Autoritățile nepaleze au anunțat renunțarea la schema prin care alpiniștii erau obligați să aducă înapoi deșeuri de pe Muntele Everest, un program introdus în urmă cu 11 ani pentru a combate poluarea celui mai înalt vârf al planetei. Considerată inițial un pas important spre protejarea unui simbol al patrimoniului natural mondial, măsura este astăzi catalogată oficial drept un eșec.

Everestul, între mit, turism și degradare ecologică

De la prima ascensiune reușită din 1953, Muntele Everest a devenit nu doar un reper al istoriei explorării, ci și una dintre cele mai puternice atracții ale turismului de aventură. Pentru comunitățile sherpa și pentru Nepal, Sagarmatha – așa cum este numit local – are o valoare spirituală, culturală și identitară profundă.

Însă, odată cu creșterea accelerată a numărului de expediții, muntele a început să poarte și o altă moștenire: cea a turismului de masă la altitudine extremă. Potrivit estimărilor, pe Everest s-ar afla aproximativ 50 de tone de deșeuri – de la butelii de oxigen și echipamente abandonate până la resturi menajere și excremente umane, care nu se descompun în condițiile climatice de la peste 8.000 de metri.

O schemă ambițioasă, rezultate limitate

Pentru a limita acest fenomen, autoritățile nepaleze au introdus, în urmă cu 11 ani, un sistem de garanție: fiecare alpinist era obligat să depună 4.000 de dolari, sumă returnată doar dacă cobora de pe munte cu cel puțin opt kilograme de deșeuri.

Inițiativa urmărea să transforme fiecare expediție într-un act de curățare a muntelui. În practică, însă, proiectul nu a produs efectele scontate. Himal Gautam, director în cadrul departamentului de turism, a declarat că problema gunoiului „nu numai că nu a dispărut, dar sistemul a devenit o povară administrativă”, fără rezultate tangibile.

De ce a eșuat programul de recuperare a deșeurilor

Oficialii recunosc că majoritatea alpiniștilor și-au recuperat garanția, ceea ce sugerează că au adus deșeuri înapoi. Totuși, gunoiul coborât provenea în principal din taberele inferioare, nu din zonele cele mai afectate.

„Din taberele înalte, oamenii tind să aducă doar butelii de oxigen. Corturile, ambalajele, cutiile de conserve rămân, de regulă, acolo”, a explicat Tshering Sherpa, director al Comitetului pentru Controlul Poluării din Sagarmatha.

Lipsa monitorizării eficiente și regula care impunea alpiniștilor să aducă mai puține deșeuri decât produceau au contribuit decisiv la eșecul schemei. În lipsa unor puncte de control permanente în zonele superioare ale muntelui, cea mai gravă poluare a rămas practic neatinsă.

Un nou plan pentru protejarea muntelui sacru

În locul vechii scheme, Nepalul va introduce o taxă nerambursabilă de curățenie, tot în valoare de 4.000 de dolari. Fondurile vor fi folosite pentru înființarea unui punct de control la Tabăra Doi și pentru trimiterea unor rangeri montani în zonele înalte, cu misiunea explicită de a supraveghea coborârea deșeurilor.

Noua taxă face parte dintr-un plan de acțiune pe cinci ani, prezentat de Ministerul Turismului drept un demers menit să abordeze „imediat problema presantă a deșeurilor din munții noștri”.

Decizia vine într-un context în care numărul alpiniștilor se menține ridicat – în medie aproximativ 400 pe sezon, la care se adaugă sute de ghizi și membri ai echipelor de sprijin. Pentru autorități și pentru comunitățile locale, miza nu mai este doar succesul turistic, ci supraviețuirea unui peisaj care aparține atât patrimoniului natural al Nepalului, cât și memoriei universale a explorării.