Atelierul auto al Regelui Mihai I va putea fi vizitat de turiști. Obiectivul aflat în interiorul Domeniului Regal Săvârșin se va deschide pentru public începând de vineri.

Casa Regală a anunțat că Atelierul auto al Regelui Mihai I va fi deschis publicului.

Vizitatorii Domeniului Regal Săvârșin vor putea vedea atelierul auto, situat în corpul de clădire original, din anii 1940, alături de Parcul Regal, Muzeul Automobilului, Magazinul de suveniruri și Satul Regal.

Domeniul Regal Săvârșin, deschis în iulie, august și septembrie

Conform programului stabilit de Familia Regală a României, Domeniul Regal Săvârșin este deschis în lunile iulie, august și septembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 9.00 și 18.00, potrivit Mediafax.

Atelierul Auto a fost amenajat în anul 1943, în clădirea aflată în stânga Garajului Regal (actualul Muzeu al Automobilului).