Poarta și gardul de fier forjat al Ateneului Român, parte din ansamblul monument istoric de importanta națională, clasa A, cod LMI B-II-m-A-18789, au fost tăiate cu flexul și pentru câteva zile au dispărut. Cioturile (aprox. 10cm la suprafață) cu marginile tăioase, au rămas câteva zile nesemnalizate, riscând accidentarea trecătorilor, relateaza 112patrimoniu

De asemenea cablurile electrice pentru iluminatul porților au fost lașate “la liber” pe jos sau în tuburi. Întreg șantierul improvizat a fost lipsit de panou de șantier pentru informare și de semnalizare (montate doua bare legate cu lanț) făcând riscantă orice deplasare în jurul intrărilor laterale în ansamblu. Asemenea acțiuni distructive pun în pericol atât siguranța umană cât și pe cea a patrimoniului.

Modul în care s-a intervenit este o distrugere ce nu corespunde cu nicio etapă a unor acțiunii de reparație, de restaurare, cu atât mai mult cu cât cu cât este executată asupra unui imobil de patrimoniu.

La câteva zile de la demontarea brutală, feroneria a revenit, vopsită și sudată grosolan – către strada Episcopiei elementele au fost sprijinite parțial pe segmente reziduale de țeavă, periclitând astfel siguranța publicului -, prezentând de asemenea înlocuiri cu tăbliere noi, fără grija esențială pentru detaliile istorice.

Orice intervenție asupra unui ansamblu de patrimoniu trebuie facută în urma unui proiect aprobat de ministerul Culturii și municipalitate, iar execuția trebuie să fie făcută cu specialiști atestați de Ministrul Culturii!

Sursa foto: 112patrimoniu