O pereche de gheparzi din Namibia a fost eliberată în sălbăticie în India, ca parte a unui proiect de reintroducere a acestor feline care au dispărut din țară în urmă cu peste 70 de ani.

Cele două animale eliberate în Parcul Național Kuno sunt numite Obaan și Asha. Acestea sunt primele care au fost eliberate dintre cei opt gheparzi sosiți din Namibia în septembrie anul trecut, după o decizie a Curții Supreme din India care, în 2020, a autorizat reintroducerea speciei pe teritoriul țării, cu titlu experimental, informează Agerpres.

Alți 12 gheparzi au sosit luna trecută din Africa de Sud. Autoritățile indiene speră că, odată eliberați, gheparzii se vor reproduce și că populația va ajunge la o sută de indivizi în decurs de 10 ani.

Aceasta este prima relocalizare intercontinentală a gheparzilor, cel mai rapid animal terestru de pe planetă.

În India trăia la un moment dat ghepardul asiatic, însă ultimul exemplar a fost ucis în 1947 de un prinț indian, iar specia a fost declarată oficial dispărută în țara în 1952.

Parcul Național Kuno a fost ales pentru introducerea gheparzilor africani, o subspecie diferită de ghepardul asiatic, datorită pășunilor sale vaste și a numeroaselor prăzi.