Puține figuri ale secolului XX au îngrozit lumea cu aceeași intensitate precum Josef Mengele. Eleganța sa studiată, manierele calme și privirea aparent cumpătată ascundeau una dintre cele mai monstruoase minți ale celui de-al Treilea Reich. Timp de decenii, numele lui a răsunat ca o fantomă în relatările supraviețuitorilor de la Auschwitz, în rapoartele vânătorilor de naziști și, recent, în arhivele declasificate ale guvernului argentinian.
Documentele făcute publice în 2025 arată că fuga lui Mengele nu a fost o dispariție în umbră, ci o viață trăită — surprinzător — la vedere.
Un început banal pentru un destin sinistru
Josef Mengele s-a născut la 16 martie 1911, în orășelul bavarez Günzburg, în familia înstărită a unui fabricant de utilaje agricole. Crescut într-un mediu catolic, rafinat și ordonat, tânărul Josef era inteligent, popular și ambițios. A studiat filosofia la München și medicina la Frankfurt, iar disertația sa din 1935 — despre „diferențele rasiale în structura maxilarului” — anunța deja un interes periculos pentru pseudoștiința rasială.
În 1937 s-a înscris în Partidul Nazist, iar în anul următor în Waffen-SS. În 1940 devine cercetător la Institutul Eredității Biologice și Purității Rasiale — laboratorul ideologic care a stat la baza politicilor genocidare ale Reichului.
Auschwitz: locul unde știința a fost transformată în otravă
Rănit pe frontul de est în 1942, Mengele solicită transferul la Auschwitz. Ajunge acolo în mai 1943 și preia atribuțiile medicului lagărului pentru comunitatea romilor din Birkenau. Un an mai târziu, după exterminarea întregului „lagăr al țiganilor”, devine ofițerul-șef al medicilor de la Birkenau.
Este momentul în care își câștigă supranumele ce avea să îl urmărească pentru totdeauna: „Îngerul Morții”.
Selecția
Pe rampa trenurilor, în fiecare zi, Mengele stabilea printr-un simplu gest al mâinii cine trăiește și cine moare. Martori au povestit cum putea decide destinul a mii de oameni în doar câteva minute, cu un calm glacial, sub halatul alb pe care îl purta peste uniforma SS.
Obsesia pentru gemeni
Pentru Mengele, Auschwitz nu era doar un lagăr al morții, ci un laborator „ideal” pentru experimente. Era obsedat de gemeni — potențial, credea el, cheia pentru multiplicarea „rasei ariene”.
Gemenilor li se permitea să își păstreze hainele și părul — un privilegiu înșelător. În realitate, barăcile lor deveneau camere de tortură științifică.
Printre experimente se aflau:
- injectarea de substanțe chimice în ochi pentru a „produce” culoarea albastră ✦
- transfuzii forțate de la un geamăn la altul
- puncții lombare fără anestezie
- inocularea deliberată cu boli precum tifos sau tuberculoză
- operații chirurgicale crude, inclusiv amputări
Cel mai grotesc episod consemnat: 14 perechi de gemeni romi au fost anesteziați, injectați cu cloroform în inimă și disecați în aceeași noapte.
Piticii Ovitz
Obsesia lui Mengele se extindea asupra oricărei „anormalități”. Când familia Ovitz — o trupă de artiști de circ români — a sosit la Auschwitz, i-a numit „familia mea de pitici” și i-a supus la înfiorătoare examinări.
„Tratamente” care ucideau
În lagărul romilor, unde izbucnise o epidemie de noma faciei, Mengele a ucis copii pentru a trimite capetele lor către Academia Medicală SS din Graz. A procedat la fel în lagărul de femei când a izbucnit tifosul: 600 de prizonere au fost trimise la gazare pentru „dezinfectare biologică”.
Pentru aceste acte, regimul nazist i-a oferit Crucea de Merit cu săbii, clasa a II-a.
Fuga: un criminal de război salvat de haosul postbelic
Când trupele sovietice se apropiau, Mengele părăsește Auschwitz deghizat în soldat obișnuit. Este capturat la scurt timp, dar americanii îl eliberează fără să știe cine este.
O viață nouă în Argentina
În 1949, sub identitatea falsă Helmut Gregor, obține prin Crucea Roșie un pașaport și se mută în Buenos Aires. Deschide chiar și un cabinet medical sub numele Fritz Fischer.
Arhivele declasificate în 2025 demonstrează clar: Argentina știa exact cine este. Și l-a lăsat în pace.
Serviciile secrete aveau:
- copii ale pașapoartelor sale false
- fotografii din diverse locații
- rapoarte de supraveghere
- note operative
- corespondență cu agenții din SUA, Germania și Marea Britanie
- mărturii ale supraviețuitorilor, inclusiv cea a lui José Furmanski
Într-un interviu păstrat în arhivă, Furmanski declara:
„Aduna gemeni de toate vârstele… am văzut orori. Nu vom uita niciodată.”
O rețea internațională care l-a protejat
Dosarele dezvăluie o țesătură complexă de simpatii politice, neglijență, birocrație haotică și complicități — o combinație care i-a permis lui Mengele să trăiască liber timp de decenii.
În 1959, când Germania a cerut extrădarea, un judecător argentinian a respins solicitarea, invocând „persecuția politică”.
Alertat, Mengele fuge în Paraguay, apoi în Brazilia, unde este protejat de comunități germano-braziliene simpatizante ale nazismului.
Sfârșitul: tăcere, valuri și un nume fals
Mengele moare în 1979, într-o după-amiază de vară, înecat în oceanul de lângă Bertioga, Brazilia, după un accident vascular cerebral. Este înmormântat sub numele „Wolfgang Gerhardt”.
Abia în 1985 rămășițele lui sunt exhumate (foto). ADN-ul confirmă identitatea în 1992.
Un destin atroce sfârșit banal — și o justiție care a sosit prea târziu.
Moștenirea întunecată
Arhivele recent declasificate transformă figura lui Josef Mengele într-o lecție dureroasă despre:
- cât de fragilă este etica atunci când pseudoștiința devine politică
- cât de ușor pot fi protejați criminalii de război când societățile preferă să închidă ochii
- cât de adânci rămân rănile celor care au supraviețuit
Astăzi, numele lui Mengele continuă să fie sinonim cu o știință coruptă, cu răul mascat în halate albe și cu tragedia a mii de copii cărora nu li s-a mai dat nicio șansă.
