Aflat în inima Capitalei și asigurând legătura dintre Bancii Naționale a României și una dintre cele mai vechi și mai importante căi de acces ale Bucureștiului, Pasajul Vilacrosse Macca oferă turistului o imagine desprinsă din atmosfera pariziană a belle epoque. Învăluit în lumină gălbuie și intimă, acest ansamblu, unde azi ești îmbiat cu o cafea turceascăși o narghilea egipteană, poartă istorii care leagă o diversitate de personaje și evenimente istorice: revoluționarul român de la 1848 Ion Câmpineanu, translatorul împăratului Napoleon, apariția primului Teatru Național, vizita regelui suedez Oskar al II-lea în calitate de Mare Maestru al Marii Loji din această țară, Pasajul Bijuteria din vremea comunismului.
Pasajul, așa cum îl cunoaștem azi acoperit cu sticlă și în formă de potcoavă alungită, a fost proiectat de arhitectul Felix Xenopol. Acesta a fost terminat în 1891 și are două ramuri ce pornesc din Calea Victoriei și se unesc înainte de ieșirea în strada Eugen Carada. Ramura dinspre strada Lipscani a fost numit pasajul Villacrosse, în amintirea arhitectului catalan român, Xavier Villacrosse care fusese arhitect șef al Capitalei în anii 1840 – 1850, iar cel de al doilea pasajul Macca după numele lui Mihalache Macca, cumnatul constructorului pasajului.
Totuși povestea acestui ansamblu începe cu 100 de ani mai devreme cu un han. Bucureștiul, deși azi nu mai pare, a fost un oraș plin de aceste construcții. Pe acest amplasament, cu vedere la Podul Mogoșoaiei – cum era numită în epocă respectivă Calea Victoriei, se găsea Hanul Câmpineanu, unul dedicat mușteriilor înstăriți, imobil moștenit de la părinți de revoluționarul Ion Câmpineanu. Acesta, boier cu vederi liberale şi membru fondator al Societăţii Filarmonice, dorea să transforme hanul într-un edificiu de însemnătate națională – un “palat Filarmonic”, un fel de Ateneu: cu bibliotecă, săli de conferinţe şi o sală de teatru care ar fi trebuit să fie primul sediu al Teatrului Naţional. Planurile sale au fost zădărnicite de Consulul Rusiei, cea care după înfrângerea împăratului Napoleon din 1812, devenise putere protectoare a celor două Principate Române ce se găseau încă sub suzeranitate otomană.
Pentru a înţela vigilența rușilor s-a încercat o vânzare printr-o pseudolicitație între anii 1832-1836 către frații Serafim – Petrache (Petros) și Ioan, doi aromâni care făceau parte din Societatea Filarmonică pe care o conducea Câmpineanu. Petros se remarcase prin faptul că fusese dragoman (translator) pe lângă împăratul Napoleon în campania din Rusia 1812, iar Ioan era un cunoscut doctor. Prin această vânzare se dorea înființarea Teatrului Național în clădirea hanului și trecerea sub patronajul Societății Filarmonice. Însă rușii în frunte cu baronul Ruckmann au fost total împotriva ideii și mai ales împotriva lui Ion Câmpineanu și a Societății pe care o conducea. De altfel la stăruințele țarului și ale autorităților din teritoriu organizația s-a autodizolvat. Teatrul Naţional va fi construit în cele din urmă 15 ani mai târziu, după numeroase intervenţii la Vodă, tot sub ocupaţia rusă, tot în locul unui han, Hanul Filaret, şi tot pe Podul Mogoşoaiei.
În 1838 hanul suferă avarii serioase după ce un cutremur puternic a lovit Bucureștiul, iar în 1846, după moartea dragomanului Petros Serafim, soția acestuia împarte hanul celor două fiice: una căsătorită cu arhitectul Xavier Villacrosse și alta blănarul de lux Mihalache Macca. Printre personalitățile care se vor caza aici se numără și Leon Lalanne, inginerul francez adus pentru a introduce în Ţara Românească Sistemul Metric zecimal. Totuși cheltuielile mari și costisitoare pentru transformarea hanului în hotel de lux au făcut ca imobilul să treacă în proprietatea unui antreprenor slovac sau ungur, Wilczek în 1854, care l-a rebotezat Stadt Pesth. El a înființat în cafeneaua de la parter o scenă unde s-au ținut specatacole de can-can. Între anii 1882-1887 s-au întreprins lucrări de anvergură: hotelului și-a dublat capacitatea și s-au construit pasajele Villacrosse şi Macca, așa cum le știm azi.
Inaugurarea oficială a avut loc în 1891
Poate ar trebui știut și faptul că la etaj a funcționat un templu masonic. Uşa Templului, precum şi decoraţiile simbolice încă există. De asemenea, la sfârșitul veacului al XIX-lea regele Oskar al II-lea în calitatea sa de Mare Maestru al Marii Loji suedeze, a făcut o vizită acestui templu.
De-a lungul anilor pasajul Villacrosse Macca a cunoscut proprietari (de exemplu Maican, Bolintineanu, Bursa de Valori) și denumiri noi (Pasajul Bijuteria, în vremea comunismului). În anul 1979, întreg complexul a fost supus renovării, însă de atunci nu s-au mai făcut reparații, fapt ce din păcate poate fi constat cu ușurință. După 1989, pasajul și-a reluat numele inițial de Macca-Villacrosse și a fost redat vechilor proprietari. Azi aici se regăsesc câteva restaurante și baruri cu specific oriental, un restaurant chinezesc, o bijuterie de lux, un amanet și un magazin numismatic.