Primarul general Nicuşor Dan a anunţat că a oprit avizele de toaletare pentru câteva sute de arbori, cu scopul ca să protejeze vegetaţia din Capitală şi de a respecta „dreptul bucureştenilor la un aer curat”. Edilul susţine că până la iarnă se vor mai curăţa doar pomii care au vegetaţie uscată ce poate deveni un pericol.

Este prima măsură de acest fel după ce ani de zile, bucureștenii au reclamat toaletările aberante efectuate de ADP-uri sau firme contractate de autorități fără a respecta cele mai mici norme de botanică, horticultură, dendrologie sau arhitectură peisajistică. Dincolo de tăierile abuzive de copaci și spațiu verde, aceste toaletări, precum si betonarea spațiului din jurul rădăcinilor, au contribuit masiv la uscarea copacilor existenți.

„Pentru a proteja vegetaţia din Bucureşti şi a respecta dreptul bucureştenilor la un aer curat, am oprit avizele de toaletare pentru câteva sute de arbori.  Au fost multe abuzuri de-a lungul timpului în contextul acestor toaletări şi nu vreau ca ele să mai aibă loc. Decizia a intrat în vigoare ieri, deci din 21 aprilie astfel de intervenţii asupra copacilor vor fi absolut punctuale”, a scris Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook.

Totodată primarul general al Capitalei precizează că până la iarnă se va mai permite doar curăţarea pomilor acolo unde există vegetaţie uscată şi poate fi un pericol pentru cetăţeni sau pentru mediu.„Oricum, în mod obişnuit, în această perioadă de vegetaţie nu se fac toaletări decât punctual, acolo unde există vegetaţie uscată şi poate fi un pericol pentru cetăţeni sau pentru mediu. Până în sezonul de iarnă când sunt permise astfel de acţiuni, vom organiza Direcţia de Mediu din Primăria Capitalei, astfel încât avizele de intervenţie asupra vegetaţiei să fie corect justificate, iar monitorizarea avizelor emise să fie atent făcută”, a mai scris Nicuşor Dan.