Ce recomandă Huffington Post turiștilor străini să viziteze în 2017 în România

Ce recomandă Huffington Post turiștilor străini să viziteze în 2017 în România

Experţii în turism ai publicaţiei americane „The Huffington Post“ au întocmit o listă cu destinaţii de vacanţă grozave, dar mai puţin cunoscute şi, implicit, trecute cu vederea de majoritatea iubitorilor de călătorii. Printre cele 17 locuri recomandate se numără şi România cu oraşele sale medievale şi castele.

În încercarea de a-i convinge pe turişti să fie mai deschişi în ceea ce priveşte destinaţiile de vacanţă şi să acorde o şansă şi altor locuri în afară de clasicele Paris sau Londra, site-ul publicaţiei „The Huffington Post“ publică o listă cu 17 locuri perfecte pentru o vacanţă, dar cărora nu li se acordă atenţia cuvenită.

„În 2017 este timpul să ieşiţi din bulă şi să vizitaţi locuri la care nu v-aţi gândit înainte. Recomandările noastre, într-o ordine întâmplătoare, reprezintă destinaţiile în care va exista magie. În unele dintre ele vă veţi putea bucura de lux şi confort, în timp ce altele sunt potrivite mai mult pentru sufletele aventuroase. Dar toate au potenţialul de a vă oferi cea mai bună excursie din viaţa voastră“, scriu jurnaliştii americani.

Newfoundland, Canada

Newfoundland, Canada

În lista alternativelor la destinaţiile arhicunoscute se regăseşte şi România, pe care o numesc „patria lui Dracula“, lăudată pentru faimoasele castele învăluite în mister, pentru oraşele medievale, bisericile şi grandiosul Transfăgărăşan, dar şi pentru viaţa de noapte din Bucureşti.

„România a ieşit din trecutul comunist spre deliciul călătorilor care o vizitează pentru a-i explora oraşele medievale şi castelele, inclusiv pe cel în care cândva a locuit cel mai înfricoşător vampir. Dincolo de fermecătoarele străzi pietruite, veţi descoperi traseuri alpine aventuroase prin falnicii Munţi Carpaţi, dar şi plaje ofertante pe coasta Mării Negre“, notează „The Huffington Post“.

Jurnaliştii americani amintesc şi de Biserica Neagră, descrisă drept „vedeta Braşovului, un oraş medieval situat la poalele Munţilor Carpaţi“ şi apreciată pentru „pereţii interiori împodobiţi de covoare turceşti.“

De asemenea, Castelul Corvinilor din Transilvania este prezentat drept „cel mai impresionant castel din România“, în timp ce Transfăgărăşanul este recomandat de parcurs pe bicicletă pentru cei mai curajoşi. În final, „The Huffington Post“ subliniază că Bucureştiul este renumit pentru energia locuitorilor, arhitectura diversă, mâncarea bună, dar şi pentru viaţa de noapte, „una dintre cele mai intense din Europa de Est“.

Pe listă mai este şi Coreea de Sud, recomandată pentru parcurile naţionale, munţii şi insulele sale, dar şi pentru staţiunile de schi. „Nu o lăsaţi pe vecina nordică să vă sperie: Coreea de Sud este plină de delicii pentru turiştii aventuroşi. Staţiunile de schi sunt de top, mai ales că deja au început pregătirile pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018. Pentru un aer mai urban, încercaţi Seoul sau Busan, un oraş de coastă. Seoraksan National Park este unul dintre cele mai importante obiective turistice, având izvoare termale, temple şi formaţiuni de rocă. Mai puteţi încerca o vacanţă în mijlocul locuitorilor Insulei Jeju, care are plaje superbe şi spa-uri în aer liber, şi trebuie să vizitaţi Changdeokgung Palace, o vilă regală din Seul care datează din secolul XV, inclusă în patrimoniul UNESCO“, recomandă jurnaliştii.

South Korea

Şi Kazakhstan are multe de oferit, în viziunea „The Huffington Post“. „Începeţi călătoria din Almaty, cel mai mare oraş, unde puteţi găsi pieţe de îmbrăcăminte şi restaurante de lux. Apoi, aventuraţi-vă în munţii Tian Shan şi faceţi o excursie la pas prin pădurile sacre. Nu trebuie să rataţi un tur al Catedralei Ascension, care a fost construită din lem şi fără cuie între anii 1904-1907 şi este una dintre sigurele clădiri din oraş care au supravieţuit cutremurului din 1911, să admiraţi lacul Big Almaty din munţii Tian Shan şi să vă bucuraţi de oraşul Aktu, un hub pentru industria petrolieră, aşezat pe Marea Caspică şi cea mai populară zonă pentru pasionaţii de înot“.

Lista completă a destinaţiilor turistice recomandate de The Huffington Post:

Coreea de Sud

Mauritius

Kazakhstan

Cipru

Letonia

Ecuador

Samoa

Uruguay

Namibia

Guatemala

Papua Noua Guinee

Newfoundland, Canada

România

Laos

Azerbaijan

Slovenia

Seychelles

Despre autor

Maria Ștefan este voluntar și autor în cadrul Turism Istoric, unde scrie despre destinații, patrimoniu și poveștile mai puțin cunoscute ale locurilor. Pasionată de călătorii și de istoria ascunsă din spatele fiecărui oraș sau monument, urmărește să transforme fiecare articol într-o invitație la descoperire. Prin textele sale, îmbină informația istorică cu farmecul călătoriei, punând în valoare locuri care merită redescoperite.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

De peste 10 ani apărăm istoria României. Cu fapte.

Fără zgomot. Fără senzațional.
Cu rezultate concrete.

Ce am făcut prin Asociația Turism Istoric:

  • 🏛️ Zeci de tururi ghidate gratuite în cartiere ignorate și zone mai puțin turistice
  • 🖼️ Expoziții vizitate de mii de oameni, inclusiv în cadrul Nopții Muzeelor
  • 📜 Documentarea forturilor Bucureștiului, a arhitecturii interbelice și a patrimoniului urban
  • 🌐 Platforme online cu peste 100.000 de cititori lunar
  • 🗺️ Cartografierea detaliilor uitate ale orașului: feronerie, plăcuțe vechi, străzi, clădiri

👉 Aceste proiecte pot continua cu ajutorul tău.

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Nu te costă nimic. Dar contează enorm.

Contact

Dacă aveți povești interesante despre locuri din România sau din lume și doriți să le publicați, puteți să ne scrieți pe adresa de email a redacției: turismistoric@gmail.com

DONEAZĂ

De peste 10 ani aducem istoria mai aproape de oameni

Documentăm patrimoniul urban, realizăm tururi ghidate gratuite, expoziții și proiecte educaționale.
Construim platforme editoriale și arhive digitale. Lucrăm cu orașul real, nu cu clișee turistice.

O mare parte din ceea ce facem este gratuit.
Dacă vrei ca aceste proiecte să continue, ne poți susține direct.

Susține Asociația Turism Istoric. Susține patrimoniul.