Cuvintele s-au ascuns de mine. S-au îngropat în tăcere şi oricât de disperat le-aş căuta simt că nu vor să mă asculte. Stau în găoacele murmurului timide şi fără puterea de însufleţire pe care corzile vocale le-ar putea-o da. Privirea refuză şi ea să spună prea mult, iar mintea – motorul tuturor, este handicapată. Următorul rând se opreşte în lungile puncte de mai mult, de mai dens pe care nu pot să le exprim … vreau o licărire.
 
Paure e fobie dalla A alla Z - I parte - Paginemediche
 
Dar în locul acelui fior inocent, un val de mizerii se înalţă. Îl privesc. Nu îl vreau înaintea mea şi nici măcar un cuvânt nu aş scoate despre el dacă doar ar sta acolo în faţa mea, dacă aş găsi o formulă salvatoare prin care să îl ocolesc. Închid ochii – Abracadabra! În zadar! E tot acolo şi mă înec în el fără ca să pot face ceva ca el să nu îmi mânjească literele. 
 
Aş pleca încet înapoi, dar nimeni nu mă mai primeşte. Mă întorc, îmi las capul în jos şi îmi văd cuvintele tinereţii şi calc pe fiecare sunet pentru a mă înalţa. Ştiu că nu voi putea să trec pe deasupra giganticul val. Nu are rost să mă împotrivesc, dar mai ştiu că altceva nu mi-a rămas decât literele de odinioară, mânjite acum.
 
Vreau un articol în note muzicale. Nu cunosc o altă metodă de uitare mai bună ca muzica. dacă aş putea m-aş ascunde şi eu… în spatele cheiei sol!