Istoricii susţin că Bucureştiul a luat naştere în jurul unui turn, în timp ce legenda spune că Bucur, un cioban îndrăgostit de o tânără superbă pe care o chema Dâmboviţa, a venit şi s-a stabilit aici.

Istoricul Dan Falcan povesteşte că, în secolul al XIV-lea, Bucureştiul avea 160 de metri pătraţi, atât cât măsura turnul care se afla în mijlocul actualei Capitale. Uşor-uşor, oamenii au început să se adune în jurul turnului şi aşa a luat naştere Bucureştiul, oraşul pe care îl vedem astăzi.
reconstituire a bucurestiului din zona coltea in secolul al XVIII
„În anii 1370-1380, se pun bazele unui turn, punct de pază în vremea aceea, care marca o întretăiere de drumuri comerciale”, povesteşte istoricul Dan Falcan despre începuturile Bucureştiului.Turnul era un punct de reper al comercianţilor vremii, locul unde poposeau şi se desfăşurau cele mai importante tranzacţii.
 ClickHandler
Potrivit lui Falcan, turnul se ridica în zona Curţii Domneşti. Pe măsură ce Bucureştiul s-a extins, a înglobat mai multe sate periferice. Primul document în care Bucureştiul este menţionat îi aparţine lui Vlad Ţepeş, în anul 1459.

Judele şi mahalalele

De-a lungul vremii, Bucureştiul a fost împărţit în mahalale, plăşi, boiale, vopsele, culori şi raioane. În secolul al XVI-lea, oraşul era condus de un jude, un fel de primar ales de oamenii înstăriţi ai vremii. Primul jude a fost Necula lui Bobanea, în anul 1563, iar această formă de organizare s-a păstrat până în vremea lui Constantin Brâncoveanu, în anii 1600.
Fiecare mahala a Bucureştiului de altădată era cunoscută după numele celor mai destoinici locuitori sau după meseriile pe care le practicau.
 harta 1900
Astfel, printre cele mai cunoscute cartiere din Bucureşti se numărau mahalaua Dudescului, mahalaua Bălăcenului, mahalaua Cărămidarilor, mahalaua Brezoianului şi mahalaua Aga Niţă.

Povestea de iubire dintre Dâmboviţa şi Bucur

Legenda clasică spune că numele oraşului Bucureşti pleacă de la un cioban care venea cu oile pe meleagurile actualului oraş şi care ar fi trăit o frumoasă poveste de dragoste cu o tânără pe nume Dâmboviţa. Se spune că o primă filă din legenda Bucureştiului s-a scris într-o pădure în care trăia un tăietor de lemne foarte sărac.
Acesta avea o fiică pe care o considera cea mai importantă avere. Dâmboviţa, aşa cum se numea fata, era de o frumuseţe rar întâlnită, dar crescuse fără mamă, întrucât aceasta murise când fata era încă încă mică. Pe o câmpie din apropierea pădurii trăia şi un cioban pe care îl chema Bucur. Cei doi se ştiu din copilărie şi uşor-uşor au ajuns să se îndragostească nebuneşte unul de celălat. Anii au trecut peste cei doi îndrăgostiţi şi într-o noapte, la uşa tăietorul de lemne a apărut un prinţ. Acesta se plângea de faptul că este urmărit de mai mulţi hoţi şi că nu ştie cum ar putea să scape de aceştia, arată legenda.

După câteva clipe, l-a întrebat pe tatăl Dâmboviţei dacă doreşte să-i arate drumul spre vârful muntelui în care era pădurea. Dâmboviţa s-a hotărât să-l conducă pe prinţul necunoscut spre locul în care dorea să ajungă, deoarece tatăl fetei era prea bătrân pentru a mai putea face faţă unei asemenea drumeţii.
După minute bune de mers, Dâmboviţa a început să se simtă din ce în ce mai rău şi bănuia că starea ei este cauzată de prinţ. Ajunşi pe cărarea din vârful muntelui, prinţul misterios îi spune Dâmboviţei că s-a îndragostit de ea şi că vrea să îi fie soţie. Fata l-a refuzat încă de la început, spunându-i că îl iubeşte pe Bucur. După lungi discuţii, prinţul i-a spus Dâmboviţei că totul a fost o încercare şi că el este, de fapt, duhul muntelui care a vrut să-i testeze fidelitatea.
Speriat de faptul că Dâmboviţa n-a mai ajuns acasă, tatăl ei l-a anunţat pe Bucur că ceva rău i s-a întţmplat fetei sale. Bucur a fugit în vârful muntelui, iar prinţul misterios a dispărut lăsându-i fetei o păpuşă şi un cuţit. Ajuns la Dâmboviţa, Bucur i-a reproşat că l-a trădat şi a supus-o unui test. I-a spus să dea cu cuţitul în piatră şi dacă piatra se despică înseamnă că ea este încă pură.
Fata a lovit piatra cu acel cuţit şi din ea a început să curgă o apă care a fost numită ca fata. Păpuşa a rămas pe vârful muntelui şi de atunci poartă acest nume. Iubirea celor doi tineri a fost extraordinară şi în cele din urmă s-au căsătorit, formând Bucureştiul în care curge Dâmboviţa şi care a fost numit după celebrul baci.