O frescă erotică care înfăţişează o scenă din mitul grec Leda şi Lebăda a fost prezentată publicului pentru prima dată luni, la Pompei, în apropiere de Napoli, relatează The Guardian.

Fresca, una bine conservată, surprinde uniunea între figura mitologică Leda şi zeul roman Jupiter, care s-a transformat în lebădă pentru a o seduce. Această scenă care ilustrează violarea reginei Spartei de către Jupiter, care are forma unei lebede.

Despre Leda, soţia unui rege spartan, se spune că a dat naştere copiilor lui Zeus, varianta grecească a zeului roman Jupiter. Potrivit legendei, i-ar fi născut pe Elena din Troia şi pe gemenii Castor şi Pollux. Ea a avut copii şi cu regele spartan Tindar.

Pictura a fost descoperită în urma săpăturilor la Regio V, o zonă a parcului arheologic din Pompei care a prilejuit şi alte descoperiri surprinzătoare, între care o inscripţie care sugerează că vulcanul Vezuviu a erupt în luna octombrie a anului 79, nu în august, şi rămăşiţele unui bărbat care reuşise să scape neacoperit de lavă, dar care a murit în urma intoxicaţiei cu gazele emanate în urma erupţiei.

Publicul a putut vizita Calea Vezuviului, drumul pe care se află reşedinţa opulentă (domus) a unei familii romane din casa mijlocie, unde a fost găsită fresca. Arheologii au lansat ipoteza că locuinţa aparţinea unui negustor bogat care dorea să-şi arate nivelul de cultură decorându-şi casa cu fresce inspirate din mituri celebre.

Descoperirea este “unică şi excepţională graţie acestei iconografii singulare, atât de explicită şi de senzuală”, a spus pentru agenţia de presă Ansa, Massimo Osanna, directorul parcului arheologic. Culorile şi trăsăturile sunt de asemenea frumoase pe cât sunt de bine conservate.

În aceeaşi încăpere a fost găsită o reprezentare a lui Priapus, zeul fertilităţii.

Această comoară a fost descoperită în cadrul unei campanii de renovare a încăperii, situată pe una dintre arterele principale ale oraşului, pe Calea Vezuviului. Pentru moment, arheologii continuă munca de curăţare pentru a îndepărta urmele de lavă.

Massimo Osanna a îndrăznit să lanseze o ipoteză. Proprietarul unei case opulente ar putea fi un “negustor bogat, poate un fost libertin, devenit nerăbdător să urce pe scara socială, înconjurându-se de reprezentaţii ale celor mai legendare povestiri ale mitologiei”.

Jupiter, regele zeilor o vede pe Leda, soţia regelui Spartei, îmbăindu-se în fluviu şi se îndrăgosteşte de frumuseţea ei. El se va transforma într-o lebădă. Leda ia în braţe bieta pasăre. Atunci, zeul profită să se unească cu ea. Este una dintre cele mai imortalizate teme ale mitologiei de la Paolo Veronese la Salvador Dali, trecând pe la Michelangelo, Rubens şi Cézanne.

Fresca erotică Leda şi Lebăda prezentată la Pompei FOTO vesuviolive.it

FOTO vesuviolive.it 

Totodată, au fost deschise publicului şi Băile Centrale şi Casa Cupidonilor de aur.

Regio V este un sit de 21.8 hectare aflat în nordul parcului arheologic unde au avut loc săpături ca parte a Marelui Proiect Pompei, finanţat din fonduri europene. El nu este încă accesibil publicului în totalitate.

Una dintre ultimele descoperiri făcute în acest sit este o frescă înfăţişând lupta dintre doi gladiatori, de pe peretele unui han presupus a fi fost folosit de gladiatori pentru a se culca cu prostituate.