În deșertul arid al Sudanului, acolo unde vântul ridică perdele fine de nisip peste ruinele unei civilizații uitate, câțiva oameni continuă să păzească ceea ce a mai rămas din gloria Regatului Kuș. Nu sunt soldați, nici arheologi celebri, ci oameni obișnuiți, legați de acest loc printr-o moștenire mai puternică decât orice contract: memoria.
Mustafa Ahmed Mustafa, în vârstă de 65 de ani, este unul dintre acești gardieni. Îmbrăcat într-o robă albă, aproape ritualică, el veghează asupra necropolei de la Meroë – un sit vechi de peste 2.000 de ani, inclus în patrimoniul UNESCO. Pentru el, aceste piramide nu sunt doar vestigii istorice.
„Aceste piramide sunt ale noastre. Aceasta este istoria noastră”, spune simplu, într-o formulare care concentrează întreaga dramă a locului, relateaza France24
O civilizație între Egipt, Grecia și Roma
Necropola Begrawiyah, parte a complexului de la Meroë, adăpostește aproximativ 140 de piramide, ridicate între secolele III î.Hr. și IV d.Hr. Acestea aparțin culturii meroitice, o civilizație africană sofisticată, aflată la intersecția influențelor egiptene, elenistice și romane.
Regatul Kuș nu a fost o simplă periferie a Egiptului, ci o putere regională în sine. Regii săi – precum Taharqa – au domnit chiar și asupra Egiptului, iar reginele, cunoscute sub titlul de „Kandaka”, au jucat un rol central într-un sistem de succesiune matriliniară rar întâlnit în Antichitate.
Astăzi, însă, aceste povești sunt greu de citit printre ruinele mutilate ale piramidelor.
Distrugere, uitare și război
Niciuna dintre piramidele de la Meroë nu mai este intactă. În secolul al XIX-lea, aventurierul italian Giuseppe Ferlini a dinamitat zeci dintre ele în căutarea comorilor. A reușit – dar prețul a fost distrugerea ireversibilă a unor monumente unice.
De atunci, timpul și natura au continuat ceea ce oamenii au început: ploi rare, dar violente, vânturi constante și temperaturi extreme au erodat structurile fragile din gresie.
Astăzi, peste toate acestea s-a suprapus un nou pericol: războiul civil din Sudan, izbucnit în 2023. Turismul a dispărut complet, iar situl, cândva vizitat de sute de oameni zilnic, este aproape abandonat.
„Poate că este a patra oară când vin aici de la începutul războiului”, spune arheologul Mahmoud Soliman.
O comunitate legată de trecut
Pentru locuitorii din satul Tarabil – nume care înseamnă chiar „piramide” – situl nu era doar un simbol, ci o sursă de trai. Vindeau suveniruri, închiriau dromaderi, ghidau turiști.
Astăzi, Khaled Abdelrazek, un localnic de 45 de ani, își expune timid micile piramide din gresie, sperând la clienți care nu mai vin.
„Eram zeci aici, înainte”, spune el.
Acum, liniștea este spartă doar de vânt și de pașii rari ai celor câțiva care nu au abandonat locul.
Fragilitatea unui patrimoniu universal
Cea mai mare piramidă din Meroë, aparținând reginei Amanishakheto, este astăzi doar o incintă ruinată. Comorile sale au fost demult duse în Europa, iar ceea ce a rămas este vulnerabil.
Fiecare fisură în ziduri poate deveni o amenințare. Fiecare sezon ploios aduce riscul prăbușirii.
Și totuși, în aceste condiții, Mustafa, Soliman și Moubarak continuă să vegheze.
„Nu putem lăsa acest loc să fie distrus”, spune tânărul arheolog Mohamed Moubarak. „Chiar dacă oamenii au alte priorități acum – mâncare, apă, adăpost – patrimoniul trebuie să supraviețuiască.”
Un viitor incert, dar necesar
Meroë nu este doar o relicvă africană. Este o piesă esențială din istoria globală, o dovadă a diversității și complexității civilizațiilor antice.
Astăzi, însă, viitorul său depinde de câțiva oameni și de un echilibru fragil între război și speranță.
„Este doar un vis”, spune Mahmoud Soliman, privind piramidele. „Dar poate, într-o zi, vom reuși să le restaurăm cu adevărat.”
Credit cover foto: Archaeological Sites of the Island of Meroe, / UNESCO/ Wikimedia Commons / CC BY-SA 3.0 igo
