Autorităţile din Egipt au reţinut 13 adolescenţi de origine egipteană acuzați că au hărţuit două turiste la Piramidele din Giza, potrivit BBC. O filmare în care un grup de băieți le aleargă pe cele două tinere a creat săptămâna trecută indignare pe rețelele sociale.

Tinerii cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani ar fi declarat că doreau doar să facă poze cu turistele şi nu să le sperie, conform BBC. Adolescenţii se află într-un centru de detenție pentru minori până când ancheta va fi finalizată.

Un ghid turistic, aflat la locul faptei, a depus plângerea. Ghidul a filmat un videoclip de 35 de secunde, în care se plângea de faptul că adolescenţii „fugăreau turistele”, pentru a alerta autoritățile de cele întâmplate.

În videoclip, tinerii le înghesuie şi le filmează pe cele două turiste, care încercă să scape de ei. Când una dintre femei îl împinge pe un adolescent, altul s-a repezit prin spatele ei şi a bruscat-o. Tinerii au fost acuzaţi că ar fi hărţuit atât verbal, cât şi fizic, cele două turiste.

În ultimii ani, zeci de femei inspirate de mișcarea MeToo au vorbit pe rețelele de socializare despre experiențele lor de hărțuire și agresiune sexuală în Egipt.

Anul trecut, Parlamentul țării a aprobat pedepse mai aspre pentru hărțuirea sexuală, modificând Codul Penal pentru a o transforma în infracțiune și mărind pedeapsa la minimum doi ani de închisoare în loc de șase luni, alături de o amendă cuprinsă între 6.370 de dolari și 12.740 de dolari.

Cu toate acestea, autoritățile egiptene au fost acuzate că, în mod frecvent, nu investighează și nu urmăresc penal bărbații acuzați de hărțuire sau agresiune sexuală împotriva femeilor.

Un studiu realizat de ONU în 2013 a constatat că 99,3% dintre fetele și femeile din Egipt au declarat că s-au confruntat cu o anumită formă de hărțuire sexuală în timpul vieții lor și că 82,6% nu se simt în siguranță pe stradă.