Aşa cum am primis revin azi cu noutăţile din cronica scandalului pe baza Bibliei apărută cu ziarul Adevarul, precum şi cu informaţii privind Dumitru Cornilescu şi lucrarea sa.

Se spune că noaptea este un paznic bun însă aseară ziarul Adevarul a dat un răspuns la comunicatul Patriarhiei Române pe care se cuvine sa il menţionam şi noi ad literam.

Răspunsul Adevărul, unul de prisos?

Ziarul „Adevărul” se adresează tuturor cetăţenilor români, indiferent de confesiune. În niciun material de presă sau promoţional, „Adevărul” nu a pretins sau susţinut că Biblia care apare împreună cu ziarul este o versiune ortodoxă, catolică, neoprotestantă sau sinodală. Biblia e una singură.

Biblia care apare împreună cu ziarul „Adevărul” este Biblia creştină, aceeaşi pentru întreaga creştinătate, indiferent de confesiune. Din punctul nostru de vedere, ea se adresează tuturor creştinilor vorbitori de limbă română. Diferenţele de traducere şi interpretare – care apar inclusiv între ediţiile acceptate de BOR – le lăsăm pe seama bisericilor şi a teologilor.

„Lucrarea nu conţine niciun fel de comentarii sau alte consideraţii şi reprezintă o traducere justă a formei originale a Bibliei. Ceea ce deosebeşte aceste confesiuni sunt interpretările pe care fiecare dintre ele le dă Bibliei. Lucrarea publicată de noi nu cuprinde niciun punct de vedere sau comentariu pe marginea textului Bibliei”, precizează şi editura Orizonturi, deţinătorul drepturilor de traducere pentru ediţia apărută împreună cu ziarul „Adevărul”.

În completarea acestor informaţii, precizăm că traducerea Cornilescu a fost considerată în epocă „net superioară oricărei alte traduceri, fiind prezentată într-o limbă suplă şi curgătoare, care lipseşte oricărei alte traduceri” (Alexandru Maianu. Viaţa şi lucrarea lui Dumitru Cornilescu).
Pe această cale, urăm tuturor credincioşilor un Paşte fericit!”

De asemenea directorul general al trustului Adevarul, Petre Imre, a ţinut să facă o sumă de precizări către site-ul paginademedia.ro: ” Biblia va rămâne la chioşcuri. Mai ales în Săptămâna Mare, orice dispută dispută de acest fel nu este în interesul creştinătăţii”; “Adevărul respectă necondiţionat Biserica.”“Credem că există o singură Biblie şi că este bine ca aceasta să circule, să ajungă la cât mai mulţi români. Credem cu tărie că această carte este una singură.”“Sperăm să ajungă la cât mai mulţi creştini, indiferent din ce congregaţie ar fi.”

Aşa cum spuneam şi în prima parte a materialului nostru publicată ieri – ziarul Adevarul nu a spus nicaieri că a publicat versiunea ortodoxă. Din punct de vedere juridic cotidianul nu poate fi atacat, iar comunicatul BOR  de ieri a fost mai degrabă unul ofensiv decât defensiv, atacând ziarul că nu a dat informaţii corecte, ceea ce e fals.

Marea greşeală a ziarului a fost comunicatul de presă de aseară şi declaraţiile făcute ulterior. Dacă informarea celor de la Adevarul s-ar fi oprit la primul paragraf excluzând propoziţia “Biblia e una singură”, nimeni nu ar fi putut spune mai mult de faptul că a fost o strategie de marketing.

Tot la capitolul greşeli voite a fost promovarea acestei versiuni a Bibliei folosindu-se de numele renumitului teolog ortodox Radu Preda. 

Ceea ce domnul Radu Preda a spus este constructiv şi valabil pentru orice creştin, dar folosirea titulaturii sale de reputat teolog ortodox pentru a promova o ediţie a unei Biblii evanghelice nu este tocmai deontologic corect.

Din acel punct încolo informarea alunecă acolo unde, în opinia mea, o companie privată care nu are nicio legătură cu vreo confesiune anume, alunecă spre un domeniu pe care nu îl stăpâneşte –  cel al teologilor.

Câte Biblii există?!

Nu Biblie e doar una, ci Evangelia – adică Cuvântul lui Dumnezeu. Etimologia greacă face o distincţie clară între cele două. Biblia, numită de creştini Sfânta Scriptură este o colectie de cărţi, redactată de mai mulţi autori pe parcursul a aproape 3500 de ani. Coerenţa scrierii este dată de inspiraţia divină a scrierii. Dar pentru cei care nu cunosc există cel puţin două mari tipuri de Biblii: creştină şi iudaică

Cea de-a doua, care nu constituie obiectul nostru de discuţie se împarte în 3 părţi: „Legea” (Torah), „Profeţii” (Neviim) și „Scrierile” (Ketuvim).

Sfânta Scriptură creştină include Cuvântul lui Dumnezeu, dar şi istoria poporului evreu până la venirea lui Iisus Hristos, cuprinsă în Biblia iudaică,  precum şi activitatea Acestuia şi a Apostolilor Lui, dar şi răspândirea Cuvântului şi a Voinţei divine în lume, ce se găsesc în cele 27 de cărţi ale Noului Testament. De asemenea sunt cuprinse informaţii care potrivit tradiţiei şi învăţăturii creştine fac referire la modalitatea de izbăvire a fiecăruia dintre noi, a ceea ce înseamnă moarte, dar şi sfârşitul Lumii. Deşi cărţile canonice ale Sfintei Scripturi au fost stabilite încă din primele veacuri, până la reforma protestantă a lui Martin Luther din secolul al XVI-lea Biserica creştină, împărţită după Marea Schismă din 1054 în două: Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă nu au simţit nevoia să legifereze printr-un Sinod sau conciliul statutul Canonului Biblic. Acest lucru s-a întâmplat în Apus prin Conciliul de la Trident din 1545-1563 şi în Orient prin Sinodul
 de la Ierusalim din 1672 ( Aici s-au aprobat acelaşi canon al Noului Testament ca cel catolic, dar a aprobat un canon diferit în ce priveşte Vechiul Testament pentru ortodocşi).

Fără să discutăm despre lucrările antice după care s-a stabilit că se vor face traducerile întâlnim în secolul XVI 4 tipuri de Biblii: iudaică, creştin ortodoxă, creştin lutherană, creştin romano-catolică. Fiecare dintre acestea având un număr diferit de cărţi şi norme de traducere diverse. În timp lucrurile s-au complicat pentru că anglicanii şi-au făcut traducerile lor, calvinii pe ale lor, iar din aceste formaţiuni s-au rupt mii de denominaţiuni creştine – numite de bisericile mari poate şi uşor peiorativ secte.

Spun uşor peiorativ pentru că dacă Biserica ar fi ştiut să comunice eficient nu s-ar fi ajuns aici niciodată, dar învăţăm că puterea te îmbată uneori atât de tare încât ajungi să faci lucruri reprobabile. Ulterior s-a ajuns la un compromis între cele mai multe dintre congregaţiile creştine nou apărute şi s-a folosit o singură versiune pentru cele mai multe dintre ele în diverse teritorii. Pentru România spre exemplu s-a folosit versiunea de traducere făcută de Dumitru Cornilescu în perioada interbelică, dar vom ajunge şi la această poveste.

Care este miza Bibliei?

Vom lăsa deoparte Biblia iudaică şi tradiţiile ei şi vom cântări puţin miza Bibliei. Pentru mulţi azi problema s-a pus de comisinoanele pe care Patriarhia nu şi le-ar fi luat, dar aşa cum am arătat şi în materialul de ieri nu era cazul. Ne vom referi acum mai mult la partea a doua a comunicatului făcut ieri de Adevărul care intră în tărânurile mişcătoare ale diferenţelor teologice.

Nu am nici locul şi nici timpul să prezint diferentele dintre cele două versiuni (ortodoxa si Cornilescu) aşa cum s-au repezit ca nişte ulii concurenţa celor de la Adevărul să îi desfiinţeze. Eu am să vorbesc mai degrabă pentru aceeia care caută să vadă scopul şi nu distincţiile care sunt cei drept la tot pasul şi care pentru un cititor neavizat sunt insesizabile.

Biserica Ortodoxa consideră că procesul de mântuire personală a creştinului este o lucrare divino-umană care implică atât credinţa corectă a omului – orthodoxia, cât şi aplicarea corectă a acestei credinţe prin fapte bune – orthopraxia. Cultele protestante acordă un loc important Bibliei în acest proces de mântuire. Este una dintre cele trei sola necesare pentru a dobândi Împărăţia Cerurilor: sola scriptura, sola fide (credinţa), sola graţia. De amintit că nu toate cultele au cele trei sola, dar toate consideră cunoaşterea Bibliei esenţială în mântuire. În plus cele mai multe culte protestante şi neprotestante nu recunosc, în teorie, o tradiţie creştină şi un cler abilitat. Paradoxul face ca ulterior chiar aceştia să simtă nevoia unor oameni pregătiţi în a conduce comunităţile.

Bisericile tradiţionale pe de cealaltă parte pun accentul pe cunoaşterea Scripturii în procesul de credinţă, dar explicarea şi îndrumarea în cunoştinţele o fac printr-un personal calificat după modelul Hristos – Apostoli, Apostoli – episcopi, episcopi – preoti. Nu vom discuta despre moralitatea unora dintre clerici, caci fiecare va fi judecat dupa faptele sale, iar preoţii inclusiv după cele ale credincioşilor pe care au ales săi păstorească.

În cultele neoprotestante fiecare poate interpreta şi traduce Scriptura dupa cum doreşte de aceea accesul la ea este important. Ca o curiozitate cea mai raspandita carte de pe planeta este Biblia în versiunea baptistă scoasa in limba engleză.


Cine e Dumitru Cornilescu şi cum a apărut Biblia sa?

În România, prima Biblie a văzut lumina tiparului în 1688, la tipografia Mitropoliei din Bucureşti. A fost cunoscută sub numele de „Biblia de la Bucureşti” sau „Biblia lui Şerban Cantacuzino”. Totuşi alfabetul latin pe care îl folosim noi azi este important mult mai târziu după alegerea lui Cuza în fruntea Principatelor Unite la 1859. Astfel cărţile de cult au fost multa vreme şi după adoptarea scrise în română, dar cu caractere chirilice. Nu e de mirare că întâlnim chiar la începutul secolului cărţi folosite în cult care sunt scrise într-un alfabet intermediar. În plus limbajul bisericesc, observăm chiar şi azi, este unor mai arhaic decat cel folosit de societate în general.

Într-un astfel de context apare lucrarea lui Dumitru Cornilescu, însă să nu anticipăm. Acesta s-a născut pe 4 aprilie 1891, în comuna Slaşoma, judeţul Mehedinţi. Tatăl său era învătător, iar mama casnică. Amândoi bunicii lui fuseseră preoti. Dumitru Cornilescu a ales iniţial aceeaşi cale ca şi bunicii săi. El a fost admis la Seminarul Central din Bucureşti în 1904. A fost coleg, între alţii, cu Nichifor Crainic. Apoi a urmat această cale devenind student al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În toată această perioadă s-a remarcat deja ca traducător, fiind considerat de arhimandritul Iuliu Scriban (redactorul-şef al revistei Biserica Ortodoxă Română), drept „un om deprins a scrie şi a exprima ideile cât se poate de limpede şi de corect”.

Totuşi societatea în care trăieşte Cornilescu este una supusă unor schimbări probabil la fel de puternice ca cea românească după eliberarea din închisoarea comunistă în 1989. Românul obişnuit cu societatea paternalistă în care singurul pericol la adresa credinţei sale era păgânul turc şi papistaşul se vede, după ce România devine Regat, împresurat de o mulţime de oameni care vin să facă prezelitism pentru unele culte creştine neoprotestante. Imaginea poate fi uşor asimilată cu cea care se defăşura între 1990 şi 2000.

În acest mediu se dezvoltă Dumitru Cornilescu, care devine atras de forma simplificată a cultului neoprotestant. De asemenea cum va relata mai târziu îl anima ideea de cărţi pe înţelesul creştinului mult mai simple, iar cele pe care le găsea la aceste confesiuni, precum şi nivelul de cunoaştere al credincioşilor lor, îl uimeau.  În această perioadă devine cleric ortodox, ierodiacon.

Între 1912-1916 frecventează biserica “Cuibul cu barză” din Bucuresti, unde preotul Tudor Popescu începuse să propovăduiască idei religioase protestante. Acesta începuse să elimine pasaje din Sfânta Liturghie, potrivit cu ideile lui de “înnoire” a Bisericii. În această perioadă începe şi traducerea realizată de Cornilescu, făcută ajutându-se de traducerile protestante în limbile engleză, franceză si germană. Dincolo de erorile de traducere, cauzate de necunoasterea suficientă a limbilor originale scripturale, Cornilescu face o altă greşeală care distanţează ediţia sa de cea ortodoxă şi anume preia din versiunile protestante însăsi structura Bibliei (eliminând cărţile deutero-canonice de la sfârşitul Vechiului Testament). Aceasta apare în 1921 şi nu obţine girul Patriarhiei, însă autorul a fost ajutat substanţial de prinţesa Rallu Calimach, care trecuse la un cult neoprotestant.

De altfel după acest moment cei doi Cornilescu şi Tudor Popescu au devenit fondatori ai Bisericii Evanghelice Române, plecând din cadrul Bisericii Ortodoxe. Traducerea sa a ajuns în scurt timp şi cu ajutorul protectoarei sale să fie cea mai folosit de toate cultele neoprotestante din ţara noastră. Apariţia lucrării sale a dus la multă tulburare atât în cadru cercurilor teologice, dar şi a societăţii româneşti şi pe măsură ce a crescut puterea legiunii de Fier, iar Miron Cristea, patriarhul României l-a sfătuit pe Cornilescu că ar fi mai bine să plece din ţară. Acesta a plecat în Elveţia unde a şi murit în 1975.

Dintre greşeli

Aşa cum am spus nu voi sta să povestesc toate abateririle pe care le contine versiunea lui Cornilescu. Voi cita un site care mentionează o serie dintre ele, oricum cu mult mai multe decât cele prezentate de amatorii de scandal de pe la Realitatea & co.

Sursă: www.catehetica.ro

“Traducerea Cornilescu contine numeroase greseli, iar însusi stilul traducerii conduce la pierderea adâncimii de întelesuri din traducerea ortodoxă. Iată câteva dintre cele mai importante aspecte în care traducerea Cornilescu s-a îndepărtat de adevăr:
Mântuirea. O problemă majoră este felul în care redă Cornilescu versetele legate de mântuirea celor credincioşi (Mat. 24:13, Ioan 10:9, F.A. 2:40…). În timp ce în traducerea ortodoxă “mântuirea” are un sens ce implică o priveghere, o luptă pe parcursul întregii vieţi, în traducerea lui Cornilescu citim despre creştini că “sunt mântuiţi” sau “sunt deja pe calea mântuirii”, în spiritul învăţăturii neoprotestante că mântuirea este încheiată, că are o dată calendaristică precisă în viaţa credinciosului şi că este sigură. Pe baza unei rugăciuni de acceptare a jertfei Mântuitorului, omul ar avea Raiul asigurat.
“Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim [toís dé sozoménois], este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18) devine la Cornilescu:
“dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”
La fel şi citatul: “Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc [en toís sozoménois] şi între cei ce pier” (2 Corinteni 2:15), devine le el:
“cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei care sunt pe calea pierzării.”
Înţelesul cel adevărat al mântuirii îl dă chiar Hristos când spune: “Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc [olígoi hoi sozómenoi]? Iar El le-a zis: Nevoiţi-vă [agonízesthe] să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.” (Luca 13:23-24)
În zadar Cornilescu modifică pasajul: “Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” căci răspunsul: “Nevoiţi-vă să intraţi…” elimină orice idee de mântuire exterioară, raţională, automată, extrem de sigură, fără vreo conlucrare – prin nevoinţa, lupta şi osteneala faptelor – din partea celui ce caută poarta cea strâmtă.
De aceea Scriptura ne vorbeşte despre o mântuire [hoi sozómenoi] care trece prin nevoinţă [agonízesthe], de o mântuire care cere o continuă înfrânare a trupului, de o mântuire care se poate strica şi pierde dacă faptele “trupului” nu mai oglindesc credinţa “sufletului”: “Iar tot cel ce se nevoieşte, de toate se înfrânează [pás dé ho agonizómenos pánta engrateúetai]. Şi aceia adică ca să ia cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu drept aceea aşa alerg, nu ca cum nu aş şti; aşa dau război, nu ca cum aş fi bătând văzduhul. Ci îmi chinuiesc trupul meu [hypopiázo mou tó sóma] şi îl supun robiei; ca nu cumva altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic.” (1 Corinteni 9:25-27)
În originalul grecesc, creştinii se mântuiesc [en toís sozoménois] în cadrul unui proces duhovnicesc prin care sufletele lor sunt încă supuse ispitirii, au nădejdea, nu siguranţa mântuirii, conform Apostolului: “Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă [katá skopón dióko], la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.” (Filipeni 3:13,14)

Traducerea eronată folosită de Cornilescu conduce în mod inevitabil la o contradicţie faţă de cuvintele lui Pavel, prin care arată că nu este mântuit şi că încă aleargă după cunună.
Aceeaşi înţelegere ortodoxă despre mântuire se regăseşte şi la Apostolul Petru: “Şi de vreme ce dreptul abia se mântuieşte [δίκαιος μόλις σῴζεται], cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?” (1 Petru 4:18) în opoziţie cu interpretarea protestantă care încearcă din nou diluarea textului: “Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?”
Modificări în Vechiul Testament.
“Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acesta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Facere 3:15) “Acesta” [autós], adică Iisus Hristos, schimbă radical întregul înţeles, aducând mesajului un caracter profetic clar, fiind legat de vestirea de peste veacuri de la 1 Ioan 3:8. Cornilescu însă traduce: “aceasta [ea] îţi va zdrobi capul…”, pierzând cu totul latura mesianică a textului.
Aceeaşi cenzură se constată şi asupra pasajului: “nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot Cuvântul [epí pantí rhémati] care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8:3), care în varianta Cornilescu devine: “ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu”, lipsa termenului cuvântul [rhéma] tăind orice legătură semantică şi profetică cu lógos – Logosul Întrupat – Iisus Hristos.
Şi pentru a fi totul limpede, textul de mai sus se regăseşte şi la Matei 4.4, unde dialogul dintre Hristos şi diavolul este redat întocmai după Biblia ortodoxă Septuaginta şi nu după traducerea lui Cornilescu.
Sau în alt loc în Septuaginta: “Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit [thysían kaí prosphorán ouk ethélesas, sóma dé katertíso moi].” (Psalmi 39:9) Traducerea lui Cornilescu prezintă denaturări majore: “Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile.” (Psalmi 40:6) Cenzurarea profeţiei nu este doar evidentă, ci şi lipsită de orice logică.
Tradiţia.
O altă schimbare a textului care nu îi face cinste lui Cornilescu este traducerea selectivă a cuvântului care apare în Noul Testament cu referire la traditii. În 2 Tesaloniceni 2: 15, citim în traducerea lui Cornilescu: “Asadar, fratilor, rămâneti tari si tineti învăţăturile pe care le-ati primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.”
Cuvântul tradus aici “învătăturile” este cuvântul grecesc paradosis, acelasi cuvânt care apare si în textul din Matei 15:2, 3, unde Iisus îi ceartă pe iudei pentru că respectă mai mult niste porunci omenesti în dauna poruncilor lui Dumnezeu. Cornilescu, având anumite prejudecăti împotriva traditiei ortodoxe, a preferat sa folosească un alt cuvânt. Ce spune de fapt textul din Tesaloniceni? Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credinciosi sa tina traditia pe care au preluat-o de la el. Aceasta traditie era atât scrisa, cât si orală.
Preoţia.
La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă (traducerea IPS Bartolomeu Anania) se poate citi: “dar Iisus are o preotie netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac”, pe când în traducerea Cornilescu scrie “Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preotie, care nu poate trece de la unul la altul”. Citatul este folosit de protestanti pentru a justifica necredinta lor fată de succesiunea apostolică.
Chipurile cioplite.
Textul ortodox “rusinati cei care se închină chipurilor cioplite” devine în traducerea Cornilescu “rusinati cei care se închina icoanei”.
În Apocalipsa, “chipul fiarei” devine pentru Cornilescu “icoana fiarei”. Icoana e totusi un termen care apare mult mai târziu. In textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moarta) nu apare. La Cornilescu însă apare.
Ultimul Adam.
În Biblia ortodoxă, Iisus Hristos este mentionat si ca “ultimul Adam” (ESCHATOS ADAM – în greacă, conform 1 Corinteni 15:45). Cornilescu traduce eronat si foloseste “al doilea Adam” pentru Iisus, si nu Ultimul, cum indică termenul eschatos.
Naşterea din nou.
În Evanghelia după Ioan, cap. 3, verset 3, este redată discutia Domnului Iisus cu Nicodim. Mântuitorul îi spune: “Dacă nu se naste cineva de sus, nu poate să vadă împărătia lui Dumnezeu”.
Cornilescu, traducând în fapt după versiunile protestante engleză si franceză ale Bibliei (neoprotestantii îl laudă totusi ca pe un erudit al limbilor vechi), scrie “dacă nu se naste cineva din nou…”, pentru a face potrivirea cu doctrina neoprotestantă a nasterii din nou a crestinului, în urma unei rugăciuni spontane, care marchează totodată si încheierea mântuirii.
Textul original grecesc – gennisi anothen – înseamnă “să se nască de sus”. De altfel, la versetul 4, unde Nicodim întreabă cum poate să se nască un om bătrân, Cornilescu adaugă de la sine “…din nou”.
Mia de ani.
În cartea Apocalipsei, capitolul 20, Cornilescu traduce din Biblia engleză, nu din originalul grecesc. În timp ce în original se vorbeşte despre “mii de ani”, Cornilescu traduce “o mie de ani”, aliniindu-se astfel ereziei neoprotestante a “împărăţiei de o mie de ani”.
Dacă el ar fi fost, aşa cum încearcă să-l prezinte neoprotestanţii, un erudit în limbile ebraică şi greacă, în mod evident ar fi văzut şi înţeles originalul grecesc! (Interesant faptul că, la linkul indicat mai sus, deşi textul grecesc vorbeşte despre “mii” (“o mie” la plural), traducerea englezească foloseşte tot “o mie”.)
De asemenea, Cornilescu nu este constant în privinţa unor cifre din Vechiul Testament. La 2 Împăraţi 8:26, Ahazia are 22 de ani, iar la 2 Cronici 22:2, are 42 de ani. Există şi alte exemple.
Din cauza erorilor grosolane, noua traducere nu a întârziat să producă reactii. Asa cum am mentionat mai sus, simplificarea si modernizarea exprimării s-au făcut în dauna întelesurilor duhovnicesti.
În vara anului 1923, Dumitru Cornilescu şi Tudor Popescu îsi petrecut concediul împreună, la Blankenburg, în Germania, unde Cornilescu mai fusese cu alt prilej. Cunoscuse acolo un pastor protestant, Moderson, care organiza în fiecare vară cursuri “biblice”. De altfel, acest Moderson făcea si el parte dintr-o dizidentă din propria biserică si tinea aceste cursuri “biblice” anume pentru a-si propovădui ideile personale. Între Moderson şi Tudor Popescu se leagă o oarecare prietenie, părintele Popescu alunecând astfel si mai mult pe panta rătăcirii sectare.
Pentru atenuarea disputelor iscate de traducerea sa, Patriarhul Miron Cristea îi recomandă lui Cornilescu să plece pentru o vreme din tară. Cornilescu îi urmează sfatul si pleacă în Elvetia, unde va rămâne până la sfârsitul vietii (survenit în anul 1975), sustinut fiind de printesa Calimachi si rupt complet de dreapta învătătură crestină.
Astăzi, protestantii si neoprotestantii din România îl prezintă pe Dumitru Cornilescu ca pe o mare personalitate – “un mare teolog ortodox care s-a întors la Dumnezeu prin citirea Bibliei într-o limbă accesibilă”. Relatările lor contin, pe lângă informatii eronate (Cornilescu a fost ba preot, ba călugăr ortodox), si afirmatii tendentioase în genul “Cornilescu s-a pocăit si a fost dat afară din Biserica Ortodoxă”. Cititorul este făcut să înteleagă că în Biserica Ortodoxă nu sunt permise pocăinta si întoarcerea la Dumnezeu!
În ceea ce priveste calitatea de “teolog” a lui Dumitru Cornilescu, trebuie spus că nu orice posesor al unei licente în Teologie este si theologos. Numai cel ce cunoaste pe Dumnezeu este în măsură să vorbească drept despre El. Altfel, chiar si Florin Buhuceanu, liderul homosexualilor din România, trece tot drept “teolog”, având si el o diplomă în Teologie Ortodoxă.
După părerea părintelui Cleopa, prezentată în cartea “Pelerinul român” de pr. Gh. Băbut, Dumitru Cornilescu a fost o persoană ce a căutat să profite financiar de ajutorul sectantilor, traducerea sa nefiind decât o făcătură bună doar a sminti ortodocsii.
În loc de încheiere:
Am citit traducerea lui Cornilescu de mai multe ori, înainte de a citi traducerea ortodoxă. Limbajul simplu m-a ajutat să înteleg învătăturile de bază ale Sfintelor Scripturi. Când am început însă să citesc traducerea ortodoxă, am rămas uimit de frumusetea si de bogătia duhovnicească a textului. În mod deosebit, Epistola către Evrei, în varianta ortodoxă, oferă – prin exemplele de răbdare si stăruintă ale patriarhilor Vechiului Testament – întelesuri mult mai profunde în ceea ce priveste mântuirea ca proces de durată în viata credinciosului.

 În ceea ce priveste carte scoasă de Adevarul, cred ca o puteti citi ca pe orice alta lucrare. Unde vi se pare ca sunteti contrariati de ceea ce cititi puteti compara cu versiunea recomandata de cultul fiecaruia dintre noi.
Nu trebuie sa va incante afirmatia facuta de un Alexandru Maianu, in fondacesta a fost biograful lui Dumitru Cornilescu.
Aşadar cumpăraţi în cunoştinţă de cauză în rest… Sărbători cu bine!