Istoria copiilor infectați cu HIV din România comunistă a fost unul dintre cele mai cutremurătoare secrete ascunse lumii până la prăbuşirea regimului Ceauşescu. Totuși puțini știu că totul a pornit de la o practică brevetată în SUA și menită ințial să ajute nou-născuții.
În primele zile ale anului 1990, odată cu prăbuşirea regimului Ceauşescu, o mulţime de jurnalişti occidentali au ajuns în România şi au dezvăluit de aici realitatea dureroasă pe care până atunci autorităţile comuniste s-au străduit din răsputeri să ascundă lumii. În primul rând pentru că la momentul respectiv SIDA era considerată, în multe zone ale lumii, o boală rușinoasă asimilată practicilor homosexuale. În al doilea rând pentru că nu voiau să își asume eșecul sistemului sanitar și a politicii pro-nataliste, dusă la extrem.
Celestine Bohlen, la acea vreme corespondent la „The New York Times”, a fost unul dintre primii jurnalişti care au vizitat o secţia Spitalului „Victor Babeş” din Bucureşti unde erau internaţi copiii infectaţi cu virusul HIV (Virusul Imunodeficienţei Umane) şi suferinzii de SIDA (Sindromul Imuno Deficienţei Dobândite), cauzat de acest virus. Relatarea jurnalistei, publicată în numărul din 8 februarie 1990 în „The New York Times”, sub titlul „Revoltă în est: bebeluşii SIDA ai României – o moştenire a neglijenţei”, preluată de o mare parte a presei din SUA, a fost cutremurătoare.
Zeci de copii mureau după ce s-au infectat
„Bebeluşii, aproximativ 60 dintre ei, se află la etajul al treilea al spitalului de un cenuşiu sumbru, singura clinică SIDA din România. În unele camere, sunt câte doi bebeluşi la un pătuţ. Într-un mic compartiment, patru sugari, aproape de moarte, zac înşiruiţi sub o singură pătură. În mijlocul gemetelor şi scâncetelor încete ale copiilor, asistentele se grăbesc cu flacoane, seringi şi cârpe umede. Dar se pare că nu pot ţine pasul. Mulţi dintre bebeluşi zac în haine umede. Cei cu feţe stafidite şi zbârcite mor fără ca nimeni să observe. Dintre toate moştenirile groaznice ale epocii Nicolae Ceauşescu, aceasta poate fi cea mai cutremurătoare. Conform statisticilor adunate de virologii români şi confirmate de medicii francezi, România este ameninţată de o neobişnuită epidemie pediatrică de SIDA, concentrată în orfelinate şi clinici aglomerate, răspândită de o practică de modă veche de a da transfuzii de sânge nou-născuţilor”, relata jurnalista în „The New York Times”.
Potrivit autoarei, medicii i-au precizat că din 2.000 de copii testaţi până atunci în clinici şi orfelinatele vizate într-un studiu, 250 dintre ei aveau SIDA, iar alţi 200 au fost diagnosticaţi cu virusul HIV, care provoca boala. Cifrele prezentate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care trimisese în România o echipă de urgenţă, arătau o situaţie şi mai gravă: circa 700 de copii români erau infectaţi. Problema copiilor cu HIV era critică, potrivit specialiştilor citaţi în articol, şi necesita intervenţii de extremă urgenţă.
„Situaţia copiilor cu SIDA nu este unică în România. Dar aici neglijarea intenţionată a bolii de către autorităţi i-a permis răspândirea rapidă, agravând problemele create deja de sărăcie, echipament deficitar, practici medicale proaste, un număr mare de copii abandonaţi şi alte probleme sociale comune epocii Ceauşescu”, constata jurnalista.
Obiceiul periculos
La etajul trei al clinicii, asistentele ştiau că se ocupă de multe cazuri fără speranţă. Două asistente medicale, Paula Efta şi Mioara Cojan, declarau că au văzut 20 sau 25 de bebeluşi murind în ultimele luni şi că doi sau trei copii vor urma să moară chiar în noaptea care urma vizitei jurnalistei.
„Aceşti copii nu au părinţi, aşa că se ataşează de noi ca de nişte mame adevărate”, relata Mioara Cojan.
Aproape două treimi dintre copiii SIDA au fost aduşi la spital din orfelinate. Casele de copii, supraaglomerate, prost echipate şi neîncălzite, reprezintau o altă moştenire Ceauşescu, produsul politicilor draconice împotriva controlului naşterilor care au dus la mii de copii nedoriţi, afirma autoarea articolului.
Cauzele îmbolnăvirilor îşi aveau însă originea şi într-o practică veche, dar periculoasă, susţinea jurnalista.
„O practică veche de a injecta transfuzii de sânge în cordonul ombilical, pentru a stimula creşterea copiilor mici este acum văzută ca un motiv pentru răspândirea rapidă a SIDA în rândul copiilor. Deoarece practica necesită doar o doză mică de sânge, un pint de sânge contaminat cu SIDA ar putea fi folosit de multe ori. Practica de injectare a sângelui de la adulţi la sugari şi copii mici a ieşit din uz demult în Statele Unite şi este foarte rară astăzi, dacă se practică oriunde în afara României, au susţinut specialiştii în istoria medicinei. Ultima utilizare cunoscută a unei practici similare în Statele Unite a avut loc în anii 1930, când sângele părinţilor era injectat copiilor pentru a-i imuniza împotriva rujeolei. Practica nu numai că nu a funcţionat, dar a provocat probleme grave de sănătate şi a fost oprită în anii 1940”, informa jurnalista în „The New York Times”.
Acele sau seringile contaminate erau o altă cauză frecventă a SIDA, la fel cum s-a întâmplat în Elista, un oraş sovietic din nordul Caucazului, unde în 1989 a izbucnit o epidemie de SIDA în rândul copiilor spitalizaţi. Multe ţări mai puţin dezvoltate nu au seringi de unică folosinţă, iar sterilizarea poate fi slabă, informa „The New York Times”.
„Atunci când copiii din Vest sau din ţările Lumii a treia suferă de SIDA, de obicei moştenesc boala de la mamele lor, care au contractat-o fie prin sex, fie prin ace infectate”, scria Celestine Bohlen.
O descoperire alarmantă
Regimul comunist a ascuns situaţia infecţiilor cu HIV, iar până la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu nu a existat nicio recunoaştere oficială că SIDA există în România, ceea ce însemna că orice date despre răspândirea bolii erau un secret de stat, afirma corespondentul publicaţiei americane.
„Donatorii de sânge, deja abia controlaţi împotriva hepatitei B, o problemă de sănătate recunoscută în România, nu erau examinaţi pentru SIDA. Cu toate acestea, au fost raportate câteva cazuri la adulţi, aproximativ o duzină în total. Primul caz documentat din ţară a fost un barman de 40 de ani care a fost internat la spitalul Babeş în 1985. Dovezi clare despre SIDA în rândul copiilor români au fost raportate pentru prima dată în iunie anul trecut, când dr. Ion Patiescu, şef de laborator la Institutul de virologie, şi asistentul său, dr. Ştefan Constantinescu, făceau teste aleatorii pentru viruşi în rândul copiilor internaţi la spitalul Fundeni din Bucureşti, un centru de tratament al cancerului”, scria jurnalista.
Spre surprinderea medicilor, primul lor pacient, o fetiţă de 12 ani, s-a dovedit a avea SIDA. Pe măsură ce testau în continuare, rezultatele au devenit mai uluitoare. Din 150 de copii, 31 au dat rezultate pozitive la virusul HIV. Dar ceea ce a fost cel mai alarmant a fost vârsta celor infectaţi: 29 din 31 aveau sub 3 ani, informa jurnalista.
„Am fost surprinşi pentru că îi luam pe tineri ca un grup de control, aşteptându-ne să nu găsim nimic”, afirma medicul Ştefan Constantinescu, citat în articol. Al doilea şoc al specialiştilor a fost că pacienţii aveau SIDA clinică, acest lucru însemnând că nu au fost infectaţi recent. Erau însă trataţi pentru pneumonie, diaree şi infecţii, afirma medicul.
„În climatul politic din epoca Ceauşescu, descoperirile medicilor au constituit probleme. Ministerul Sănătăţii i-a instruit să nu mai testeze şi a mutat copiii de la spitalul Fundeni la clinica Babeş. Dar, potrivit celor doi medici, majoritatea copiilor au fost în cele din urmă trimişi acasă, deoarece nu existau centre care să îi trateze”, relata autoarea. În acelaşi timp, părinţii copiilor diagnosticaţi cu virusul HIV nu erau infectaţi, afirmau medicii.
Testarea oprită din considerente etnice
Folosind truse de testare trimise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cei doi medici au continuat cercetările, convinşi că problema nu se rezuma doar la Spitalul Fundeni. Cei doi medici au testat copii din Giurgiu şi Constanţa, unde pediatrii din aceste oraşe observau în unele cazuri că aceştia veau infecţii persistente care nu răspundeau la tratament. Nimeni nu şi-a imaginat că vreunul dintre copii ar fi putut avea SIDA, afirmau medicii. „Dacă vi se spune că nu există un astfel de virus în România, de ce să-l studiaţi?”, se întreba unul dintre ei.
În cele din urmă, Ministerul Sănătăţii a răspuns cu unele teste proprii şi, potrivit doctorului Constantinescu, au fost diagnosticaţi 40 de copii cu SIDA, în fiecare dintre cele două oraşe.
Peste 90 de copii au fost diagnosticaţi apoi cu HIV la un orfelinat din Năvodari. Alţi pacienţi proveneau din Arad, oraş aflat la frontiera cu Ungaria. „Acest lucru a fost suficient pentru a-i acuza pe doctorul Patiascu şi asistentul său de provocarea sentimentului antiromânesc în Ungaria. Testarea a fost oprită în acel moment, iar medicii şi-au oprit testele şi nu şi-au trimis niciodată descoperirile anterioare Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Toamna trecută, o conferinţă de pediatri români despre SIDA la copii a fost anulată şi programul său a fost retras de la tipografii”, relata jurnalista.
Abia după Revoluţie, climatul s-a schimbat, iar testarea HIV a reînceput, informa The New York Times. Dar echipamentele şi un program cuprinzător lipseau. „Peste 2.000 de probe de sânge aşteaptă testarea la Institutul de Virologie, totuşi cei doi medici au doar 500 de truse de testare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii trimite experţi pentru a ajuta la examinarea rezultatelor testelor. Dar la etajul al treilea al Spitalului Babes, copiii, cu toţi sub 3 ani, zac sau stau în pătuţuri, cu priviri nedumerite pe faţă, pe măsură ce medici, asistenţi medicali şi reporteri trec pe lângă ei. Cei mai slabi, subţiri ca beţele, stau tăcuţi sub pături. Cei mai puternici stau la marginea pătuţurilor, dorind atenţie”, scria Celestine Bohlen în 1990.
La primul etaj al cliniciij, mai multe femei împărţeau o cameră mică şi îngustă împreună cu pruncii lor. Unele au relatat că nu ştiau cum s-au infectat micuţii, dar s-au alarmat văzând semne ale unei îmbolnăviri. Copiii mai mari erau trimişi acasă după o serie de tratamente şi erau reprimiţi în spital, dacă starea lor se agrava. În ianuarie 1990, aproape 100 de copii cu HIV şi SIDA au fost internaţi în Spitalul „Dr. Victor Babeş”. „Nu putem ieşi din acest impas decât cu adevărul”, afirma dr. Jipa, citat în articolul „The New York Times”.