O pagină uitată din istoria Europei de Est, cu victime sfârtecate de grenade, împușcate în celule sau arse de vii. În vara anului 1941, în umbra începutului ofensivei germane împotriva Uniunii Sovietice, avea loc una dintre cele mai cumplite și puțin cunoscute tragedii din istoria recentă a Europei. În doar opt zile, aproximativ 40.000 de oameni – în principal deținuți politici – au fost executați în masă de către temuta poliție secretă sovietică, NKVD, în ceea ce istoricii aveau să numească ulterior Masacrele din închisorile NKVD.
„Operațiunea Barbarossa” și frica lui Stalin
Pe 22 iunie 1941, Wehrmachtul declanșa Operațiunea Barbarossa, invazia masivă a teritoriului sovietic. Hitler își justifica ofensiva drept un „război preventiv” și un pas strategic în direcția realizării planului său de a transforma estul Europei într-un vast Lebensraum – „spațiu vital” pentru poporul german. Obiectivul: cucerirea rapidă a Ucrainei și Rusiei europene, de la Arhanghelsk la Astrahan.
În fața avansului vertiginos al armatei germane, Stalin a ordonat inițial evacuarea deținuților politici din teritoriile vestice ale Uniunii Sovietice, pentru a împiedica posibile colaborări cu inamicul. Însă planul de transfer al prizonierilor către Gulaguri s-a dovedit imposibil: infrastructura era slabă, trenurile insuficiente, iar trupele germane se apropiau amenințător. În acest context, liderul sovietic a decis: prizonierii trebuie exterminați.
Rădăcinile groazei: sovietizarea sângeroasă a Ucrainei de Vest
Totul începe cu doi ani mai devreme. În septembrie 1939, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, URSS și Germania nazistă împărțeau Polonia. Sovieticii ocupau astfel Galiția de Est, Volînia, Transcarpatia, Bucovina de Nord și vestul Podoliei, teritorii ce intrau în componența Republicii Sovietice Ucrainene. A urmat o campanie violentă de sovietizare: deportări masive, arestări arbitrare și execuții. Oricine aparținea unei clase sociale „ostile” – de la țărani înstăriți și nobili polonezi, la preoți, profesori sau funcționari – era considerat dușman al poporului.
Până în vara anului 1940, NKVD arestase și membri ai familiilor celor condamnați anterior. Estimările istorice vorbesc despre peste 140.000 de deținuți politici doar în Ucraina de Vest, un număr care avea să transforme aceste închisori în camere ale morții în momentul retragerii sovietice.
Ordinul 00803: „Lichidați-i pe toți!”
Când trupele germane au trecut Prutul și s-au îndreptat spre Lvov, Stalin a activat Ordinul de evacuare nr. 00803. Oficial, acesta prevedea mutarea prizonierilor în interiorul Rusiei. Neoficial, a fost ordinul care a declanșat unul dintre cele mai sângeroase episoade ale represiunii comuniste din secolul XX. În doar câteva zile, mii de oameni au fost uciși în zeci de închisori din Ucraina, Belarus și țările baltice.
Masacru la Luțk: execuții cu grenade și tancuri
Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade s-a petrecut în închisoarea din orașul Luțk, în Volînia. Deținuții au fost adunați în curte, sub pretextul unei evacuări. Ofițerii NKVD i-au chemat nominal, i-au aliniat și au aruncat grenade în mijlocul lor, în timp ce tancurile sovietice deschideau focul cu mitraliere. Câțiva supraviețuitori au fost obligați să sape gropi și să îngroape cadavrele înainte ca trupele sovietice să fugă din calea avansului german. Estimările vorbesc despre între 1.500 și 4.000 de victime doar la Luțk.
La Dubno, prizonierii erau înjunghiați cu baionetele în somn. În Sambir, peste 1.200 de femei au fost închise în două celule cu explozibil și aruncate în aer. La Stanyslaviv (azi Ivano-Frankivsk), mii de trupuri mutilate erau stivuite în beciuri, unele dintre ele carbonizate.
Crimele descoperite: furia populară și manipularea nazistă
După retragerea sovieticilor, localnicii au descoperit crimele. Mormane de cadavre, urme de tortură greu de imaginat: oameni fără urechi, femei eviscerate, preoți crucificați. Groaza s-a transformat în ură. În multe orașe, comunitățile evreiești – asociate, pe nedrept, cu regimul sovietic – au fost atacate. În paralel, propaganda nazistă a amplificat aceste reacții, prezentându-se drept eliberator al popoarelor oprimate de comunism.
Concluzie: o rană adâncă în istoria Ucrainei și a Europei de Est
Masacrele din închisorile NKVD din 1941 sunt mai puțin cunoscute decât atrocitățile naziste, dar la fel de înfiorătoare. Ele dezvăluie o parte întunecată a regimului stalinist – o combinație de teroare, ideologie și cinism criminal. În Ucraina de Vest, monumentele funerare și troițele ridicate în cinstea victimelor stau mărturie nu doar pentru suferința celor dispăruți, ci și pentru amnezia istorică ce a urmat.
Surse: The National WWII Museum (New Orleans), „The 1941 NKVD Prison Massacres in Western Ukraine” – Jennifer Popowycz, documente de arhivă sovietice și mărturii ale supraviețuitorilor.
Măi analfabeților!
1. Ucraina de Vest a fost ocupată de Germania, nu de Rusia!
2. La Ocuparea Poloniei în septembrie 1939, URSS a mers până la Linia Curzon (vă spune ceva asta?), teritoriul pe care i l-a dat Conferința de Pace de la Paris din 1919 și pe care i l-a luat Polonia cu japca în 1921
3. Transcarpatia a fost, succesiv, în Austro- Ungaria (până în 1919), în Cehoslovacia (până în 1939), în Ungaria horthystă (până în 1945), intrând în componența Ucrainei Sovietice abia în ianuarie 1946.
4. Pe ukro-naziști i-au masacrat colegii lor, germano-naziștii, nu rușii
Mai puneți bre mâna pe carte, nu vă luați numai după propaganda amerlocă,nu fiți proști!
Cred ca ar trebui sa mai verificati harta Europei – confundati Ucraina de vest cu Polonia de Vest. Ceea ce azi e Ucraina de Vest a fost Polonia de est, ocupata de sovietici în 1939, pierdută după începutul operațiunii Barbarossa si recastigata de societici dupa ce „amerlocii” dvs l-au infundat pe Stalin cu material de razboi prin marile reci. Dar, da. Sunt de acord cu dvs cu pusul mainii pe carte! (in toate cazurile)