Teatrul antic roman din Orange, moştenire a vechiului Imperiu Roman, face parte din tezaurul mondial UNESCO, şi este cel mai bine păstrat teatru roman din întreaga Europă.

Construit în timpul domniei împăratului Augustus în secolul I d.Hr., este primul de asemenea gen de pe teritoriul Franţei. Vizitatorii sunt uimiţi şi astăzi de grandoarea sa, şi de impozanta sa faţadă.  Având dimensiunile de 103 metri lungime, 1,80 metri grosime şi 37 înălţime, regele Ludovic al XIV-lea l-a numit „ cel mai frumos zid din întregul meu regat”.  Construit relativ auster, partea superioară a zidului prezintă mai multe rânduri de console. În mijloc, faţada nu prezintă niciun ornament, iar la nivelul străzii se află trei porţi, care sunt separate de arce: intrarea regală, intrarea invitaţilor şi cea de-a treia care duce direct pe scenă.

hjh

Conceput în ideea răspândirii culturii romane şi de a distra lumea, captându-le atenţia de la evenimentele politice, interiorul teatrului , aşezarea scaunelor era concepută în aşa fel încă puteau participa până la 9.000 de spectatori, poziţionaţi în funcţie de statutul social: rândurile de jos pentru orchestră şi cavaleri, la mijloc comercianţii şi cetăţenii romani, iar pe rândurile cele mai de sus prostituatele şi sclavii.

Orange-Roman-Theater

Partea cea mai spectaculoasă a teatrului este scena, care se întinde pe o lungime de 61 de metri.  Ân spatele ei, perete de scenă are o înălţime de 37 de metri şi este extrem de bogat din punct de vedere arhitectural: coloane, frize şi nişe care sunt decorate cu mozaicuri de marmură colorată şi statui. În centrul nişei principale se află statuia lui Augustus, înaltă de 3,5 metri, care se presupune că ar fi reprezentarea lui Apollo, zeul artelor şi al muzicii. De asemenea, peretele mai are şi scopul de a proiecta un sunet de calitate.

Teatrul a fost abandonat în timpul Evului Mediu, deoarece biserica era de părere că reprezentaţiile artistice sunt imorale. El a servit ca structură defensivă şi ca refugiu pentru populaţie în timpul multelor războaie, de-a lungul secolelor. Restaurarea teatrului a început în 1825, iar din 1869 au avut loc Serbările Romane, în cadrul cărora unuii dintre cei mai celebri actori la acea vreme au prezentat piese de teatru. Teatrul roman din Orange a fost inclus pe lista UNESCO din anul 1981.

home2