Într-un colț al României uitat de timp — Bărăganul — există stațiuni balneo-climaterice care, în perioada interbelică, atrăgeau turiști din toată Europa. Lacu Sărat, Amara, Balta Albă și Câineni Băi nu sunt simple repere geografice, ci martori ai unei epoci în care România investea în sănătate, știință și turism. Astăzi, în lipsa unei strategii coerente și a investițiilor, au devenit simboluri ale abandonului.

Cu nămoluri care concurau Karlovy Vary și Techirghiolul, stațiunile balneo-climaterice din Lacu Sărat, Amara, Balta Albă și Câineni Băi erau odinioară bijuteriile terapeutice ale Europei de Est. Azi, între promisiuni, procese și nostalgii, Bărăganul curativ se zbate între uitare și ruină.

Un imperiu al vindecării născut în inima stepelor

Puțini își mai amintesc astăzi, dar în urmă cu mai bine de un secol, regiunea Bărăganului era un reper european în materie de turism de sănătate. Lacu Sărat, Amara, Balta Albă și Câineni Băi nu erau doar stațiuni de vacanță – erau temple ale tămăduirii, alimentate de nămoluri sapropelice și ape cu o mineralizare care le făcea să concureze cu cele mai renumite lacuri terapeutice ale continentului.

Primele documentări științifice despre proprietățile vindecătoare ale nămolului de la Lacu Sărat datează din 1884. Cinci ani mai târziu, cercetările au fost prezentate cu entuziasm la Congresul de Hidrologie și Climatologie de la Paris, unde experții francezi au recunoscut superioritatea lacului românesc față de multe altele din Europa.

Un trecut glorios – și o promisiune uitată

În perioada interbelică, Lacu Sărat și Amara primeau mii de vizitatori anual. Elita românească, dar și turiști din Franța, Germania sau Rusia veneau în Bărăgan nu pentru peisaje spectaculoase, ci pentru miracolele tăcute ale nămolului. În stațiuni se făceau împachetări calde, băi saline, gimnastică medicală și masaje terapeutice. Medicii vremii – precum dr. Carol Davilla sau dr. Desborn Stefanovici – au lăudat calitățile chimice ale apelor, punând bazele a ceea ce ar fi putut deveni un brand balnear național.

De altfel, din nămolurile Bărăganului s-au născut și gamele „Gerovital” și „Pell Amar”, care au dus reputația ingredientelor românești dincolo de granițe.

De ce la noi e ruină și în Europa e lux?

În timp ce la Karlovy Vary, Baden-Baden sau Bagno Vignoni turismul balnear a devenit o industrie de lux, susținută strategic de autorități, România pare blocată între nostalgia trecutului și lipsa de viziune. Pe hârtie, avem o treime din resursele balneare ale Europei. În realitate, multe stațiuni sunt ignorate, uitate sau prăbușite sub propria birocratie.

La Lacu Sărat, locul 6 în competiția „Destinația anului 2025” la categoria stațiuni balneare, modernizarea a fost zădărnicită de un proces absurd între Primăria Brăila și Primăria Chiscani pentru încasarea taxelor locale. Un tramvai duce turiștii direct din oraș, dar peisajul este dominat de clădiri abandonate, pensiuni închise și promisiuni nefinalizate. Un singur centru modern de wellness & spa rezistă, însă este insuficient pentru relansarea reală a stațiunii.

Amara – „Techirghiolul Bărăganului”, ignorată de 35 de ani

Stațiunea Amara, odinioară supranumită „Techirghiolul Bărăganului”, a fost printre primele recunoscute oficial în România, în 1936. În interbelic atrăgea mii de turiști anual. În comunism, era în planul de dezvoltare națională al turismului. Astăzi, potrivit unui studiu al Ordinului Arhitecților din România, situația stațiunii pare neschimbată din… 1989. Câteva hoteluri și centre de tratament mai funcționează, dar lipsa unei strategii guvernamentale se simte la fiecare pas.

Balta Albă și Câineni Băi – destine paralele, aceeași neputință

La Balta Albă, o stațiune cunoscută de Carol Davilla încă din secolul XIX, se simte efortul autorităților locale de a reînvia turismul. Plaja a fost modernizată, s-au construit noi spații de cazare și au fost amenajate facilități pentru familii. Dar lipsa implicării statului în promovarea și dezvoltarea infrastructurii lasă loc doar unui turism sezonier, în mare parte local.

La Câineni Băi, povestea este chiar mai tristă: o fostă stațiune balneo-climaterică ajunsă ruină, în urma unei privatizări eșuate după 1990. Firma câștigătoare, conectată la fostul miliardar Cătălin Chelu, a lăsat în urmă clădiri părăsite, fără să investească vreodată în revitalizare. Este imaginea unui potențial risipit, într-o Românie care pare să nu-și dorească să-și vindece propriul trecut.

Concluzie: România, o putere balneară… teoretică

România are peste 30% din resursele balneo-climaterice ale Europei, dar rămâne o țară cu stațiuni îmbătrânite, infrastructură deficitară și zero strategie națională de revitalizare. În Bărăgan, stațiunile tămăduitoare au fost uitate exact când Europa începe să redescopere puterea naturii în tratarea afecțiunilor cronice.

Ceea ce am putea oferi ca destinație de lux, promovăm doar ca stațiuni pentru pensionari. Ceea ce ne-ar putea aduce turiști străini, rămâne închis în sertare birocratice și conflicte locale.

Poate că ar fi momentul ca România să creadă din nou în propriile miracole. Sau măcar să nu le mai îngroape în uitare.