Felul în care ne-am gestionat menstruația de-a lungul mileniilor spune multe despre societățile noastre — și despre stigmatul persistent care înconjoară acest proces biologic.
În Egiptul antic, oamenii foloseau papirus înmuiat — o plantă asemănătoare stufului — pentru a absorbi sângele menstrual, într-un mod comparabil cu un tampon rudimentar. Este cea mai veche mențiune istorică despre gestionarea menstruației și, în același timp, una dintre puținele consemnări existente, probabil pentru că menstruația a fost mult timp un subiect tabu, spun specialiștii.
Deoarece referințele scrise sunt rare, istoriile orale reprezintă uneori singurele surse disponibile, inclusiv relatări din comunități indigene, explică Alma Gottlieb, antropolog cultural la Universitatea din Illinois. În plus, produsele folosite pentru absorbție erau în general materiale organice, care s-au degradat în timp și nu au lăsat urme arheologice.
În esență, oamenii au utilizat ceea ce aveau la îndemână și ceea ce se potrivea cu îmbrăcămintea epocii. Pentru multe comunități, aceasta însemna fâșii lungi de cârpe, împăturite și prinse de haine, apoi spălate și refolosite. De aici provine expresia englezească „on the rag” („la ciclu”), explică Sharra Vostral, istoric al menstruației și al produselor menstruale la Northwestern University.
„Felul în care este trăită menstruația, de către cine și atitudinile sociale din jurul ei diferă în funcție de loc și perioadă”, afirmă Vostral. La sfârșitul secolului al XIX-lea, unii medici americani considerau menstruația o boală. Doctorul Edward Clark susținea că frecventarea școlii în timpul menstruației împiedica dezvoltarea organelor reproductive.
Materialele vegetale absorbante, precum mușchiul sau scoarța de copac, ar fi putut fi și ele utilizate acolo unde erau disponibile. Deși se vehiculează ideea că unii vikingi ar fi folosit mușchi de turbă, nu există dovezi istorice care să confirme acest lucru. Multe teorii despre îngrijirea menstruației circulă pe internet, însă, în realitate, „majoritatea sunt prostii”, spune antropologul Kate Clancy, subliniind dificultatea de a demonstra metodele presupuse.
O altă opțiune era sângerarea liberă în haine. Timp de secole, în Europa și Statele Unite, numeroasele straturi de jupe și rochii absorbante îndeplineau acest rol. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea a apărut un dispozitiv asemănător unui portjartier, cu talie elastică și bucle în față și în spate pentru fixarea unei cârpe. A reprezentat un pas intermediar către vestimentația mai mulată, însă nu era o soluție ideală. „Oamenii își doreau ceva mai bun”, spune Vostral.
Mituri despre menstruație
Multe culturi au privit menstruația într-o lumină negativă.
Lipsa cunoașterii științifice a alimentat aceste percepții. În Evul Mediu, potrivit teoriei umorale, corpul era alcătuit din patru „umori”: sânge, bilă galbenă, bilă neagră și flegmă. Pentru a menține sănătatea, aceste fluide trebuiau să fie în echilibru. Pierderea lunară de sânge era considerată esențială pentru stabilizarea acestor umori, întrucât femeile erau văzute drept mai slabe și incapabile să-și mențină echilibrul intern, explică istoricul Rachael Gillibrand de la Universitatea din Leeds.
Această credință a persistat până în epoca victoriană. Alte concepții greșite susțineau că persoanele aflate la menstruație emană toxine, pot transmite boli, că sângele este impur sau chiar că poate distruge culturile agricole.
Biasul împotriva menstruației are și rădăcini biblice. Eva ar fi fost pedepsită pentru neascultare cu blestemul durerilor nașterii, iar ulterior interpretarea acestui blestem a fost extinsă pentru a include și menstruația.
„Practici și percepții discriminatorii legate de menstruație există încă de la începuturile civilizației”, afirmă Radha Paudel, fondatoarea Global South Coalition for Dignified Menstruation din Nepal.
Aceste stigmate au generat rușine profundă. Până la începutul secolului XX, în multe societăți occidentale se vorbea atât de puțin despre menstruație încât numeroase adolescente nu înțelegeau ce li se întâmplă. „Multe credeau că sunt pe moarte”, spune Camilla Røstvik, cercetătoare a culturii menstruale la Universitatea din Agder, Norvegia. Experiența putea fi profund traumatizantă, mai ales pentru copii.
Rușinea persistă
În jurul anului 1930, în Statele Unite, reclamele pentru unele dintre primele absorbante moderne includeau cupoane pe care cumpărătoarele le puteau înmâna farmacistului fără a rosti un cuvânt. Atitudinea tăcerii și a rușinii persistă și astăzi în multe părți ale lumii, spune Paudel, care a studiat percepțiile despre menstruație în culturi din Sri Lanka până în Canada.
Totuși, nu toate societățile au demonizat menstruația. Poporul Beng din Africa de Vest consideră sângele menstrual sacru și îi recunoaște rolul esențial în reproducere. În schimb, comunitatea Rungus din nordul insulei Borneo privește menstruația într-un mod neutru: nici sacră, nici blestemată. Membrii acestei comunități își gestionează fluxul stând deasupra spațiilor dintre podelele din scânduri ale caselor, lăsând sângele să cadă în vegetația luxuriantă de dedesubt — un proces descris drept firesc și lipsit de dramatism.
Astăzi, produsele comerciale au evoluat, incluzând metode interne precum tampoanele, cupele menstruale și discurile menstruale.
Cu toate acestea, Kate Clancy subliniază că accentul rămâne încă puternic pe ascunderea menstruației și insuficient pe alte aspecte, precum simptomele asociate. De exemplu, crampele severe pot perturba viața cotidiană, dar sunt rareori discutate deschis.
„Pentru mine, acest lucru arată că stigmatul este încă foarte puternic”, concluzionează ea.
