Bosnia și Herțegovina, acum o destinație de vacanță populară, poartă cicatrici ale trecutului. Cum ne poate ajuta dialogul cu localnicii să înțelegem istoria sa complexă?

Pentru cei care au peste 35 de ani, Războiul din Bosnia rămâne o amintire puternică. Deși aveam doar cinci ani la acea vreme, expresia „Războiul din Bosnia” era des menționată la școală, la știri și acasă. Totuși, mi-au trebuit 30 de ani (în timp ce călătoream prin Europa în rulota mea) pentru a înțelege mai profund ce s-a întâmplat. Prin această călătorie, am descoperit trecutul tulburător al acestei țări și, mai ales, impactul pe care războiul civil din anii ’90 l-a avut asupra Bosniei și Herțegovinei din zilele noastre.

Războiul civil din Bosnia (1992-1995) și asediul Sarajevo

Acesta este unul dintre cele mai complicate războaie civile pe care am încercat să le înțeleg. Voi încerca să-l rezum cât mai clar posibil, deși există numeroase surse excelente care oferă explicații detaliate.

Pe scurt, Bosnia a fost anterior parte a Iugoslaviei și a fost sub un regim comunist timp de 40 de ani. În această perioadă, diferite grupuri etnice au trăit împreună în pace. Deși regimul era represiv, musulmanii, catolicii și creștinii ortodocși coexistau fără conflicte majore.

În anii ’90, Iugoslavia a început să se destrame, în urma căderii Zidului Berlinului, a morții lui Tito (liderul Iugoslaviei) și a colapsului comunismului în Europa de Est. Serbia și Croația și-au declarat independența în 1991, iar Serbia a început să răspândească mesajul că sârbii ortodocși din Bosnia trebuiau „salvați” de „bosniaci” — musulmanii etnici din Bosnia.

Sârbii din Bosnia și Serbia au lansat o campanie de „curățare etnică” împotriva bosniacilor, ucigând aproximativ 100.000 de oameni. Metodele folosite aminteau de ororile celui de-al Doilea Război Mondial: lagăre de concentrare, violuri sistematice și asediul capitalei Sarajevo. Asediul orașului a atras atenția lumii întregi, deoarece locuitorii erau prinși în capcană și mulți au murit de foame. Cei care nu au fost înfometați au fost uciși de lunetiști sau de milițiile sârbe care patrulau pe străzi. Bombardamentele au ucis mii de oameni, inclusiv femei, copii și bătrâni.

Asediul Sarajevo a durat patru ani. Când am ajuns în oraș, prima mea întrebare a fost: „Cum au reușit atât de mulți oameni să supraviețuiască?” Bosnia are ierni aspre și veri toride. Știam că mulți oameni au pierit, dar supraviețuitorii trebuiau să fi avut o soluție.

Tunelul Speranței

Răspunsul l-am găsit la Tunelul Speranței. Acest loc reprezintă un adevărat testament al spiritului uman.

După începerea asediului, Națiunile Unite au preluat controlul asupra aeroportului din Sarajevo pentru a livra ajutoare umanitare. Însă pista aeroportului era păzită de forțele sârbe, iar la început, oamenii încercau să traverseze alergând pentru a aduce provizii. Mulți nu reușeau să ajungă înapoi în siguranță.

În 1993, a început construcția Tunelului Speranței. Acest tunel de 800 de metri lungime și un metru lățime a fost săpat manual de 260 de oameni, timp de patru luni, zi și noapte. Tunelul trecea pe sub pista aeroportului și permitea accesul la teritoriile neocupate, devenind astfel salvarea locuitorilor din Sarajevo.

După război, guvernul corupt a ignorat existența tunelului, însă familia Kolar, pe sub a cărei casă trecea tunelul, a decis să-l păstreze și să-i mențină vie povestea.

Oamenii din Sarajevo

După vizita la Tunelul Speranței, am decis să mă cazez într-un mic hotel de familie. Proprietarii, bosniaci musulmani, au fost deschiși să vorbească despre experiențele lor din timpul războiului.

Ce m-a surprins a fost cât de diferiți păreau față de alți musulmani pe care îi întâlnisem în călătoriile mele. În Turcia, de exemplu, mulți prieteni erau mai tradiționaliști în practicile religioase. Proprietarul hotelului ne-a spus că nu se roagă de cinci ori pe zi, fumează și consumă alcool, dar crede în Allah și nu mănâncă porc. El a povestit că, în timpul Iugoslaviei, viața era pașnică, chiar dacă regimul era restrictiv. Cel mai bun prieten din copilărie era un sârb ortodox, iar familiile lor luau cina împreună frecvent.

Ne-a sugerat să explorăm centrul orașului pentru a vedea diferențele dintre „partea croată” și „partea bosniacă”.

Un Sarajevo împărțit

Orașul Sarajevo este împărțit vizibil. Există o linie clară între partea croată și partea musulmană. De exemplu, călătorind cu câinele nostru adoptat, am observat că în partea croată am fost bineveniți în restaurante și cafenele, dar în partea musulmană oamenii ne-au cerut să ținem câinele departe.

În ciuda acestor diferențe, localnicii din ambele părți ne-au spus că trăiesc relativ armonios. Există încă resentimente față de sârbi, dar, după încheierea războiului, viața și-a reluat cursul normal. Totuși, Bosnia și Herțegovina rămâne o țară segregată din punct de vedere etnic, chiar și în școli.

Muzeul Copilăriei în Război

Unul dintre cele mai emoționante locuri vizitate a fost Muzeul Copilăriei în Război.

Muzeul expune obiecte donate de supraviețuitorii asediului Sarajevo, însoțite de scrisori despre experiențele lor din copilărie. Unul dintre cele mai impresionante exponate a fost o cutie de creioane colorate, primită printr-o campanie umanitară de Crăciun. Copilul care le-a primit a fost prea speriat să le folosească, temându-se că nu va mai primi vreodată un astfel de dar.

Această poveste mi-a reamintit cât de norocoși suntem și cât de puternici sunt oamenii care au trecut prin astfel de tragedii.

Concluzie

Bosnia și Herțegovina este o țară fascinantă, cu un peisaj impresionant și oameni incredibili. Dacă îți iei timp să vorbești cu localnicii, vei înțelege mai bine trecutul lor și vei aprecia lecțiile de viață pe care le-au învățat. Această călătorie mi-a arătat puterea speranței și importanța păstrării păcii, mai ales pentru generațiile viitoare.