Egiptul, cu templele sale aurite de soare, Nilul etern și ecoul faraonilor, ar trebui să fie pentru oricine un vis turistic. Pentru unii români, însă, călătoria devine mai puțin o întâlnire cu istoria și mai mult un prilej de dispute, replici acide și comportamente care lasă în urmă rușine.

O turistă româncă, Loredana, a relatat pe rețelele sociale experiența ei dintr-o excursie organizată la Luxor – iar ceea ce trebuia să fie o călătorie inițiatică prin trecutul Egiptului s-a transformat într-o lecție amară despre cum se văd românii atunci când sunt priviți din afară.

Prima confruntare: „Câte doi!”

Totul a început banal, într-un autocar. Ghidul egiptean, vorbitor de română, încerca să organizeze grupul: „Câte doi, câte doi!”. O regulă simplă, dar imediat transformată într-un pretext pentru ceartă. Un turist refuză să elibereze locul liber de lângă el, pe motiv că agenția i-ar fi promis un autocar pe jumătate gol. Alții intervin, spiritele se încing, iar excursia abia pornită se umple de murmure și reproșuri.

Lecția de siguranță

Ajunși la obiective, ghidul începe prezentarea. Însă întrebările nu sunt despre Ramses sau Karnak, ci despre poliția din stradă. Replica ghidului e dură: „Egipt e o țară sigură, mai sigură decât România. La noi nu se fură, nu se bea, nu sunt scandaluri.” Nu era un atac, ci mai degrabă un scut ridicat în fața aroganței acumulate din alte grupuri.

Rușinea din bazar

În bazar, tensiunea reapare. O fată din grup răspunde brutal unui vânzător insistent: „Nu cumpăr de la tine pentru că nu am încredere în poporul tău.” Replica cade greu, ca o insultă colectivă, iar ghidul zâmbește amar, încercând să o pună pe seama „stilului oltenesc”. Loredana, însă, simte rușinea. „Nu ne face cinste”, notează ea.

Pauze fără sfârșit

Organizarea rămâne o problemă. Autocarul oprește pentru 15 minute, dar românii fumează, se așază la mese, comandă mâncare. Grupul întreg așteaptă, iar călătoria se prelungește în șir de frustrări. În final, oboseala devine la fel de apăsătoare ca soarele.

Ghidul și oglinda turismului românesc

Spre final, discuțiile ajung la nivel personal. „Sunteți dificili”, spune ghidul. „Nu ascultați, contraziceți, vorbiți peste noi, nepoliticoși…” Nu era o generalizare, ci o constatare amară. Întrebat dacă lucrează des cu turiști români, răspunsul vine sec: „A, nu, n-aș suporta.”

Concluzia unei zile amare

Loredana își amintește de excursii alături de polonezi sau germani – grupuri liniștite, organizate, care ascultau. În contrast, ziua din Egipt i-a rămas ca o oglindă incomodă: nu despre templele strălucitoare, ci despre modul în care un ghid a spus răspicat, fără ură, doar cu oboseală: „Nu aș suporta să lucrez mereu cu voi.”

În cele din urmă, lecția e simplă: călătoriile nu sunt doar despre locuri, ci și despre felul în care știm – sau nu știm – să fim împreună.