Arheologii din Mexic adoptă noi strategii pentru a conserva un set unic de artefacte legate de cel mai vechi joc cu mingea cunoscut în Mesoamerica. Paisprezece mingi de cauciuc descoperite în 1988 la El Manatí, în sudul statului Veracruz, se află acum în centrul unui proiect de conservare realizat de specialiști ai Institutului Național de Antropologie și Istorie (INAH), Universității Naționale Autonome din Mexic (UNAM) și ai Universității Veracruzana.
Civilizației olmecă, adesea numită „cultura-mamă” a Mesoamericii, îi sunt atribuite aceste descoperiri. Olmecii au apărut în jurul anului 1800 î.Hr. și au prosperat în actualele state Veracruz și Tabasco. Deși sunt cel mai bine cunoscuți pentru uriașele lor capete sculptate în piatră, mingile de cauciuc aveau un rol esențial în ritualurile lor. Datând de acum 3.200–3.600 de ani, mingile de la El Manatí sunt cele mai vechi de acest fel, fiind descoperite împreună cu busturi din lemn, topoare de piatră, ghemuri de cauciuc și resturi umane într-o zonă mlăștinoasă sacră de lângă Cerro Manatí.
Analizele au arătat că artefactele erau realizate din Castilla elastica, un arbore tropical odinioară comun în regiune. Mingile diferă foarte mult ca dimensiuni și greutate – de la mai puțin de cinci centimetri până la peste treizeci și de la 180 de grame la aproape cinci kilograme – ceea ce sugerează tehnici variate de producție. Ipoteza conform căreia se adăuga planta Ipomoea alba pentru a crește elasticitatea a fost respinsă prin experimente recente.
Timp de milenii, mediul mlăștinos de la El Manatí a păstrat mingile. Însă, după ce au fost scoase la suprafață, acestea au început să se deterioreze. Deși au fost monitorizate timp de decenii, nu s-a găsit o metodă de conservare definitivă. Pentru a încetini degradarea, cercetătorii dezvoltă acum un sistem bazat pe anoxie – recipiente speciale de depozitare care creează un mediu lipsit de oxigen.
Proiectul a evoluat în trei etape. Între 2007 și 2013, specialiștii au testat ambalaje anoxice, au studiat materiile prime și au monitorizat microclimatele. În perioada 2014–2019, au continuat cu spectroscopie în infraroșu, fluorescență de raze X și teste de îmbătrânire accelerată, obținând informații suplimentare despre vulnerabilitatea cauciucului. Din 2020, accentul s-a mutat pe optimizarea strategiilor de conservare, laboratorul de patrimoniu cultural al UNAM conducând cercetările. În 2025, proiectul intră într-o nouă fază: realizarea unor recipiente anoxice personalizate pentru fiecare minge.
În paralel, cercetătorii folosesc fotogrametria pentru a crea modele 3D detaliate, astfel încât formele să fie păstrate digital chiar dacă originalele continuă să se degradeze. Proiectul are în vedere și posibile expuneri viitoare în muzee, precum Muzeul Național de Antropologie sau Muzeul de Antropologie din Xalapa.
Mingile olmecilor nu sunt doar exemple de ingeniozitate tehnică. Ele reprezintă începuturile jocului mesoamerican cu mingea, o activitate ritualică și simbolică ce a rezistat secole la rând. Practicat pe terenuri de piatră, fără folosirea mâinilor, jocul era legat de ciclurile cosmice, fertilitate și miturile luptei dintre viață și moarte. Influența sa persistă și astăzi, în variante tradiționale precum Pok-ta-Pok, în sud-est, și Ulama, în nordul Mexicului, unde mingile sunt încă fabricate din Castilla elastica.
Păstrate în condiții controlate la Centrul INAH Veracruz, mingile de la El Manatí sunt un patrimoniu fragil, dar rezistent. Prin îmbinarea științei de ultimă generație cu cercetarea patrimoniului cultural, arheologii speră să le asigure supraviețuirea și, în același timp, să onoreze una dintre cele mai vechi tradiții sportive din istoria omenirii.
