Norvegia a fost ani la rând prima în topul celor mai fericite nații din lume. Poate nu doar nivelul de trai este  de „vină” și peisajele ajută mult. O zi cu trenul și cu vaporul prin fiordurile spectaculoase. Fiordurile norvegiene – văi adânci, abrupte, în formă de U, săpate în stâncă de ghețari – s-au format acum circa trei milioane de ani. Pe toată coasta de vest a Norvegiei, sute de golfuri șerpuitoare și adesea înguste leagă Marea Norvegiei de continent.

Cel mai impresionant traseu trece prin fiordul Sogne, „regele fiordurilor”, cel mai lung din țară, având 204 kilometri lungime și 1.309 metri adâncime. Mica ambarcațiune de croazieră înaintează pufăind prin dârele formate pe suprafața apei, la umbra țărmurilor abrupte și a pădurilor de pin, prin care nu pătrunde nici o rază de lumină.

Cascadele se prăvălesc peste stânci aproape verticale, iar pe malul apei își fac apariția satele, care par pictate pe o carte poștală, cu tradiționalele lor case roșii din lemn și cu turlele albe ale bisericilor. Scăldate vara de lumina orbitoare a soarelui și biciuite iarna de ploi năprasnice, fiordurile sunt de o frumusețe sălbatică, iar măreția lor vă înfioară.

Pentru a ajunge pe coastă, luați trenul spre Myrdal de pe linia Oslo-Bergen, apoi înspre Flåm, o capodoperă inginerească de tunele deschise care se strecoară pe pante aparent inaccesibile. Călătoria durează o oră și vă oferă una dintre cele mai frumoase priveliști din lume.

Perioada optimă de vizitare a acestor locuri fantastice sunt lunile de vară, mai-septembrie. Acestea sunt adesea însorite și constituie vârful sezonului, lunile de iarnă, lungi și întunecate, vă garantează o experiență furtunoasă și o atmosferă inedită.

Durata excursiilor variază în funcție de agenția care organizează turul. Dacă doriți să vizitați Bergen și să călătoriți cu trenul la Flåm, rezervați-vă cel puțin trei zile.

Ar fi bine să știți că vapoarele și trenurile au o singură clasă, cea standard. Este posibil ca trenul să oprească în orașul Flåm ca să luați prânzul sau o mică gustare, la bordul vasului de croazieră servindu-se aperitive.

Informații utile În Norvegia, chiar și verile sunt un pic răcoroase, așa că luați o haină călduroasă sau o pătură de lână ca să puteți sta pe puntea deschisă și să vă bucurați de cele mai frumoase priveliști. Luați și un binoclu, dacă doriți să observați focile.

Atracții:

Bergen, al doilea oraș ca mărime din Norvegia, este o localitate cu clădiri medievale din lemn, care s-au păstrat foarte bine și  pe care le puteți vedea mai ales în jurul portului Bryggen, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

La Naeroyfjord, cel mai îngust dintre fiorduri, puteți vedea unul dintre cele mai frumoase peisaje din nordul Europei. Apele albastre sunt în puternic contrast cu pinii verzi, iar munții acoperiți de zăpadă se înalță amenințători deasupra tuturor.

Cu puțin noroc, s-ar putea să vedeți foci încălzindu-se la soare pe malul apei. Pentru cei plini de energie, sătucul Flåm („cătun între munți abrupți”) este locul ideal din care puteți pleca într-o excursie cu caiacul în apele fiordului.