15 august 1714, Istanbul. Voievodul Constantin Brâncoveanu își aștepta cumplitul sfârșit, alături de cei patru fii ai săi și vistiernicul Ianache Văcărescu. Îmbrăcați doar în cămăși, cu picioarele goale și ferecați în lanțuri, stăteau demni și neclintiți în fața urii dezlănțuite a otomanilor. După ce au fost decapitați, trupurile însângerate le-au fost aruncate în Bosfor, iar capetele plimbate în vârf de sulițe prin Istanbul până noaptea târziu. Era ziua când domnitorul împlinea 60 de ani…
Ceilalți membrii ai familiei, martori la teribilul sacrificiu, tremurau la gândul că puteau împărtăși aceeași soartă. Din milostivirea lui Dumnezeu, au rămas în viață, îndurând însă ani grei de exil, scrie Casa Filipescu Cesianu, pe pagina de Facebook a muzeului.
După întoarcerea în țară, Safta Brâncoveanu, cea de-a patra fiică a domnitorului, și marele logofăt Iordache Kretzulescu, soțul acesteia, hotărăsc, din „dumnezeiasca râvnă îndemnați”, așa cum amintește Nicolae Mavrocordat, să înalțe un lăcaș de rugăciune chiar în curtea caselor lor, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru că scăpaseră cu viață din groaznicele încercări.
Ctitoria a fost înălțată pe locul unei bisericuțe vechi de lemn pe care boierul Iordache o strămutase de pe moșia din satul natal, „fiind scumpă inimii sale, căci în ea primiseră botezul strămoșii”. Datele despre construcția bisericii și pictura acesteia se găsesc în pisania săpată în piatră ce se află și astăzi în pridvorul bisericii, deasupra ușii de la intrare.
Biserica Kretzulescu a fost construită între anii 1720-1722, în timpul celei de-a doua domnii a lui Nicolae Mavrocordat, la capătul de atunci al Podului Mogoșoaiei, în locul numit „Puțul cu zale”, loc primit în dar de Iordache Kretzulescu de la voievodul Constatin Brâncoveanu. Datorită faptului că după întoarcerea din exil, Iordache Kretzulescu a ocupat funcții importante în stat, precum mare logofăt, și apoi mare vornic, terenul avea să fie sporit cu 19 stânjeni prin dania lui Nicolae Mavrocordat.
Ctitoria Saftei Brâncoveanu și a boierului Iordache Kretzulescu a primit hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinți Arhangheli Mihail și Gavril”, sfințirea acesteia având loc în septembrie 1722.
După sfințire, biserica a fost înconjurată cu multe chilii și prăvălii, întregul cartier luând numele de Kretzulescu. În anul 1822, se vorbește deja de existența unui han, biserica aflându-se în incinta acestuia.
Hanul a fost construit de boierul Kretzulescu și domnița Safta pentru călătorii ce treceau prin partea de nord a Bucureștilor la venirea sau la plecarea din oraș. În vecinătatea hanului, se afla casa lui Dinicu Golescu, pe locul căreia avea să se construiască Palatul Regal, iar în cealaltă parte, lipit de han, se afla Pasajul Român, care făcea legătura dintre Podul Mogoșoaiei și ulița din spatele Teatrului Mare.
Hanul a fost demolat în anul 1939 în vederea extinderii curții Palatului Regal. Se spune că după moartea lui Iordache Kretzulescu, domnița Safta și-a împărțit averea între cei patru fii, spunându-le: „Biserica care am făcut-o noi, după cum a lăsat-o soțul meu, așișderea las și eu să nu se închine nicăierea, ci să fie deasupra copiilor mei, să-i poarte grijă, și să-i ia seama”.
Cu toate că au trecut veacuri de atunci, copiii domniței Safta și copiii copiilor lor au respectat dorința întemeietoarei. Niciodată nu a fost lăsată biserica în părăsire și nici vreo parte înstrăinată.
Autor: Andreea Mâniceanu / Casa Filipescu Cesianu
Bibliografie:
- George Potra, „Istoricul hanurilor bucureștene”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985;
- Gheorghe Crutzescu, „Podul Mogoșoaiei – Povestea unei străzi”, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011.