Într-o lume în care vestigiile trecutului se lasă descifrate doar cu migală și răbdare, inteligența artificială pătrunde tot mai adânc în domeniul rezervat cândva exclusiv filologilor și istoricilor. O nouă cercetare revoluționară, publicată recent în PLOS ONE, propune o rescriere a cronologiei unora dintre cele mai sacre și enigmatice texte ale Antichității: Manuscrisele de la Marea Moartă.

Descoperite întâmplător în 1943 de doi păstori beduini în peșterile aride din apropierea Qumranului, aceste manuscrise s-au transformat în una dintre cele mai importante descoperiri ale secolului XX. Fragmente de pergament și papirus, ascunse timp de milenii în umbra stâncilor, aveau să ofere o fereastră rară către lumea iudaică a secolelor III–I î.Hr. și, indirect, spre începuturile creștinismului.

Însă ceea ce arheologia clasică nu a putut clarifica definitiv, începe să contureze acum un program de inteligență artificială dezvoltat de cercetători de la Universitatea din Groningen. Denumit sugestiv Enoch – în amintirea patriarhului care „a umblat cu Dumnezeu” –, algoritmul a fost antrenat să recunoască particularitățile scrisului de mână pe baza a peste 5000 de caractere antice, provenind din surse datate deja prin metode precum carbonul radioactiv.

Analiza stilometrică a 135 de fragmente de manuscris a dus la o concluzie uimitoare: anumite texte considerate până de curând a fi fost redactate în secolul al II-lea î.Hr. sunt, de fapt, cu cel puțin șapte decenii mai vechi. În centrul acestei reconstituiri se află un fragment din Cartea lui Daniel (capitolele 8–11), a cărui datare se repoziționează în jurul anului 230 î.Hr. – o perioadă mult mai apropiată de procesul de canonizare a Bibliei ebraice.

„Cu instrumentul Enoch, am deschis o nouă ușă către lumea antică – ca o mașină a timpului care ne permite să studiem mâinile care au scris Biblia”, afirmă echipa de cercetare într-un comunicat preluat de New York Post.

Această recalibrare cronologică nu este un simplu detaliu tehnic. Dacă aramaica herodiană și ebraica hasmoneană au apărut, în realitate, mai devreme decât se credea, înseamnă că tradiția redactării sacre, precum și circulația textelor religioase în mediul iudaic elenistic, s-au manifestat cu o complexitate și o intensitate mult mai mari încă din primele decenii ale epocii elenistice. Asemenea descoperiri redeschid, inevitabil, dezbaterile privind formarea identității iudaice post-exilice și geneza tradiției iudeo-creștine.

Manuscrisele de la Marea Moartă – redactate în ebraică, aramaică, greacă și, în câteva cazuri, chiar arabă – conțin o varietate impresionantă de texte: de la pasaje biblice și lucrări apocrife, la reguli de comunitate și comentarii teologice. Majoritatea sunt atribuite comunității esenienilor, un grup ascetic marginalizat, dar cu o influență profundă asupra spiritualității vremii.

Faptul că acum, în secolul XXI, tehnologia permite identificarea unor „mâini” diferite în spatele acestor texte – adesea invizibile ochiului uman – schimbă modul în care înțelegem nu doar cronologia, ci și organizarea socială a celor care le-au produs. Se întrezărește, astfel, o lume în care scrierea nu era doar un act religios, ci și o profesie organizată, cu reguli stricte și stiluri bine conturate.

Cu fiecare fragment decodat, trecutul își recapătă vocea. Iar în această nouă eră a arheologiei digitale, Enoch nu este doar un algoritm – este un ghid către profunzimile unei epoci în care cuvântul era mai mult decât simbol: era puntea către eternitate.

„Manuscrisele nu și-au spus încă ultimul cuvânt”, notează autorii studiului – și, odată cu ele, istoria religioasă a umanității pare pregătită să fie rescrisă.