O polemică cu iz istoric și simbolic a reizbucnit la Balcic, orașul de la malul Mării Negre care a găzduit una dintre cele mai dragi reședințe ale Reginei Maria a României. Muzeul de Istorie din Balcic a protestat public față de comemorarea reginei în cadrul Centrului Cultural „Castelul”, susținând că figura suveranei române reprezintă un „simbol al ocupației străine” și o amintire dureroasă a perioadei în care sudul Dobrogei s-a aflat sub administrație românească.
Critica vine într-un moment cu dublă încărcătură aniversară: 150 de ani de la nașterea Reginei Maria și 85 de ani de la reintegrarea Dobrogei de Sud în granițele Bulgariei, în 1940, în urma Tratatului de la Craiova. Între 1913 și 1940, Cadrilaterul – cum era cunoscută zona – a fost administrat de statul român, după încheierea celui de-Al Doilea Război Balcanic.
„Un cult al ocupantului”?
Mesajul oficial al Muzeului din Balcic a fost transmis public prin rețelele sociale și a criticat dur transformarea Reginei Maria într-un simbol cultural al orașului. Potrivit documentului, imaginea reginei este „romantizată” și ridicată la rang de „cult”, în timp ce contextul istoric al construirii reședinței de la Balcic ar fi ignorat: „Această figură este de fapt simbolul unei puteri străine care s-a impus prin ocupație pe teritoriul bulgar.”
Instituția acuză o politică de „rescriere culturală a istoriei” și se declară îngrijorată de prezența activă a statului român în zonă, prin inițiative culturale și proiecte memoriale dedicate Reginei Maria. Mai mult, reprezentanții muzeului consideră că această prezență cultivă o „influență soft” și ignoră traumele locale provocate de administrația românească din prima jumătate a secolului XX.
Cadrilaterul și o istorie cu două fețe
Dobrogea de Sud a intrat în componența României în 1913, în urma Tratatului de la București, încheiat după victoria română în al Doilea Război Balcanic. Această anexare a fost percepută de partea bulgară drept o amputare dureroasă a teritoriului național. În perioada interbelică, autoritățile române au desfășurat politici de colonizare, românizare a educației și a clerului, precum și de integrare administrativă a regiunii.
În contrapondere, istoriografia românească a prezentat Balcicul ca pe un simbol al conviețuirii, multiculturalismului și deschiderii către Orient. Regina Maria a ales acest loc pentru construirea unei reședințe regale, inspirată din arhitectura orientală, care a devenit, în timp, unul dintre cele mai emblematice spații culturale ale interbelicului românesc. După moartea sa, regina a dorit ca inima sa să fie păstrată acolo – un act simbolic, într-o regiune pe care o iubea nespus.
Tensiunile memoriei istorice
Reacția Muzeului din Balcic redeschide o rană veche în relația româno-bulgară: aceea a memoriei divizate. În timp ce în România Regina Maria este văzută ca o eroină națională, artizană a Marii Uniri și protector cultural, în Bulgaria, în anumite cercuri, ea este încă asociată cu perioada de dominație străină. Documentul face referire și la episoade deosebit de dureroase pentru populația bulgară, precum represiunile din 1916, când armata română, temându-se de colaborarea localnicilor cu armata bulgară în timpul Primului Război Mondial, ar fi comis abuzuri grave împotriva civililor.
Instituția culturală bulgară critică și lipsa traducerii în limba bulgară a materialelor din expozițiile recente dedicate Reginei Maria, ceea ce, în opinia sa, subminează suveranitatea culturală locală.
Istorie sau influență?
Disputa de la Balcic relevă o tensiune tot mai vizibilă în Europa de Est: granițele mobile ale istoriei recente lasă loc unei bătălii simbolice pentru spațiile memoriei. Ceea ce pentru unii este comemorare, pentru alții este ocupație. Ceea ce pentru o țară este patrimoniu cultural, pentru alta poate deveni o rană încă vie.
Rămâne de văzut dacă acest conflict va genera o reevaluare echilibrată a memoriei istorice din ambele perspective sau va adânci o polarizare identitară periculoasă.
