Presărată cu unele dintre cele mai frumoase insule din Marea Adriatică, Coasta Dalmaţiei este pur şi simplu un tărâm magic.
Din arhipelagul Zadar, la nord de Dubrovnik, şi Insulele Elaphite, în extrema sudică, nenumăratele insuliţe şi bancuri de nisip ale coastei dalmate îşi păstrează aspectul virgin care le deosebeşte de cele mai populare croaziere pe insule din Europa. Peisajul este caracterizat de munţi ascuţiţi, pentru mare parte din drum, şi o coastă şerpuitoare, destul de neregulată, unde satele pictate în roşu şi alb adăpostesc pâlcuri de pini, iar pietrele albe, perfecte, de pe plajă strălucesc în lumina soarelui.
Croaţia are 1 000 de insule, iar cele aflate de-a lungul coastei dalmate au forme şi mărimi variate: unele sunt alungite şi subţiri, altele perfect rotunde; unele sunt doar stânci ce ţâşnesc din marea turcoaz, altele – insulite cu vegetaţie luxuriantă, adăpostind staţiuni liniştite şi porturi de agrement. Tipurile nenumărate de ambarcaţiuni care se găsesc aproape în fiecare port de pe coastă vă vor trezi apetitul pentru aventura pe mare. O croazieră aici este visul oricărui marinar, briza lină purtându-vă de la o insulă la alta. Pe insule, puteţi să vă bucuraţi de mare plimbându-vă cu caiacul, făcând snorkelling şi windsurfing.
Nu uitaţi să petreceţi puţin timp şi în Dubrovnik, perla Adriaticii. Merită să vă cazaţi măcar o noapte la unul din hotelurile de aici pentru a simţi istoria şi tradiţia ce încarcă aceste locuri superbe. Plimbaţi-vă pe zidurile înalte ale oraşului şi admiraţi priveliştea oraşului şi a mării deopotrivă.
Locuri pe care ar fi bine să nu le rataţi
Coasta dalmată se întinde pe o dimensiune importantă – circa 2000 km şi are numeroase atracţii. Fiţi aşadar selectivi daca aveţi timp puţin la dispoziţie şi alegeţi un traseu popular cum ar fi Split – Dubrovnik. Dacă însă aveţi ceva mai mult timp ar fi bine să ascultaţi sunetul orgii de mare din Zadar, o orgă gigantică activată de mişcările mării.
De asemenea ar fi bine să vizitaţi Brac, celebru pentru cariera sa de piatră (folosită la Casa Albă din Washington, SUA) şi la Capul de Aur, un paradis pentru iubitorii de soare şi pentru windsurferi. De asemenea pe Hvar, insula acoperită cu lavandă şi cu dealuri cu păduri de pin, exploraţi pitorescul oraş Jelsa, cu clădirile sale în stil veneţian şi cu năvoadele puse la uscat pe străduţe.
Deşi este mai departe de coastă, nu ar fi rău să vizitaţi şi Vis, o insulă cunoscută pentru peisajul său, pentru vinurile de calitate şi locurile bune pentru scufundări.
Dacă nu aveţi valenţe de navigator nu este o problemă, puteţi lua feribotul care circulă între insule sau putetţi merge pe cont propriu cu iaht sau vaporaş, cun un căpitan angajat la nevoie.
Dacă însă sunteţi stăpân pe capacităţile dumneavoastră de marinar puteţi naviga singuri – insulele Kornati sunt considerate perfecte pentru începători. Ar trebui să ştiţi însă că pentru a naviga în apele croate aveţi nevoie de anumite documente inclusiv de o vignete care trebuie afişată în permanenţă.
Câteva site-uri utile: www.croatia.hr, iar pentru cazare trivago.ro