O fortăreaţă veche de 2.000 de ani, construită pe versantul unui munte în ceea ce este acum Kurdistanul irakian, ar putea face parte dintr-un oraş regal pierdut numit Natounia, scrie CNN.

Cu ajutorul fotografierii realizată cu dronă, arheologii au excavat şi catalogat situl în timpul unei serii de săpături între 2009 şi 2022.

Situată în Munţii Zagros din nordul Irakului, cetatea de piatră Rabana-Merquly cuprinde fortificaţii de aproape 4 kilometri lungime, două aşezări mai mici, reliefuri sculptate în stâncă şi un complex religios.

Cetatea se afla la graniţa cu Adiabene, un regat minor guvernat de regii unei dinastii locale. Aceşti conducători ar fi adus un omagiu Imperiului Part vecin, care s-a extins peste părţi din Iran şi Mesopotamia în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, potrivit cercetărilor conduse de Michael Brown, cercetător la Institutul de Preistorie, Protoistorie şi Arheologie din Orientul Apropiat de la Universitatea Heidelberg. în Germania, cu ajutorul colegilor irakieni.

Sculpturile de la intrarea în cetate înfăţişează un rege din Adiabene, după şinuta figurii, în special a pălăriei sale, a spus Brown. Sculptura seamănă cu altele ale regilor Adiabene, în special una găsită la 143 de mile (230 de kilometri) depărtare, pe locul unui oraş antic numit Hatra.

Deşi este vorba de speculaţii, Brown crede că fortul era oraşul regal cunoscut sub numele de Natounia sau Natounissarokerta, care făcea parte din regatul Adiabene.

“Natounia este cunoscută cu adevărat doar după monedele sale rare, nu există referinţe istorice detaliate”, a precizat Brown prin e-mail.

Detalii deduse din şapte monede descriu un oraş care poartă numele unui rege numit Natounissar şi o locaţie pe râul Zab de Jos, cunoscut în antichitate drept râul Kapros.

Descoperirea se adaugă la cunoştinţele despre arheologia şi istoria Imperiului Part, care rămân incomplete, în ciuda semnificaţiei sale evidente ca putere majoră în Orientul Apropiat antic.

Jurnalul Antiquity a publicat cercetarea marţi.