O casă construită pe o piatră, în mijlocul unui râu din Serbia, a rezistat inundaţiilor şi furtunilor vreme de 45 de ani. Ea a devenit o importantă atracţie turistică în ultimul an.

Casa se află în mijlocul râului Drina, din Serbia, în apropierea oraşului Bajina Basta. Ea a devenit o atracţie turistică pentru mii de oameni din întreaga lume după ce a fost fotografiată de Irene Becker, iar pozele ei au fost publicate de National Geographic în august 2012. În Serbia, casa din mijlocul râului este simbolul regiunii Basta şi a fost nominalizată ca una dintre cele şapte minuni ale Serbiei.

Ideea de a construi această casă le-a venit unor tineri care înotau adeseori în râul Drina. Ei au găsit piatra care serveşte astăzi ca temelie a casei şi au început să o folosească drept loc de odihnă.

Piatra era însă denivelată şi, într-o zi, au decis că trebuie să construiască pe ea un loc de odihnă mai confortabil. La început, au pus câteva plăci peste piatră, dar apoi, au ridicat pereţi şi acoperiş pentru a face un adăpost în toată regula.

„Această casă a fost construită în 1968. La vremea aceea, nu era uşor de ridicat. Dar am reuşit cu ajutorul prietenilor mei“, povesteşte unul dintre proprietari. Deşi este construită în mare parte din lemn, casa din mijlocul râului a rezistat unor furtuni violente şi inundaţiilor. Ea are propriul blog şi cont de Facebook.