Italia are multe destinații superbe; nu degeaba este una dintre cele mai vizitate țări din lume. Pentru pasionații de istorie, cu atât mai mult, Italia e destinația perfectă. Însă Italia istorică înseamnă mai mult decât ruinele Colosseum-ului sau Vaticanul, iar una dintre cele mai frumoase regiuni istorice pe care le putem vizita este faimoasa Cinque Terre.

În nordul Italiei, în regiunea Liguria, pe coasta mării, se află cinci sate vechi de secole. Construite pe stâncă, chiar deasupra apei, cele cinci sate sunt și astăzi aproape rupte de civilizația modernă. Nici nu se poate ajunge cu mașina acolo; singurele opțiuni sunt trenul, feribotul sau drumul pietonal de pe coastă. Regiunea este protejată și grație statutului său de patrimoniu UNESCO și de includerea în Parcul Național Cinque Terre. Astfel, chiar dacă regiunea este astăzi plină de turiști, Cinque Terre își păstrează farmecul, iar populația locală, deși adaptată la noile cerințe turistice, continuă să trăiască așa cum a făcut-o timp de sute de ani, izolată de restul țării și ocupându-se, în principal, de pescuit.

Satele care alcătuiesc astăzi Cinque Terre s-au dezvoltat, așa cum le cunoaștem astăzi, începând cu Evul Mediu, dar zona a fost locuită încă din perioada romană. Satele s-au dezvoltat sub umbra Genovei, orașul-stat care deținea supremația politico-militară în regiune. Potrivit documentelor, Monterosso și Vernazza au fost primele localități. Vernazza apare în documente încă din anul 1080; apoi, până spre secolul al XIII-lea, fortificația de aici a jucat un rol important în cucerirea Liguriei de către genovezi. Corniglia este atestată în documente ca posesiune a conților de Lavagna, apoi, în 1276, intră sub influența Genovei. Satul Manarola s-a dezvoltat, se pare, în secolele XIII-XIV, Biserica San Lorenzo din sat fiind atestată în 1338. Cât despre Riomaggiore, ultima localitate, aceasta datează din secolul al XIII-lea.

Cel mai rapid mijloc de transport între localități este trenul, calea ferată fiind construită în secolul al XIX-lea. Însă pentru a te putea bucura de frumusețea locurilor e recomandat să faci drumul pe jos: există un drum de-a lungul coastei care trece prin toate cele cinci sate și oferă cele mai frumoase priveliști. Drumul poartă numele de Sentiero Azzurro (Drumul Albastru, cu o distanță de 12 km), iar porțiunea dintre Riomaggiore și Manarola se numește Via Dell\’Amore, nume care nu are nevoie de nicio traducere. Un alt drum, de data aceasta la înălțime, traversează întregul Parc Național Cinque Terre și leagă nu doar cele cinci sate; de la Levanto, în nord, la Portovenere, în sud, acest drum la înălțime (o altitudine de 700m) se întinde pe o distanță de 40 de kilometri și oferă priveliști spectaculoase asupra coastei.

Monterosso

monterosso_al_mare

537031_cinque_terre_monterosso_italy_5616x3744_www.GdeFon.ru_

Vernazza

1200px-1_vernazza_2012_0

vernazza-mac-travel-italy-cinque-terre-iphone_573213_0

vernazza-cinque-terre-italy-liguria_1

Corniglia

1200px-1_corniglia_2012_0

corniglia_foto10_0

corniglia_perspectiva_spre_manarolafoto8_0

Manarola

Manarola_Italy_06

1200px-1_manarola_evening_2012_0

Riomaggiore

RAHdw

riomaggiore_by_illpadrino-d5eqpnq

Autor: Andreea Lupșor