Arheologii din Serbia au scos la iveală noi dovezi întunecate despre practicile de divertisment brutale din Imperiul Roman. Săpăturile de la Viminacium, o fostă bază militară prosperă și capitală de provincie de pe granița dunăreană, au dezvăluit craniul fracturat al unui urs brun, forțat să participe la luptele sângeroase din amfiteatru, în urmă cu aproximativ 1.700 de ani.
Descoperirea, publicată în revista Antiquity, reprezintă prima dovadă fizică directă că urșii bruni erau folosiți în jocurile de arenă romane. Deși există numeroase relatări scrise și reprezentări artistice care sugerau acest lucru, până acum nu au fost identificate rămășițe osoase care să confirme cert această practică.
Craniul, aparținând unui urs brun mascul de aproximativ șase ani (Ursus arctos), a fost găsit în apropierea intrării în amfiteatru, în timpul săpăturilor din 2016. Analizele multidisciplinare au dezvăluit o poveste sumbră despre captivitate prelungită, lupte repetate și moarte cauzată de o rană netratată. Examinările radiologice și microscopice au arătat că animalul suferise o lovitură gravă în zona frunții – cel mai probabil provocată de o suliță sau de o altă armă mânuită de un bestiarius, un luptător specializat în confruntările cu animale. Fractura prezenta semne de vindecare, dar și o infecție masivă, ceea ce indică faptul că ursul supraviețuise unei lupte, doar pentru a muri ulterior din cauza bolii.
Craniul prezenta, de asemenea, dinți puternic uzați și leziuni la nivelul maxilarului, cauzate de rosul gratiilor – un comportament tipic animalelor ținute în captivitate. Cercetătorii au concluzionat că ursul petrecuse ani întregi în captivitate, participând probabil la numeroase spectacole înainte de sfârșitul său. Alte rămășițe de animale, inclusiv ale unui leopard, au fost descoperite în zonă, confirmând funcția amfiteatrului ca loc al măcelului animalier.
Amfiteatrul din Viminacium, datând din secolul al II-lea d.Hr., putea găzdui între 7.000 și 12.000 de spectatori, în funcție de etapa sa de utilizare. La fel ca la Colosseum-ul din Roma, programul zilnic de spectacole urma o rutină sumbră: dimineața aveau loc venationes (lupte și vânători cu animale), la prânz execuții, iar după-amiaza luptele de gladiatori. Urșii ocupau un rol central în venationes, unde erau puși să se lupte cu vânători, alte animale sau prizonieri condamnați.
Sursele antice relatează apetitul imens al romanilor pentru animale sălbatice, ceea ce a susținut o rețea comercială extinsă, din Marea Britanie până în Africa de Nord. Negustori și vânători profesioniști capturau lei, leoparzi, elefanți și urși, pentru a-i transporta în întreaga lume romană. Urșii bruni, originari din Europa și apreciați pentru forța lor, erau nelipsiți din aceste spectacole. Exemplarul de la Viminacium fusese cel mai probabil capturat local, în Balcani, ceea ce arată că arenele provinciale se bazau pe fauna regională, mai puțin costisitoare decât importurile exotice.
Craniul oferă nu doar dovada fizică a utilizării urșilor bruni în jocurile romane, ci și o mărturie a cruzimii sistemice din spatele acestor spectacole. Infecția care i-a măcinat rana, alături de leziunile dentare și de viața sa scurtă, vorbesc despre anii de suferință îndurați pentru distracția trecătoare a miilor de spectatori.
Viminacium, care găzduia aproape 40.000 de locuitori, a fost un centru important al frontierei estice a Imperiului Roman. Astăzi, ruinele sale rămân o mărturie a realităților adesea brutale ale existenței romane.
