Poate fi Kosovo o destinaţie turistică? În condiţiile în care regiunea nu este recunoscută de România, mulţi dintre noi ar încerca să o evite. Anul acesta am avut însă ocazia de a realiza un circuit istoric alături de agenţia de turism “Geoarhiva”. Încă de la început am fost informaţi că pe teritoriul provinciei se poate intra doar cu paşaportul şi că este recomandat să evităm discuţiile politice cu privire la statutul acesteia.

În condiţiile în care mă declar un pasionat al spaţiului ex-iugoslav, am acceptat provocarea de a merge şi de a povesti câteva lucruri grupului de turişti despre regiunea Kosovo. Există posibilitatea de a fi fost chiar prima agenţie de turism din România care a organizat o excursie în Kosovo după despărţirea regiunii de Serbia.

Am pornit aşadar din Bucureşti spre Sofia unde am petrecut prima noapte. A doua zi, am traversat teritoriul Macedoniei sau FYROM (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), pentru cunoscători. Odată cu apropierea de capitala Skopje s-au făcut simţite şi primele semne ale unei dispute etnico-religioase între ortodoxism şi islam. În proximitatea oraşului şi în întreaga parte nordică a ţării există o majoritate albaneză, lucru care se observă datorită numeroaselor minarete ale moscheilor din fiecare sat. Ca replică, pe muntele Vodno străjuieşte ceea ce macedonenii numesc cu fală „Crucea mileniului”. Ridicata în 2002, cu finanţarea Bisericii Ortodoxe Macedonene, are o înălţime de 66 de metri. Ea vrea să omagieze 2000 de ani de creştinătate în Macedonia şi în lume.

I.                   Kosovo, o regiune diferită faţă de aparenţe

După ce am ocolit oraşul Skopje ne-am îndreptat spre graniţa kosovară aflată la nu mai puţin de douăzeci de kilometri de acesta. La frontieră, în spatele steagurilor noului stat, tronează un mare drapel al Albaniei, ceea ce arată originea majorităţii locuitorilor. În ciuda aşteptărilor, provincia nu seamănă deloc cu ceea ce ne-am închipuit. Dacă ar fi să o caracterizez într-o singură expresie, aceasta ar fi: un şantier în construcţie. Pentru început trecem pe lângă o imensă fabrică de ciment, şoseaua şerpuieşte apoi pe lângă infrastructura unei viitoare autostrăzi.

Odată cu apropierea de capitala Priştina peisajul se schimbă. Imaginaţi-vă intrarea în orice oraş mare din România, cu tot ceea ce implică aceasta: aglomeraţie, show-roomuri pe ambele părţi ale străzii, aparţinând unor mărci occidentale de automobile sau materiale de construcţie. În permanenţă întâlnim clădiri apărute ca din neant, fie ele cartiere de blocuri şi vile sau diverse centre comerciale. Sunt nelipsite steagurile Albaniei, Statelor Unite sau ale noului stat. Peste tot, plăcuţe bilingve în limbile albaneză şi sârbă indicând localităţile apropiate. De remarcat că în multe locuri inscripţiile în sârbă sunt acoperite cu bandă adezivă sau cu graffitti.

II. Gračanica

După un drum destul de obositor şi aglomerat, ne apropiem de periferia capitalei Priştina. Într-un sens giratoriu virăm spre dreapta pentru a vizita enclava sârbă şi mânăstirea de la Gračanica. Spre deosebire de alte regiuni vizitate ulterior, aici nu se observă trecerea din zona albaneză în cea sârbească. Se schimbă însă grafia precum şi reclamele, predominante fiind afişele electorale de la ultimele alegeri. Acestea sunt scrise în limba sârbă, cu alfabet chirilic. O mare parte din populaţia sârbă a Priştinei s-a mutat aici după sângerosul conflict din 1999. Prima oprire are loc la mânăstire. Ne bucurăm aici de magazinele cu produse sârbeşti precum şi de deliciile restaurantului tradiţional de peste drum, cu motive tradiţionale şi porţii generoase, asemănătoare restaurantelor sârbeşti din Banat.

 Intrarea în mânăstire este precedată de un panou informativ ce interzice fotografiatul şi accesul cu orice fel de arme. Interiorul reprezintă o adevărată oază de linişte şi rugăciune, cu atât mai mult cu cât ne aflăm la momentul în care măicuţele dau ocol bisericii bătând toaca.

Aflată în patrimoniul UNESCO, mânăstirea reprezintă una dintre cele mai frumoase lăcaşe de cult sârbeşti medievale. Aceasta a fost ridicată de conducătorul sârb Ştefan Milutin (1282-1321), unul dintre cei mai bogaţi lideri din Balcanii începutului de secol XIV. Legenda spune că şi-ar fi împlinit un jurământ faţă de divinitate prin care se angajase ca, în fiecare an al domniei sale, să ridice câte o biserică, ultima dintre acestea fiind Gračanica. Forma mănăstirii are la bază crucea greacă. Biserica este alcătuită din cinci domuri, iar ca materiale au fost folosite în alternanţă mortarul şi cărămida. De remarcat că unele elemente ne aduc aminte de Mânăstirea Cozia, cunoscute fiind legăturile lui Mircea cel Bătrân cu Serbia medievală. Surprinzător sau nu, de la magazinul de suveniruri religioase se poate cumpăra şi berea “Manastirsko”, având pe etichetă un vajnic cavaler sârb.

 Ne reluăm apoi drumul către Priştina, nu înainte de a ne fotografia cu statuia eroului sârb Miloş Obilici, ridicată în centrul localităţii. Conform legendei, acesta ar fi fost asasinul sultanului otoman Murad I, după bătălia de la Kosovopolje. De altfel, legenda reprezintă un important mit al sârbilor care ilustrează ideea sacrificiului suprem faţă de ţară şi creştinătate.

Deşi situaţia este aparent calmă, localitatea nu a fost ferită de incidente în anii de după război. În anul 2000, sârbii aflaţi într-o piaţă din localitate au fost ţinta unui atac cu o grenadă aruncată dintr-o maşină. În 2004, localitatea s-a aflat în centrul confruntărilor etnice dintre sârbi şi albanezi[1], iar în anul 2016 a existat o tentativă de răpire a unei fete de etnie sârbă[2].

III. Priştina

Intrarea în Priştina reprezintă o adevărată provocare prin traficul intens. Într-adevăr, oraşul poate fi comparat cu orice capitală europeană de la momentul actual. Peste tot se construiesc zeci de clădiri şi foarte rar ne este dat să vedem vreo urmă a comunismului iugoslav. Mai degrabă găsim similitudini cu dezvoltarea unui capitalism dezorganizat, asemănător cu ceea ce se întâmplă mai peste tot în Europa de Est. Peste toate acestea, tronează deasupra unui hotel o replică a statuii libertăţii. Pe artera pietonală din centru întâlnim o serie de monumente ale unor lideri albanezi care s-au afirmat în mişcarea separatistă, precum Ibrahim Rugova (lider moderat şi adeptul unei despărţiri prin mijloace paşnice de Serbia) şi combatantul Zahir Pajaziti, înfăţişat cu un kalashnikov în mână.

Populaţia oraşului este formată în principal din tineri. Sunt nelipsiţi amatorii de skateboard, iar în centrul oraşului are loc un campionat de mini fotbal pe un teren artificial. Seara luăm la pas Bulevardul Bill Clinton, în capătul căruia se află statuia liderului american. De remarcat că în imediata apropiere se află un elegant magazin de haine ce poartă numele soţiei acestuia, Hillary.

IV. Patriarhatul de la Peć şi Mânăstirea Visoski Deceani

A doua zi de la sosirea în Priştina pornim spre Cascada Mirusha, într-o drumeţie de o oră. La intersecţia dintre poteca turistică şi şosea întâlnim indicatoare de viteză atât pentru automobile cât şi pentru tancuri. După un traseu lejer ne bucurăm de o baie în lacul format la baza cascadei, dar şi de o bere Peja. Bătrânul albanez de la bar, foarte sociabil, încearcă să mă întrebe dacă ştiu sârbă. Prudent, îi spun că nu. Peste tot însă am întâlnit oameni zâmbitori şi amabili.

Ne îndreptăm apoi spre Mânăstirea de la Peć (în albaneză, Peje). Traversăm oraşul cu acelaşi nume, fost mare centru industrial, prin acelaşi trafic sufocant, apoi ajungem la lăcaşul sfânt. Intrarea în biserică este păzită de membrii ai noilor forţe de poliţie kosovare, în care au fost integraţi şi câţiva sârbi din regiune. Patriarhatul de aici este format dintr-un complex de bisericuţe, precum şi de un mausoleu al mai multor arhiepiscopi şi patriarhi sârbi. Biserica cu hramul Sfinţilor Apostoli a fost ridicată de Arhiepiscopul Arsenie I (1233-1263),  succesor al Sfântului Sava. A fost pictată după 1250, iar frescele ei prezintă o importantă valoare pentru pictura religioasă a secolului al XIII-lea. Vechiul monument istoric ortodox este cu atât mai interesant cu cât el cuprinde trei biserici sub acelaşi acoperiş şi având un singur pronaos. După ce achităm la ieşire taxa de vizitare (de 5 euro/ persoană), una dintre măicuţele mânăstirii ne serveşte cu celebra şliboviţă (rachiu de prune), îmbiindu-ne să cumpărăm.

 Am pornit apoi pe un drum presărat cu monumente şi cimitire de război ale albanezilor, spre cel mai important obiectiv istoric şi cultural al provinciei Kosovo, respectiv Mânăstirea Visoki Deceani. Spre deosebire de intrarea în celelalte biserici, aici avem de-a face cu o pază mult mai strictă. Drumul din localitate spre mânăstire este plin de semne de avertizare şi interdicţii de a părăsi şoseaua. Autocarul face slalom printre stabilopozi şi ne apropiem de un foişor al forţelor KFOR. Patru atacuri cu grenade s-au produs aici: două în anul 2000 şi câte unul în 2004 şi, respectiv, în 2007.  După o perioadă de relativă acalmie, în 2015, zidurile mânăstirii au fost vandalizate, apărând însemne ale statului islamic, iar în 2016 au fost arestaţi patru suspecţi care se îndreptau spre mănăstire cu o maşină, având asupra lor armament şi material islamist[3]. De menţionat că regiunea Kosovo a dat cei mai mulţi voluntari pentru Statul Islamic raportat la numărul de locuitori.

La intrare avem surpriza de a fi controlaţi de membri ai unui contingent moldovean de menţinere a păcii în regiune. Intrarea în mânăstire se face exclusiv pe baza unui paşaport, care este reţinut la intrare şi restituit la ieşire.

După deschiderea porţilor mânăstirii, priveliştea bisericii centrale te lasă cu sufletul la gură. Potrivit unui ghid în limba română, pe care l-am achiziţionat din interior, biserica a fost întemeiată de Sfântul Domnitor Ştefan Uroş al III-lea de la Deceani, pe râul Bistriţa, sub văile Munţilor Prolkletie. Soarta mânăstirii nu a fost una prea blândă, ea a fost adeseori atacată şi prădată, dar şi înnoită şi înzestrată, rămânând o mărturie a sângeroasei istorii din aceste locuri. Potrivit legendei, întemeietorul, învinuit pe nedrept în tinereţe că a încercat să îşi detroneze tatăl, a fost orbit şi întemniţat la Mânăstirea Pantrocrator de la Constantinopol. Prin evlavia sa a câştigat bunăvoinţa călugărilor, dar şi a împăratului Andronic al II-lea. A reuşit astfel să obţină eliberarea şi iertarea tatălui său. În 1321, după moartea acestuia din urmă, îşi scoate bandajele de la ochi, dovedind o vindecare miraculoasă, după care urcă pe tronul de la Prizen. În anii ce urmează conduce Serbia, ducând o intensă activitate în domeniul religios prin întemeierea mai multor mânăstiri.

Ridicarea clădirii s-a făcut cu meşteri proveniţi din golful Kotor, actualmente din Muntenegru. Se pot observa o serie de influenţe ale artei romanice occidentale, cât şi a catolicismului dezvoltat pe ţărmurile Adriaticii. Pe lângă dimensiunea apreciabilă şi materialele provenite din piatră cioplită, putem observa un interior foarte bogat decorat, atât în timpul fondatorului cât şi în timpul urmaşului acestuia, marele ţar al sârbilor Ştefan Duşan. Mânăstirea se află actualmente în Patrimoniul UNESCO.  

V. Prizen

Următorul obiectiv al traseului nostru a fost reprezentat de oraşul Prizen, al doilea oraş din Kosovo şi o capitală culturală a regiunii. Am putut observa aici dezvoltarea turismului de masă, străzile din regiunea centrală fiind pline de turişti şi magazine cu suveniruri. Arhitectura este una tipic balcanică, având clădiri cu bovindouri asemănătoare arhitecturii otomane tipice şi în alte regiuni ale Balcanilor (Bulgaria, Bosnia). În timpul conflictului din 1999, oraşul a fost puternic afectat de tensiunile între cele două etnii, marcate şi prin distrugerea unor monumente culturale. În timp ce sârbii au distrus sediul Ligii de la Prizen (instituţie ce a contribuit la fondarea Albaniei moderne) şi o serie de moschei, populaţia musulmană s-a răzbunat prin distrugerea a peste 35 de biserici din regiune, cât şi întreg cartierul sârbesc, în timpul tensiunilor ce au urmat războiului din martie 2004.

Primul obiectiv al oraşului îl reprezintă Biserica Ortodoxă a Maicii Domnului din Ljevis. Ridicată în secolul al XIV-lea, pe ruinele unei biserici bizantine mai vechi, biserica a fost fondată de către ţarul Ştefan Milutin. În perioada otomană, ea a fost transformată în moschee şi a fost utilizată în acest scop până în 1911. În anii 1950, interiorul a fost complet renovat, iar frescele acoperite de pictura otomană au fost restaurate. Războiul din  Kosovo a afectat însă monumentul. După plecarea sârbilor din regiune, biserica a fost păzită de trupe ale KFOR. Cu toate acestea, reizbucnirea tensiunilor între comunităţile sârbe şi albaneză din regiune în 2004 au dus la incendierea ei. Actualmente, biserica ce poartă încă urmele violenţelor poate fi observată din spatele unui gard cu sârmă ghimpată, alături de însemne ale KFOR. Pentru accesul în interior era necesară o autorizaţie de la mica comunitate sârbă, situată pe malul opus al râului, însă şofatul agresiv şi drifturile unui localnic ne-au determinat să grăbim pasul.

 Ne-am îndreptat apoi paşii spre fortăreaţa situată în vârful dealului, vechea cetate de reşedinţă a Ţarului Ştefan Duşan (1331-1346). Purtător al titlului imperial, acesta a condus cel mai mare stat al sârbilor ce se întindea peste întreaga regiune de Vest a Peninsulei Balcanice. Centrul istoric a înflorit din punct de vedere turistic, lucru ce se poate observa datorită nelipsitelor terase şi magazine cu suveniruri. Drumul spre fortăreaţă trece prin fostul cartier sârbesc al oraşului. Urcăm printre străduţele înguste şi printre casele nou construite ale albanezilor din zonă. Multe dintre cele abandonate de sârbi, pe care se văd urme de graffitti, urmează a fi reconstruite cu sprijinul Uniunii Europene, fapt atestat prin nişte plăcuţe.

Ajunşi la fortăreaţă, admirăm un splendid apus însoţit de vocile muezinilor din oraşul de jos. La întoarcere, în spatele unui gard din fier forjat, întâlnim figura unei persoane care ne întreabă dacă suntem creştini şi ne deschide uşa a ceea ce în vechime reprezenta vechea catedrală a regilor sârbi. Îi spunem că suntem din România şi încerc să port un dialog rudimentar în puţinele fraze pe care le cunosc în limba sârbă. Îmi prezintă apoi ruinele vechii biserici ce prezintă urme de fum şi rămăşiţe ale unor vechi coloane dintr-o clădire ce pare a fi fost mult mai mare. În singura încăpere ce a rămas în picioare, după incidentele din 2004, printre pereţi afumaţi, regăsim o serie de icoane noi dispuse de jur împrejur, precum şi un coş cu donaţii pentru reconstrucţie. Ne strângem mâna amical şi ne luăm rămas bun. Traversăm apoi animatul cartier musulman şi ne îndreptăm spre autocar.

Ultima seară ne-o petrecem în centrul Priştinei, apoi ne îndreptăm spre casa, trecând din nou prin Macedonia şi Bulgaria cu un popas în oraşul Skopje, capitală ce l-ar face invidios chiar şi pe Nicolae Ceauşescu. Deşi periferia oraşului este săracă, centrul este construit într-un stil de aminteşte de arhitectura regimurilor autoritare, cu influenţe protocroniste.

IV. Reflecţii geopolitice

Se va detensiona oare situaţia din regiune?

Încă din 2013, se fac eforturi de negociere între Serbia şi Kosovo, sub arbitrajul Uniunii Europene. Deşi s-au realizat o serie de progrese, este greu de crezut că lucrurile vor reveni la normal prea curând. Cu toate că ideea unei schimb de teritorii între Kosovo şi Serbia a fost încurajată de Statele Unite, liderii Uniunii Europene s-au opus, temându-se de crearea unui precedent ce ar putea reaprinde conflictele din Balcanii anilor ‘90. De menţionat că în regiune mai avem de-a face şi cu o puternică influenţă a Rusiei atât în Serbia, cât şi în Muntenegru.

Ideea apariţiei unei armate kosovare de la începutul acestei luni s-a lovit din nou de o opoziţie vehementă a sârbilor din Parlamentul de la Priştina ce au boicotat votul. Mai mult decât atât, înfiinţarea acesteia s-ar lovi de încălcarea a două documente fundamentale: Rezoluţia 1244 a ONU şi Constituţia „statului” Kosovo. În timp ce primul desfiinţa formaţiunea paramilitară albaneză UCK, cel de-al doilea menţiona că: NATO este singura forţă armată care e autorizată să opereze în regiune.[4]

  1. Sfaturi utile

În final, aş dori să ofer câteva sfaturi celor care doresc să viziteze cea mai nouă entitate politică apărută în Balcani. Intrarea pe teritoriul provinciei Kosovo se poate face pe baza paşaportului simplu sau temporar, doar dacă acesta este valabil cel puţin şase luni de la data intrării. Situaţia în regiune rămâne imprevizibilă, în special în nordul provinciei, unde există riscul unor incidente majore din cauza tensiunilor dintre cele două etnii reprezentative.

Foarte important! Autorităţile sârbe de la frontiera cu Kosovo nu recunosc ştampila de intrare/ieşire aplicată de către poliţiştii kosovari. Prin urmare, nu se poate intra pe teritoriul Serbiei din Kosovo! Tranzitarea Serbiei cu ocazia excursie în Kosovo se poate face cu condiţia ca intrarea în Kosovo să se fi realizat tot dinspre Serbia!!

Este important să vă informaţi înainte de a efectua călătoriei de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe[5]. De menţionat că există şi un Birou de Legătură al României la Priştina unde trebuie să vă anunţaţi prezenţa în zonă.

Bibliografie:

            Lucrări:

Simon Richmond – Ghid Lonely Planet-Eastern Europe,  2015

Ghid turistic, Mânăstirea Visoki Deceani-Editura Mânăstirea Visoki Deceani, Belgrad 2009

Site-uri consultate:

https://adevarul.ro/

http://www.balkaninsight.com

https://www.crestinortodox.ro/

http://mae.ro/

Fotografii realizate de: Andrei Ionel Bergheş, Mihai Radu Onofericiuc, Cristian Iovita, Titel Dragomir


[1] Pentru mai multe detalii: https://adevarul.ro/cultura/istorie/kosovorana-deschisa-inima-balcanilor-1_5a87d8f0df52022f75a62a54/index.html;

[2] https://www.vesti.rs/Audi/KIDNAPPING-ATTEMPT-OF-SERBIAN-GIRL-IN-GRACANICA-Unidentified-people-jumped-out-OFthe-Audi-Kosovo-police-will-not-sound.html;

[3] http://www.balkaninsight.com/en/article/gunmen-arrested-near-serb-monastery-with-isis-ties-prosecution-02-02-2016;[4] Iulian Chifu, „Înfiinţrea Armatei Naţionale din Kosovo, o lovitură la credibilitatea Uniunii Europene”,  disponibil la adresa 

4 https://adevarul.ro/international/europa/Infiintarea-armatei-nationale-kosovo-lovitura-credibilitatea-uniunii-europene-1_5c176799df52022f75930270/index.html, accesată la data 17.12.2018;

 [5]https://www.mae.ro/travel-alerts/2919;

Autor: Florin Cristescu