Am reușit! Am reușit să fac tot drumul până la mare, pe bicicletă. Pe scurt, 304 kilometri încheiați cu picioarele în apa rece a mării. Povestea mai pe larg, pentru cei care se gândesc la o astfel de tură, în rândurile care urmează.

Traseul e pe drumul vechi spre mare, mai precis: București-Slobozia-Amara în prima zi. Amara-Slobozia-Giurgeni- Hârșova-Kogalniceanu-Năvodari în a doua zi. Aici e traseul detaliat.

Evenimentul a fost organizat de ProSport, în frunte cu Lucian Mândruță, alături de care au stat sponsorii Lidl și Giant. Cu mâna pe inimă spun că organizarea a fost aproape impecabilă și că  cei implicați au făcut tot ce-au putut pentru ca noi să nu avem alte griji în afara de a da la pedale.

Apropo de griji, trebuie să recunoc că încă de la începutul acestui an mi-am așezat pe umeri presiunea experienței de anul trecut, când am eșuat leșinată de oboseală, insolată și arsă pe un picior, după 220 km. Încă din secunda aia am hotărât că anul următor va fi altfel.

Pregătiri înainte? Nici prea-prea, nici foarte-foarte

Am tras tare la spinning. Nu am făcut maratoane și nici nu mi-am dat duhul cu antrenamentele, dar am făcut 1-2 ture de 60-80 km cu câteva săptămâni înainte și am mers mai des la spinning, pentru a-mi depăși limitele. De la antrenorul de spinning de la Sangym, Mihai Băloiu (care e foarte, foarte bun și la ale cărui ore vă recomand sincer să mergeți), am învățat o groază de lucruri folositoare, dar mai ales să scot ambiția și să nu mă dau bătută.

Mi-am schimbat bicicleta. Am renunțat la DHS-ul meu uriaș cât un tanc, cu suspensii, care cântărește aproape 16 kg, în favoarea unei subțirele B\’twin. Nu vă închipuiți că mi-am luat cine știe ce bicicletă de competiție, de mii de euro. Vorbesc de o biclă absolut banală, din aluminiu, cu diverse părți de oțel, dar mai ușoară – 9.5 kilograme – și cu slickuri pe ea. În plus, m-am hotărât să folosesc SPD-urile pe care le aveam de ceva vreme, dar pe care imi era frică să le iau, de teamă că voi uita să ies din pedale și voi sfârși sub roțile cuiva.

Mi-am luat pantaloni lungi și cremă cu protecție solară maximă. Nu am vrut să îmi iau tricou cu mânecă lungă de teamă că voi muri de cald, dar nici să pățesc ca anul trecut, când m-am ars atât de rău pe un picior, încât și acum am semn. M-am dat cu cremă din plin și totul a fost OK.

București – Amara = 142 kilometri

Având experiența de anul trecut, nu mi-am făcut griji pentru prima zi a traseului pentru că am știut din start că, atâta timp cât nu am probleme tehnice sau incidente nefericite, ajung cu bine. Și nici voi nu ar trebui să vă faceți griji. Cei 142 de kilometri nu sunt foarte greu de parcurs, mai ales că drumul e flat as a pancake, dacă respecți 2 reguli simple:

1. Hidratează-te și alimentează-te cum trebuie
2. Nu forța

Cu câteva zile înainte de tură, am mâncat ceva mai mulți carbohidrați decât de obicei. Orez integral, paste integrale și cartofi, din când în când. Dacă îți e milă de siluetă, gândește-te că nu e OK să pedalezi 300 km mâncând numai frunze de salată și ștevie înainte.

Nu am rețeta succesului 100%, pentru că fiecare organism e altfel, dar pot să spun cam cum am procedat în timpul turei și a funcționat. Nu am așteptat să mi se facă sete, am băut 0,5 litri apă la fiecare oprire după 25 kilometri, și am mâncat o banană/portocală. La fiecare a doua pauză, deci pe la 50 km, am mâncat ciocolată. Fetelor, e ocazia perfectă să vă răsfățați fără regrete Nu strică și câte o băutură isotonică din când în când.

Spre deosebire de anul trecut, când am forțat cam mult pe primii 70 km și am fost extenuată în următorii 70, anul acesta am încercat să fiu mai echilibrată, deși bicicleta mea, faptul că eram odihnită, entuziasmul oamenilor din jurul meu – toate astea mă cam îndemnau să trag mai tare decât ar fi trebuit. Chiar și așa, am reușit să mențin un 23-25 km/h, care să îmi permită să merg relaxat și să îmi păstrez forțele pentru a doua zi. Și bine am făcut!

Ca fapt divers, nu lua cifrele din povestea astea ca pe adevăruri și valori absolute. Ceea ce încerc să spun e că trebuie să îți setezi un ritm pe care să îl poți susține pe parcursul a 7-8 ore de pedalat. Ai 300 km în față așa că nu îți folosește la nimic să sprintezi. Au fost foarte mulți participanți care au mers cu un maxim de 20 km/h și au ajuns la Amara făsă probleme. Mai târziu decât restul, da, dar au ajuns. La polul opus, au fost mulți băieți de pe la cluburile sportive care au ținut-o tot drumul numai în 35-38 km/h. Bravo lor, e cu adevărat impresionant!

Tocmai din cauza acestor diferențe de nivel între participanți, în prima zi nu prea s-a mers în pluton, ba chiar dimpotrivă. La un moment dat eram întinși pe două sate și o câmpie. Tocmai de aceea, consider că e important să aveți un partener de drum cu care să mai schimbați o vorbă, o ciocolată și o banană pusă bine în rucsac pentru dealurile negre. Eu am mers cu Radu, a cărui poveste velo o găsiți aici. Oricum, a doua zi s-a mers mai bine, după ce mulți au înțeles că plimbarea asta nu e o cursă și că e mai important să ne ajutăm între noi și să mergem compact, ca un grup adevărat.

Una peste alta, fuseră și se duseră cei 142 de kilometri înainte să apuc să zic \”nu mai pot\”. La Amara a fost frumos de tot, râs și voie bună, o bere de bucurie, niște carne pentru refacere musculară și aplauze sincere și îndelungate pentru Bianca, o fetiță de 8 ani care a pedalat cu noi TOȚI cei 142 km.

Amara-Năvodari = 162 km și dealuri cât vezi cu ochii

Deși cei 140 km din prima zi nu sunt de ici, de colo, a doua zi se dă marea bătălie cu tine însuți. Asta pentru că e a naibii de grea. Și când zic grea, zic GREA. Până la podul de la Giurgeni mai e cum mai e, dar după ce treci Dunărea, parcă se schimbă total registrul. Deal după deal după deal după deal și nu se mai termină niciodată, niciodată. Ăsta e sentimentul care te încearcă atunci când faci o cățărare de 1,5-2 km. Daaa, știu, din mașină nu pare atât de greu, așa-i? Ei bine, este!
Aici se dă lupta cu picioarele și cu mica voce din capul tău care îți spune că autocarul pentru cei care abandoneaza e la dispoziția ta și că nu e nicio rușine să renunți.

Dacă reușești să ignori acea voce din capul tău și să pedalezi cadențat, susținut și nu haotic, treci și de dealul ăsta, și de următorul. Ăsta e secretul, din punctul meu de vedere. Să mergi ritmat, chiar dacă urci cu 14 km/h și nu cu 25. Și dacă chiar nu mai poți, te dai jos de pe bicicletă și o iei pe lângă pe următorii 500 metri, dar nu renunți de tot. N-aș vrea să sune urât, dar nu pot să nu fiu mândră de mine că am reușit să trec dealurile fără să mă dau jos de pe bicicletă.

Dacă sună melodramatic ce povestesc aici, vă amintesc că alături de noi a pedalat o fetiță de 8 ani, care a parcurs 200 km pe bicicletă în cele două zile și care s-a urcat în autocar pe bucata de drum cu dealuri, numai și numai la insistențele serioase ale organizatorilor. Ia uitați-o:

Când am trecut de primele 2 dealuri, unde abandonasem anul trecut, am știut că totul va fi bine și că voi ajunge în Năvodari, deși ultimii kilometri au fost grei de tot și simțeam că nu se mai termină. Cine ar fi crezut că orașul Năvodari e atât de întins?  În plus, eu credeam că vom face 285 km, când de fapt au fost 304.

Nu vă pot explica aici cum a fost când am ajuns pe plajă. Cred că eram atât de obosită încât nici nu prea conștientizam că e gata, all done. Am râs cu gura până la urechi, am băut o bere și am mâncat cu Radu, colegul de drum și suferință, cel mai bun sandwich din viața mea, făcut din niște resturi de șuncă și pâine îmbibată în muștar.

De ce să țineți cont, dacă vreți să faceți ture lungi cu bicicleta

1.  Îți trebuie conditie fizica destul de buna si antrenamentul anterior pe bicicleta este esential, pentru ca altfel nu-ti rezista fundul.
2.  Nu e obligatoriu sa ai super bicicleta, dar te ajută enorm să fie ușurică și dotată cu slickuri, dacă se merge pe șosea. Asta nu înseamnă că nu poți termina tura pe MTB, dar e mult mai greu.
3. Pantaloni lungi, bluză cu mânecă lungă și/sau cremă cu proteție solară maximă. Neapărat.