Primăria din Rotterdam a anunţat, miercuri, că va demonta temporar un pod istoric din oraş pentru a permite trecerea unei ambarcaţiuni uriaşe, un iaht fabricat pentru fostul CEO al grupului Amazon, Jeff Bezos, a transmis presa locală.

Legendarul pod Koningshavenbrug, construit în 1878 și reparat după ce a fost bombardat în 1940 în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este situat mult prea jos pentru a permite trecerea ambarcaţiunii miliardarului american, un iaht de lux fabricat cu 430 de milioane de euro, relatează Agerpres.  

Astfel, constructorul naval a cerut Primăriei din Rotterdam să demonteze temporar podul pentru ca nava să poată să treacă pe sub el, după îndepărtarea secţiunii centrale a podului.  

„Este singura rută spre mare”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Primăriei din Rotterdam, potrivit căreia costurile operaţiunii vor fi plătite de compania navală care construieşte iahtul.  

Iahtul lui Jeff Bezos (video jos) este fabricat la Alblasserdam, în apropiere de Rotterdam, şi ar trebui să treacă în vara acestui an pe sub podul Koningshavenbrug, a cărui amplitudine este mult prea joasă pentru cele trei catarge ale ambarcaţiunii.  

Primăria olandeză a acceptat să demonteze podul, deşi a promis după o renovare majoră din 2017 că nu va mai demonta niciodată această construcţie, cunoscută de locuitorii din Rotterdam şi sub numele „De Hef”.  

Municipalitatea locală a spus că atunci când a luat noua decizie a ţinut cont de importanţa economică şi de locurile de muncă create pentru construcţia navei, dând totodată asigurări că podul va reveni la forma sa actuală.