La data de 8 octombrie este comemorată intrarea triumfală a armatei române victorioasă în Războiul de Independență (1877-1878), în București pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de „Calea Victoriei”.
În anul 1878, România dobândește independența față de Imperiul Otoman, în urma unor lupte crâncene care au costat viața a aproape 5.000 de soldați, iar alți 25.000 au fost răniți sau îmbolnăviți grav pe front, scrie Muzeul Nicolae Minovici, pe pagina de Facebook a instituției .
Cronicarul Regelui Carol I, în memoriile sale, nota: „Programul pentru intrarea solemnă a trupelor în Capitală s-a și tipărit; din toate părțile țării vor veni delegații la București. (…) În amintirea faptelor de război s-au schimbat numele mai multor străzi ale Capitalei: strada principală se numește de-aici înainte Calea Victoriei; alte străzi se vor numi Grivița, Plevna, Smârdan și Rahova, pentru ca astfel să rămână în conștiința poporului această zi de onoare a armatei” (6 octombrie 1878).
„Încă din revărsatul zilei, 21 de focuri de tun anunță locuitorilor Capitalei că azi o să fie o serbare rară. Timpul e foarte frumos, cu soare. Prințul petrecu timpul dinainte de amiază cu principesa, în grădină; la ora 11 și un sfert se duce la bariera Herăstrău, unde încalecă și, înconjurat de o suită numeroasă, în care se află și mai mulți generali și înalți ofițeri ruși, trece în revistă trupele înșirate pe câmpul de la Băneasa. Generalul Cernat îi dă raportul de front. Principesa trece în trăsura sa cu patru cai pe dinaintea frontului, iar prințul o însoțește călare. Aripa dreaptă e formată de vreo 400 de răniți, care până acum au fost căutați prin spitale, și de șase steaguri cucerite în luptele de dincolo de Dunăre; între ele este batalionul de geniu, batalioanele 1 și 2 de vânători, un regiment compus din detașamente ale celor 16 regimente de dorobanți cu steagurile lor, regimentele 2 și 3 de linie și regimentul 1 de artilerie; toate trupele astea fac parte din divizia I-a” (8 octombrie 1878).
Privind în urmă, în jurul secolului al XVIII-lea, strada era formată din fragmentul dintre Cercul Militar și Piața Victoriei, sub numele de „Drumul Brașovului”, iar bucata dintre Piața Națiunilor Unite și bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută sub numele de „Ulița Mare spre Sărindar” (deoarece se îndrepta către biserica Sărindar, astăzi Cercul Militar). Prin unirea acestor două străzi a rezultat o noua cale sub numele de „Podul Mogoșoaiei”.
Această cale a fost deschisă în anul 1692 de către domnitorul Constantin Brâncoveanu și asigura o legătură între moșia domnitorului de la Mogoșoaia și palatul domnesc, aflat în apropierea Curții Vechi. Această nouă arteră inaugurată devine, în scurt timp, artera principală a orașului, astfel că între secolele al XVIII- lea și al XIX- lea se construiesc case boierești, care ulterior, unele dintre ele vor deveni instituții ale statului, biserici, hanuri, prăvălii, magazine de lux, restaurante, cafenele și hoteluri.
Acest nume s-a păstrat până în anul 1878 când trupele victorioase de la Plevna vor intra în București.
Autor: Ionut Banu / Muzeul Nicolae Minovici
Bibliografie:
Constantin Giurescu, Istoria Bucureștilor, Ed. Editura pentru Literatură, București, 1966.
Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altădată, vol. I, 1871-1884, Ed. Humanitas, 2014.
Memoriile Regelui Carol I, Ed. Scripta, 1992.
Cornel Scafes, Armata română în Războiul de Independență 1877–1878, Ed. Sigma, 2002.
Foto sus: Întoarcerea victorioasă în Bucureşti a armatei române de pe frontul din Bulgaria, la 8 octombrie 1878. Fotografie realizată de Franz Mandy (sursa: bibliotell.ro)