La 9 mai 1936, a avut loc deschiderea expoziției „Luna Bucureștilor” 1936, când are loc serviciul religios oficiat la inaugurare.
În partea stângă (a fotografiei de mai sus -n.r.) este masa cu obiectele sfinte, în fața căreia trei preoți țin slujba în apropierea unui microfon, ceea ce ne duce cu gândul că slujba a fost transmisă la radio, scrie Muzeul Municipiului București, pe pagina de Facebook a instituției.
Mulțimea strânsă în jurul lor îi are în centru pe regele Carol al II-lea și pe Voievodul Mihai. În planul doi, se disting pavilioanele expoziției care, începând cu anul 1936, se va desfășura în Parcul Herăstrău.
Este practic ziua de naștere a parcului, care la momentul acela a primit numele de Parcul „Regele Carol al II-lea”. După abdicarea lui Carol al II-lea, parcul a fost redenumit Parcul „Național”, iar după 30 decembrie 1947 a devenit Parcul de cultură și odihnă „I.V. Stalin”, pentru ca, după destalinizare, să primească numele lacului, și anume „Herăstrău”, denumire pe care a păstrat-o până în anul 2017, când a fost iarăși redenumit, devenind Parcul „Regele Mihai I”.
Fotografia este realizată de Iosif Berman, la 9 mai 1936, și face parte din Colecția Fotografii și Cărți poștale a Muzeului Municipiului București.
Autor: Cezar Petre Buiumaci, muzeograf, Secția Istorie a Muzeului Municipiului București
Emotia de a participa la o moment istoric atat de frumos este de nedesavarsit! La cea de-a opta aniversare a acestei evenimente deosebite, va invit sa vedem cu totii cum Romania s-a imbracat in culori si a fost inaltata la indemana sufletului sau istoric!