Multe din monumentele care ne conturează istoria stau lângă noi. Le privim, dar nu le înţelegem; ne vorbesc, însă nu le ascultăm; ne aşteaptă, dar pentru că sunt atât de aproape evităm să mergem să le vizităm. Iar atunci când mor tăcute şi izolate, privim contrariaţi nişte ruine şi ne dăm seama că încă o picătură de istorie s-a scurs fără ca noi să îi păstrăm aroma şi pentru cei care vor veni după noi.

Povestea de azi se opreşte asupra unei mici biserici de lemn din comuna Leordeni, sat Glâmbocata Deal. Deşi am mai scris şi o vom mai face despre astfel de monumente, aparent mici şi fără importanţă, biserica Naşterea Domnului – Călugăriţa este singura biserică de lemn amintită în Catagrafia din 1810, cu hramul „Priapodoamna Paraschiva”, care avea „toate cărţile şi două rânduri de veşminte, din care unul ponosit”, satul având la acea dată numai 24 case, cu 126 de locuitori (56 bărbaţi şi 70 de femei).  Anul atestării documentare este 1781.

Foto (11)

Istoria unor locuri, prin ochii unui monument

Ca preot era amintit Nicolae, fiul lui Manole, despre care se consemnează că era „bun învăţat” şi „fără patima beţiei”, hirotonit la data de 17.12.1797 de către fostul mitropolit Dositei şi „orânduit la această biserică”.

Menţiuni despre locaşul de cult din comuna Leordeni, încadrat azi ca edificiu de importantă naţională, categoria A, în Lista Monumentelor Istorice,  apar succesiv şi în catagrafiile din anii 1832 şi 1840, care amintesc, pe lângă alţi preoţi slujitori (Radu), ctitorul – „răposatul Gheorghe Hagi ot Târgovişte”, inclusiv diversele hramuri („Cuvioasa Paraschiva”, „Naşterea Precistei”), precum şi reparaţiile derulate, respectiv în anul 1797 când a fost învelită cu lemn – şiţă şi intervenţiile din perioada 1834 – 1836 când incinta a fost tencuită la exterior şi pictată.

Foto (8)

Intervenţiile realizate au păstrat atât aspectul exterior, cât şi planul iniţial de construcţie – plan trilobat, cu altar, naos şi pronaos peste care se înalţă o turlă (clopotniţă), pridvorul fiind adăugat în anul 1836 (din considerente practice), acoperirea cu tencuială urmărind cele două abside poligonale ale naosului (cu trei laturi), precum şi pe cea a altarului (cu cinci laturi).

Din pisania aflată deasupra uşii de intrare se mai păstrează doar un fragment, lizibil parţial, care menţionează: „…din temelie ….Stoica, Enache, Radu, Dobre …şi de robu lui Dumnezeu preot Constandin Arsene …s-au zugrăvit …Radu zugravu …leat 1834 s(ept) 22”.

Foto (3)

Mai multe articole:

Marea cetate romano-bizantină de la Dinogeţia, îngropată în buruieni

Degradarea, accentuată în ultimii ani

Starea actuală de conservare a lăcaşului de cult este precară, pe de-o parte, datorită vicisitudinilor meteorologice, care au afectat parţial învelitoarea din şiţă şi tencuiala exterioară, iar, pe de alta, datorită abandonului în care se află de mai bine de 10 ani.

Infiltraţiile pluviale şi igrasia au afectat, în timp, structura de rezistenţă, fapt ce a determinat apariţia fisurilor de profunzime în soclu, exfolieri ale frescei şi înclinarea faţadei sudice. Este în pericol să piardă, în faza iniţială, întreaga tencuială pictată, iar, dacă situaţia de fapt va persista, se va produce surparea întregului perete.

Foto (2)

Agravant este faptul că, pictura exterioară, în mare parte păstrată în conformitate cu planurile iniţiale din secolul al XIX-lea, şi-a pierdut, treptat, din bogăţie şi colorit, unele elemente, încă vizibile, subliniind modul particular în care zugravul a interpretat şi transpus principalele teme ale creştinismului.

Astfel, „Judecata de Apoi” şi „Iadul”, consemnate în partea stângă şi, respectiv, cea dreaptă a intrării, mai sunt puţin vizibile, fiind afectate de igrasie (cu dispariţii pronunţate mai ales în partea dreaptă – Iadul), dar şi de neglijenţa celor abilitaţi în păstrarea şi conservarea sa (fiind încrustate semne şi nume), responsabili care nu au luat măsuri pentru protejarea monumentului.

Brâul cu tentă florală (viţa de vie fiind un vechi simbol creştin) din registrul inferior a dispărut în proporţie de peste 80% – afectat şi de scara ce asigură accesul în turlă (situată pe partea din stânga intrării – Raiul).

Pe latura de nord, reprezentările „Sf. Gheorghe”, „Marina cu dracul”, „Moartea”, mai sunt încă puţin vizibile, fresca fiind afectată de igrasie (desprinsă de suport şi în pericol să se desprindă), o situaţie similară fiind constată şi pe latura de sud, unde este zugrăvit „Sf. Dumitru”.

Foto (7)

Valoarea deosebită a picturii este dată şi de faptul că zugravul a surprins şi impus elemente autohtone (brazi şi reprezentări ale vegetaţiei locale), specialiştii identificând o practică comună pictorilor din Ţara Românească, care urmăreau   familiarizarea mesajului liturgic cu realităţile cotidiene ale poporului, în scopul însuşirii sale, cât mai rapid, de către enoriaşii, în general neştiutori de carte.

Cum vede administratorul problema

Abandonul în care biserica se află de mai bine de 10 ani, s-a materializat prin dispariţia oricărui demers de restaurare a imobilului, administratorul de drept, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, sprijinind financiar parohul în construirea unei noi biserici, la mai puţin de 50 m de monumentul istoric. Lăcaşul, monument istoric, este astăzi înglobat în cimitirul din localitate.

Este interesant faptul că atunci când vorbim de biserici de lemn, există tentaţia pentru cititor să se gândească doar la cele din Maramaureş, mult mai bine popularizate însă şi ele cu probleme, după cum am văzut într-un articol scris mai demult. Totuşi în toată zona montană şi sub-montană din Muntenia şi Moldova, acolo unde până mai târziu au existat comunităţi puternice de oameni liberi, întâlnim acest tip de construcţie.

Cum riscă să ardă patrimoniul UNESCO din Maramureş

Este o expresie a autonomiei acestor comunităţi în faţa boierilor. Este un aspect de istorie mai puţin spus şi tratat, dar care este unic în felul său. Ideea este că aceste locuri se pierd, după cum am arătat şi mai sus, iar particularităţile istorice, odată cu ele.

Starea actuală face ca lăcaşul de cult să fie în pericol de dispariţie, mai ales că, nici proprietarul şi nici reprezentanţii autorităţilor publice locale nu sunt dispuşi să finanţeze proiectul de consolidare/restaurare/conservare. Mai rău este faptul se remarcă şi o lipsa a perspectivei de îmbunătăţire a situaţiei monumentului. Nimeni nu dă vreun semn că se va întâmpla ceva bun.

Pentru Arhiepiscopie lucrurile par a fi rezolvate din moment ce credincioşii au o biserică în care să se roage, iar preotul să îşi oficieze serviciul divin. Dar oare cu rolul de păstrare a identităţii creştine, cum rămâne? Adesea asupra multor lucruri din trecutul nostru se aruncă un văl de tăcere şi izolare. Ne amintim de ele când avem nevoie să ne argumentăm identitatea. Din păcate în acel moment e prea târziu, pentru că dovezile s-au transformat în vorbe goale. Biserica este o bună cunoscătoare a acestor lucruri. În istoria ei de peste 2000 de ani pierderile importante survenite din varii motive au dus la pierderi ale unor inestimabile valori istorice şi culturale.

Click aici pentru a vedea ce spune legea despre grija faţă de patrimoniu

O posibilitate de conservare, irosită

Autorităţile locale arată către administrator, bucurându-se parcă de faptul că nu trebuie să se ocupe, iar „cei le la centru” – Direcţia de Cultură, Consiliul Judeţean sau Minister, îşi pasează vina şi responsabilitatea unei eventuale amenzi. Doar cine se pune rău cu Biserica?

La un moment dat a existat o scăpare pentru acest monument – strămutarea sa fie în incinta Muzeului de Viticultură şi Pomicultură Goleşti, fie în alte zone special amenajate, care să asigure valorificarea în conformitate cu importanţa sa. Lipsa de interes şi-a arătat din nou colţii – nu s-a luat în consideraţie nici o variantă de strămutare a monumentului, aşa cum s-a mai procedat în alte cazuri.