Turiştii din întreaga lume au votat: în 2014, Florenţa este cel mai frumos oraş de pe Glob. Oraţul italian din Toscana este considerat o bijuterie a Europei.

Publicaţia Condé Nast Traveler a publicat recent topul pentru 2014 al celor mai interesante oraşe din lume, iar în fruntea clasamentului se află Florenţa. Aproape 77.000 de cititori ai revistei au contribuit la realizarea acestui top prin intermediul votului lor.

Oraşul italian situat în regiunea Toscana este un adevărat muzeu. Fiecare stradă, fiecare alee şi clădire este încărcată de istorie. Arhitectura gotică şi renascentistă, galeriile de artă şi muzeele de aici, dar şi preparatele servite în restaurantele locale sunt doar câteva dintre motivele pentru care Florenţa se bucură de aprecierea turiştilor din lumea întreagă.

Iată câteva motive pentru a vizita acest cochet oraş italian ilustrate în fotografii spectaculoase publicate de „Business Insider“:

627x01

Domul din Florența, cunoscut drept Catedrala Sfânta Maria del Fiore, este un reper al orașului FOTO: Businessinsider.com

627x02

Arhitectura Domului din Florența este impresionantă

646x4041

Râul Arno traversează orașul de la un capăt la altul. Apele sale liniștite sunt perfecte pentru o plimbare cu barca

627x03

Sunt mai multe poduri peste râul Arno, dar Ponte Vecchio este cel mai frumos dintre toate. Podul de piatră datează din epoca medievală și găzduiește magazine

 

627x05

Orașul găzduiește Muzeul Uffizi, unul dintre cele mai importante din lume

627x06

Galleria dell’Accademia găzduiește originalul celebrului David al lui Michelangelo

627x07

Iubitorii de preparate din carne trebuie să meargă la Bistecca alla Fiorentina, care servește fripturi gigantice