Giurgiu este municipiul de reședință al județului cu același nume, Muntenia, România. Este un port fluvial important și un punct de frontieră cu Bulgaria. Situat în sudul țării, Giurgiu este, alături de Călărași, cel mai nou județ, fiind format în 1981, odată cu reorganizarea administrativă care a avut loc în acel an.

Până atunci teritoriul județului era înglobat în județul agricol Ilfov și avea atunci reședința la București. S-a propagat până în zilele noastre, ipoteza că orașul Giurigiu ar fi fost fondat de genovezi și numit după sfântul protector al Genovei (San Giorgio). Această credință apărută în secolul al XIX-lea, deși larg difuzată, a fost respinsa ulterior de specialiși și ea nu mai constituie astăzi o ipoteză de lucru valabilă. Totuși deși are o vechime de peste 600 de ani, originea numelui „Giurgiu” este și astăzi învăluită în mister. Este adevărat că împăratul roman Iustinian (483-565) a construit aici orașul Theodorapolis, dar istoria arată că prima atestare documentară a Giurgiului datează din anul 1394 și este în documentul Codex Latinus Parisinus, sub forma Zorio. Mențiunea, în traducere “loc pustiu”, sugerează distrugerea cetății în timpul campaniei otomane din 1394 împotriva lui Mircea cel Bătrân

Sunt două ipoteze istorice cu privire la întemeiere, care nu sunt neapărat contradictorii. Una spune că în a doua jumătate a secolului XIV-lea mai mulți comercianți italieni originari din Genova s-au stabilit pe aceste meleaguri și au pus bazele unui port la Dunăre. Aceștia și-ar fi construit în insula Sfântul Gheorghe un mic avanpost comercial, unde au deschis un mic târg unde vindeau mătăsuri și catifele. Ei au botezat acest oraș după numele protectorului Genovei, San Giorgio (Sfântul Gheorghe în limba română). Cealaltă ipoteză este cea potrivit căreia voievodul muntean Mircea cel Bătrân simțind creșterea puterii otomane ar fi construit în aceeași perioadă un bastion/ cetate, ca punct strategic al Țării Românești în războaiele duse de români împotriva otomanilor pentru controlul Dunării.

În anul 1420, a fost cucerit de Imperiul Otoman care dorea să dețină controlul absolut pe Dunăre. Turcii au numit orașul Yergöğü. Fiind un oraș fortificat, Giurgiul a jucat un rol important în războaiele frecvente dintre români și turci pentru controlul Dunării, în special în campania antiotomană a lui Mihai Viteazul (vezi Bătălia de la Giurgiu), iar mai apoi în războaiele ruso-turce. După mai bine de patru secole, în anul 1829, prin semnarea Tratatului de Pace de la Adrianopol (numit și Tratatul de la Edirne), Giurgiu a fost înapoiat Principatului Valahiei, alături de alte două raiale, Brăila și Turnu Măgurele.

Eliberarea Giurgiului de sub ocupația otomană a fost marcată prin transformarea Bisericii Sfântul Nicolae din geamie mahomedană în biserică ortodoxă purtând hramul Sf. Nicolae, după numele ctitorului acesteia, Țarul Nicolae I al Rusiei.

Cine a fost San Giorgio?

În același timp, circulă o legendă, neconfirmată din punct de vedere istoric, conform căreia, pe vremea când otomanii stăpâneau malul stâng al Dunării și strângeau slugi pentru Imperiul Otoman, pe teritoriul actualului județ trăia un cioban pe nume San Giorgio.

Se spune că acesta, care își adusese oile la păscut în Lunca Dunării, a eliberat sute de oameni care urmau să slujească Imperiul Otoman, iar după eliberare, aceștia au întemeiat o așezare și au hotărât, în semn de mulțumire, să o numească San Giorgio, după numele eliberatorului lor.