Prin pitorescul peisajelor, biserici fortificate şi cetăţi istorice, locuri de vizitat, infrastructură, dar şi prin alte lucruri, cred că Sibiul poate fi plasat în primele 5 judeţe ca potențial turistic din România. Sunt destinații atractive în țara noastră de care unii nu am auzit, dar pe care, odată descoperite, merită să le promovezi.

Autor: Tudor-Cristian GONGU

Icoanele pe sticlă de la Sibiel

Am ales ca destinaţie judeţul Sibiu și împrejurimile sale, după ce am citit că la Sibiel se află cel mai mare muzeu de icoane pe sticlă din România. Localitatea este de fapt o mică staţiune turistică din zona Mărginimea Sibiului, care merită explorată de cei dornici de linişte, relaxare, sau care pur și simplu simt nevoia să-și umple bateriile.
De altfel, puțini știu că Sibiel este locul în care a luat naștere turismul rural și ecoturismul din țara noastră, după ce, în 1973, a fost declarat cu titlul experimental „sat turistic”.
Micuța localitate se află la vest de oraşul Sibiu. De pe centură, se merge paralel cu autostrada, pe drumul E81, pentru ca după câţiva kilometri, să apară un drum uşor spre sud. Staţiunea te întâmpină liniştită, drumul se îngustează, iar până la capătul satului te însoţeşte lin un pârâiaş, atât cât să nu te pierzi.

Constituit cu începere din anul 1969 de către Preotul Zosim Oancea, muzeul de icoane pe sticlă este găzduit de o clădire aflată în aceeaşi curte în care este cimitirul satului și biserica, ce datează din anul 1765.
Povestea părintelui Oancea este ea însăși o lecție de istorie: după 15 ani petrecuți în închisorile comuniste de la Aiud și Periprava, acesta a fost grațiat, asemeni altor deținuți politici, prin decretele din 1963-1964 și ulterior a fost delegat preot în micuța parohie de la Sibiel. Ajuns aici, în 1965, a restaurat vechea biserică, ce adăpostește unele dintre cele mai importante fresce ortodoxe din Transilvania, motiv pentru care a fost declarată monument istoric. Impresionat de picturile realizate în perioada 1774-1775 de către Stan şi Iacob din Răşinari, preotul Zosim Oancea și-a dorit să îmbogățească și să valorifice patrimoniul cultural al satului Sibiel cu scopul de-al include ulterior într-un circuit turistic cultural-ecumenic. Astfel s-a născut ideea de a înființa un muzeu al icoanelor pictate pe sticlă, menit să pună în lumină o tradiție specifică Transilvaniei. Dacă inițial proiectul s-a bazat doar pe sprijinul localnicilor, aceștia fiind și cei care au donat primele 150 – 200 de icoane din colecție, în mai puțin de 15 ani muzeul de la Sibiel avea să beneficieze de recunoștere națională și internațională dar și de suportul unor importante organizații mondiale, precum Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Geneva, care a finanțat începând cu 1976 construcția actualului sediu al muzeului și a oferit acestuia câteva sute de exponate.
Uimitor este că, în plină perioadă comunistă, când autoritățile erau reticente atât față de religie cât și față de occident, preotul Zosim Oancea, alături de comunitatea locală din Sibiel, au reușit nu doar să conserve și să restaureze acest patrimoniu ecleziastic ci și să îl promoveze la nivel național și internațional.

Odată ce ați trecut pragul muzeului, primul lucru pe care îl veţi afla de la doamna care ghidează cu pasiune turiştii este relevarea tehnicii pictării pe sticlă, o tehnică specifică Transilvaniei ce datează de la final de secol 18. Însă, îi las pe curioşi să meargă acolo şi să afle chiar ei secretele acesteia!
Ni se spune că picturile sunt naive, autorii lor fiind ţărani români din toate colţurile ţării, iar că unicitatea şi ineditul muzeului este, de fapt, ideea creatorului muzeului de a aduna cele peste 600 de icoane într-un singur loc. Picturile sun frumoase, vii, bine aranjate, trădând preocuparea celor ce diriguiesc locul pentru ca aceste valori să nu se piardă.

Cetățile Stolzenburg și Michelsberg

Următoarea destinaţie din judeţ a fost programată ziua următoare, când după un drum de 40 km., la nord de Sibiu, am descoperit cetatea ţărănească de la Slimnic (Stolzenburg). Cetatea este ridicată în secolul XVI pe drumul care leagă Sibiul de Mediaş. Aceasta se află pe un deal şi se poate observa cu uşurinţă caracterul militar al construcţiei, fiind prevăzută cu turnuri de apărare. Din păcate, senzaţia pe care am avut-o a fost aceea de lăsare în paragină. Cetatea, aşa cum am găsit-o noi, părea părăsită și abandonată, pe alocuri ruinată. E păcat, pentru că edificiul este impresionant, impunându-se în peisaj prin poziționare şi prin roşul cărămizilor. Cetatea are formă alungită, fiind perfect adaptată terenului, și ar putea rivaliza fără nici un fel de probleme cu cetățile de la Rupea, Feldioara sau Râșnov. Mai mult de atât, clădirea prezintă unele particularități mai rar întâlnite la alte fortificații de acest gen: precum zidurile foarte înalte, prevăzute cu guri de tragere sau arcadele interioare, poziționate de-a latul cetății, care fac legătura între cele două laturi. Un lucru inedit – se pare că odinioară, în interiorul cetăţii se jucau piese de teatru.

De la Slimnic, preţ de 33 de kilometri spre sud, ajungeţi la Cisnădie, iar de acolo, la cetatea de la Cisnădioara (Michelsberg). Locul este organizat turistic și, spre deosebire de Slimnic, sunt condiţii de vizitare; deci aveţi ce vedea!
Intrarea se face printr-o serie de mai multe trepte înguste, prilej de a admira de la înălțime, în urcare, mica Cisnădioară. Deși ceva mai anevoios, traseul merită parcurs, iar sus, pe platformă, veţi vedea zidurile cetăţii; între ele impunându-se biserica evanghelică Sf. Mihail.
Construcţia lăcașului de cult a început în jurul anului 1180 şi a durat, conform unor surse, timp de 43 ani, având formă pătrată. Pe peretele sudic există o uşă, ce a fost zidită, și în locul căreia se pot observa urme de pictură murală. Deşi altarul a fost demontat, se păstrează un fragment sculptat din nişa centrală, care o înfăţişează pe Fecioara Maria, şi care în prezent se găseşte la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Practic, biserica este o dovadă a măiestriei saşilor transilvăneni, care au construit-o în stilul arhitectural de inspiraţie renană, fiind cel mai vechi monument în stil romanic din Transilvania. Sunt două legende interesante în legătură cu cetatea şi biserica fortificată din Cisnădioara: prima spune că pe vremuri, flăcăii din sat, pentru a fi demni de însurătoare, trebuiau să urce la Cetate un bolovan destul de mare, pentru a-şi demonstra puterea. O a doua, mult mai interesantă, spune că atunci când un cuplu voia să divorţeze era încuiat în casa din interiorul fortificaţiei. Ei trebuiau să aleagă între a rămâne acolo sau să se împace!
Folosit de-a lungul anilor şi ca depozit de fructe pentru localnici, bazilica rămâne azi un monument important, încărcat de istorie, care s-a păstrat în condiţii incredibil de bune de-a lungul celor aproape 800 de ani de existenţă.

Încântaţi de cele văzute şi aflate în excursia noastră prin zona Sibiului, ne-am îndreptat spre Făgăraş, nu pentru renumita cetate, ci pentru a ajunge în comuna Voila, unde, la doar 2 kilometri de şoseaua principală, se află un obiectiv mult mai puțin cunoscut: satul Cincşor, un sat de saşi de odinioară, readus la viață de o urmașă a acestora, care a ales să se întorcă din Germania, acasă la satul copilăriei. Despre această experință inedită am scris mai multe aici.