Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care se întrepătrund și se despart, ce sunt cunoscute doar de localnici. Cătunul a fost gândit așa în Evul Mediu, pentru a feri populația de atacurile tătarilor.
O metodă insolită de apărare contra raidurilor tătărilor mai poate fi văzută și astăzi, în județul Botoșani. Este vorba despre singurul cătun-labirint din România. Se numește Vatra și se află în comuna Hudești, la rândul său o unitate administrativ-teritorială cu o istorie bogată și îndelungată.
Un sat unic născut din durere, sânge și foc
Satul Vatra, din comuna Hudești, se află la aproximativ 63 de kilometri de municipiul Botoșani, în nordul extrem al României. Este un loc pitoresc și patriarhal, cocoțat pe deal ferit. Cătunul este locuit de 900 de suflete și este cea mai veche așezare din zonă.
Povestea cătunului începe acum aproximativ șase secole. Este posibil, spun istoricii și profesorii locului, să fiu mult mai vechi, dar atunci a fost menționat prima dată.
În anul 1432, așezarea purta numele de Bobeștii de Sus. Documentele vechi, spune Gheorghe Apătăchioaie, fost profesor și istoric local în Hudești, autor al unei monografii a comunei, arată că în acel an, 1432, satul a fost lovit puternic de tătari.
„A fost o invazie în aceea perioadă. Tătarii au venit pe lunca Prutului și au atacat toate satele din zonă. Bobeștii de Sus a fost lovit rău, luat pe nepregătite. Locul a fost jefuit cumplit“, relatează prof. Apătăchioaie.
După ce tătarii s-au retras, cei care au scăpat de moarte sau de robie, bejeniți prin păduri, s-au întors în sat. L-au reconstruit și l-au rebotezat Vatra, fiind cea mai veche așezare din zonă. În jurul lui s-au făcut alte și alte cătune, de toți cei bejeniți de atacurile tătarilor, constituindu-se cu timpul comuna Hudești de astăzi.
Hudești înseamnă de altfel „ferit, ascuns“, ceea ce arată că pădurile dese din zonă, care s-au păstrat și astăzi, au reprezentat locul de formare a noi cătune întemeiate de cei a căror sate au fost distruse.
Vatra a rămas însă un loc unicat. Cei care au supraviețuit invaziei l-au transformat într-un veritabil labirint.
Satul cu obstacole
Localnicii au gândit astfel cătunul pentru a se proteja de atacurile călăreților de stepă. Efectiv, ei au construit un labirint pe vârful dealului. Toate ulițele cotesc brusc, cu foarte puține porțiuni de drum drept. Este o rețea incredibilă de drumuri în curbă, care se întretaie în zeci de intersecții. Astfel că era efectiv imposibil pentru un călăreț în viteză să vireze eficient. În plus, cei care nu cunoșteau zona se rătăceau ușor.
„Era cea mai la îndemână metodă de a se proteja. Cine a gândit-o a fost foarte ingenios. Observăm și astăzi că satul are foarte puține zone cu drum drept. În rest numai ulițe care cotesc, și se amestecă, și duc în toate direcțiile, derutant. Era foarte greu să prinzi, călare, un om în toată încrengătura asta. În plus, acest mod de sistematizare îi păzește pe localnici de vânt“, spune istoricul local.
Cea mai mare temere a localnicilor era să fie prinși cu lațul și duși robi, iar acest sistem de ulițe în curbă și întortocheate tocmai acest lucru îl făcea imposibil, aruncarea lațului din goana calului.
Totodată, localnicii au găsit și o altă metodă ingenioasă de a-și proteja grânele vitale pentru iernile grele. „Săpau gropi, le căptușeau bine și băgau acolo hrișca, dar și alte tipuri de cereale ale vremii. Astupau apoi cu o brazdă de pământ. Erau însă tătari experimentați care le depistau. În razele soarelui, de la cerealele ascunse ieșea un abur“, explică Apătăchioaie.
Totodată pentru apărare, sătenii aveau în marginea pădurii, la Baranca, tot în comuna Hudești, o fortificație cu val de pământ și palisadă. În plus, așa cum au remarcat specialiștii, există un întreg sistem de movile unde se aprindeau focuri fiind anunțate atacurile tătarilor. Dacă ajungeau prin suprindere aveau de înfruntat labirintul infernal de la Vatra.
Rătăcești o zi întreagă mergând în cerc
Acest sistem de ulițe întortocheate s-a păstrat și astăzi. Localnicii, dacă au copilărit în zonă, îl cunosc foarte bine. Dar în rest, pentru orice călător, labirintul de ulițe de la Vatra se poate dovedi o provocare.
„Dacă nu ești atent, pe aici rătăcești o zi întreagă, mergând în cerc. Te ghidezi cumva după turla bisericii noi. Dar gândiți-vă că înainte satul era mult mai împădurit și biserica mult mai joasă. Nu aveai niciun punct de reper. Rătăceai mult și bine…“, spune un localnic.
Cei mai în vârstă au auzit poveștile de la bătrâni și s-au folosit de ele când erau copii. „Au fost făcute să fugă de tătari. Dar ce ne mai jucam pe aici… Ascunselea ne jucam. Dura mult să te găsească. Am nepoții care numai cu GPS ies din sat“, glumește o săteancă.
Se puneau la adăpost
Începând cu 1241, anul marii invazii mongole în Europa, atacurile călăreților de stepă au făcut ravagii inclusiv în satele Moldovei. Odată cu întemeierea statului Hoardei de Aur, în stepele nord-pontice, expedițiile tătarilor s-au întețit. Hoardele veneau pe luncile râurilor Prut și Siret aruncându-se asupra comunităților care refuzau să le plătească tribut.
Chiar și după întemeierea Principatului Moldovei, raidurile tătarilor au fost timp de secole o realitate înspământătoare pentru localnici. Tătarii preferau săteni și sătence tinere pe care să-i prindă cu lațul și să-i vândă mai apoi ca robi, în Imperiul Otoman.
Astfel că pentru a se proteja de atacurile tătarilor, localnicii din satele din nordul Moldovei găseau tot felul de metode, de la ascunzători în pădure, gropi pentru provizii sau chiar cetăți întărite cu val de pământ și palisadă, unde-și puneau la adăpost toată agoniseala.