Într-un moment în care hărţile geopolitice ale lumii par din nou în mișcare, iar ordinea post-Război Rece se clatină sub presiunea crizelor simultane, vocea unui general american cu experienţă directă în teatrul european capătă o greutate aparte. Ben Hodges, fost comandant al forţelor SUA în Europa (2014–2017), cunoscător al realităţilor frontului ucrainean şi al mecanismelor NATO, oferă un diagnostic al prezentului cu privirea îndreptată adânc în istoria alianţei.
Europa între două lumi: ordinea bazată pe norme și ameninţarea unui nou revizionism
Interviul acordat de Hodges Euronews vine într-un context tensionat: în urmă cu doar o săptămână, Rusia şi Statele Unite au prezentat un plan preliminar de pace în 28 de puncte, menit să deschidă calea către încetarea invaziei din Ucraina. În Europa însă, acest document a trezit mai degrabă nelinişte decât speranţă.
Pentru prima dată după deceniile de relativă stabilitate euro-atlantică, întrebarea care circulă în capitalele occidentale are un ecou istoric îngrijorător: mai poate continentul conta pe garanţiile Washingtonului?
De-a lungul ultimelor opt decenii, SUA au fost pilonul central al arhitecturii de securitate: de la Planul Marshall, la formarea NATO în 1949, la dislocările militare din timpul Războiului Rece. Tocmai de aceea, orice semn de ezitare – fie el real sau perceput – poate rescrie echilibrul de putere.
Răspunsul lui Ben Hodges: „Da – dar umbra îndoielii este periculoasă”
Întrebat direct dacă Statele Unite rămân un aliat credibil, Hodges răspunde fără ezitare:
„Aş spune că da. Dar faptul că lumea pune această întrebare este, în sine, regretabil.”
Generalul aminteşte că perioada administraţiei Trump a introdus o doză de neîncredere în Europa, alimentând percepţia că SUA ar putea renunţa la rolul de garant militar în favoarea unei politici strict tranzacţionale.
Pentru Hodges, problema nu este doar una diplomatică, ci strategică: Rusia ar putea interpreta ambiguitatea drept slăbiciune, riscând un calcul greşit care ar destabiliza şi mai mult frontul estic al alianţei.
America și noua ierarhie a priorităților globale
Generalul analizează mutarea axei de interes a Washingtonului:
- Emisfera vestică – prioritatea absolută, cu accent pe securitatea Americii de Nord și de Sud.
- Indo-Pacificul – nu doar militar, ci mai ales economic, în confruntarea indirectă cu o Chină în ascensiune.
- Orientul Mijlociu – o regiune marcată de tensiuni recurente și alianțe instabile.
- Europa – pentru prima dată în istoria NATO, pare retrogradată pe locul patru.
Această repoziționare explică, spune Hodges, și anunţurile privind reducerea prezenţei militare americane în România, o decizie urmărită cu îngrijorare în întregul flanc estic.
De ce este vitală victoria Ucrainei – pentru Europa, dar mai ales pentru Statele Unite
Hodges pune problema într-un cadru mai larg decât simpla confruntare ruso-ucraineană. Pentru el, soarta conflictului influențează direct:
1. Economia americană
Europa este cel mai mare partener comercial al SUA.
Prosperitatea ei depinde de stabilitate, iar stabilitatea este amenințată cât timp Rusia continuă războiul.
2. Structura de securitate euro-atlantică
Dacă Moscova nu este oprită în Ucraina, avertizează generalul:
„Ne-am putea trezi într-un conflict kinetic real cu Rusia, chiar pe teritoriul NATO.”
Un scenariu pe care istoria ultimului secol îl cunoaște prea bine.
3. Descurajarea Chinei
Beijingul urmărește atent reacția Occidentului. Dacă Rusia nu este sancționată prin înfrângere, China ar putea interpreta acest fapt ca un semn că lumea democratică nu își apără principiile – cu implicații directe asupra Taiwanului și a Mării Chinei de Sud.
4. Echilibrul cu Iranul și Coreea de Nord
Legătura Moscovei cu Teheranul și Phenianul, tot mai vizibilă în ultimii ani, amplifică riscurile regionale. O Rusie învinsă ar diminua sprijinul oferit acestor regimuri, reducând presiunea asupra Israelului și Coreei de Sud.
O întrebare care definește etapa următoare a istoriei europene
Răspunsul lui Ben Hodges, deși optimist în formă, este sober în conținut. Da, spune el, America rămâne un partener de încredere – dar încrederea nu este un dat, ci o construcţie politică și strategică ce trebuie reînnoită constant.
Pentru Europa, dilema rămâne deschisă:
își poate permite să mizeze totul pe garanțiile americane, sau este timpul pentru o capacitate de apărare proprie, complementară, dar autonomă?
Războiul din Ucraina, cu implicațiile sale globale, ar putea fi testul care va decide nu doar viitorul frontului estic, ci și modul în care civilizația europeană își definește locul în secolul XXI.
