Castelul prădat de către soldaţii sovietici în timpul războiului, dar şi de către sătenii din jur, impresionează prin arhitectura sa şi este prea puţin cunoscut la nivel naţional.

Istoria castelului Sturza de la Miclăuşeni, aflat la circa 50 de kilometri de Iaşi, începe între anii 1880 şi 1904, atunci când monumentul istoric a fost ridicat de către George Sturza şi soţia sa Maria. În locul pe care a fost ridicat actualul castel îşi avea aşezarea un vechi conac, care data din 1755, din care au mai fost păstrate câteva camere mai mici, dar şi inscripţia de atestare. Deşi locul actual mai are doar circa 30 de hectare, pe vremea familiei Sturza moşia se întindea pe 30 de sate în jur. 

Transformarea moşiei într-un stil neogotic a început după întoarcerea soţilor Sturza din luna de miere, care a durat un an întreg. De asemenea, aerul oriental este adus chiar de către soţia lui Sturza, care şi-a petrecut copilăria la Constantinopol, rămânând cu o afinitate pentru stilul oriental. 

Majoritatea decoraţiilor exterioare ale castelului reiau detalii din stema Sturzeştilor, la care se adaugă emblema castelanului George A. Sturza, inspirată de icoana Sfântului Gheorghe (aceeaşi emblemă apare şi pe placa de marmură a mormântului castelanului, aflat în stânga bisericii).  

Pentru scara centrală a fost adusă marmură din Dalmaţia, iar la sobe s-a folosit teracotă sculptată şi pictată.

Zeci de mii de cărţi aruncate în foc pentru a se încălzi soldaţii

Castelul a rămas moştenire fiicei familiei Sturza, dar aceasta l-a părăsit în timpul războiului, în 1944, de teama trupelor sovietice care se apropiau de Iaşi. Poveşti cutremurătoare spun că, odată ajunşi în castel, soldaţii se încălzeau aruncând pe foc lemne din mobilierul de trandafir sau volume din cărţi care nu se mai găsesc în nicio bibliotecă din România. 

„Dintre cărţile româneşti existau mai toate ediţiile princeps ale secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, copii a aproape tuturor cronicilor româneşti, precum şi tipărituri ori manuscrise religioase, în limbile slavonă şi română, din secolele XVI-XIX. În limbi străine se găseau numeroase ediţii princeps din literatura europeană, scrieri filosofice (mai ales din Antichitate şi Evul Mediu), lucrări istorice sau cu conţinut moral şi religios, precum şi colecţii de reviste.

Pentru a sublinia inestimabila valoare a acestei Biblioteci şi drama suferită de cultura românească prin pierderea ei, menţionăm că trei dintre cele cinci prime traduceri în româneşte cunoscute (de la sfârşitul secolului al XV-lea şi din secolul al XVI-lea) provin de la Miclăuşeni sau Şcheia (altă moşie a sturzeştilor, a cărei Bibliotecă a fost donată Academiei Române în 1884 de către Dimitrie C. Sturza-Şcheianu). Acestea sunt: Psaltirea Şcheiană (cca. 1500-1559), Psaltirea Voroneţeană (cca. 1500-1559) şi Codex Sturdzanus (1580-1619)”, se arată pe site-ul castelului Miclăuşeni. 

Din preţioasa Bibliotecă Miclăuşeană s-au păstrat doar câteva mii de cărţi, multe deteriorate (dintre care cca. 4000 de volume se găsesc la Episcopia Romanului şi alte câteva sute la Biblioteca Universitară din Iaşi), mii de scrisori şi documente (actualmente în posesia Arhivelor Statului). 

La plecarea acestora, se pare că locul a rămas şi fără o mulţime de obiecte de valoare, precum tablouri, argintărie sau colecţia de arme. Dacă furtul soldaţilor sovietici nu era suficient, castelul a ajuns şi prada unor personaje din satele din jur. În ultimii ani, urmaşi ai acestora au început să aducă înapoi unele obiecte care aparţineau castelului, după cum povesteşte ghidul castelului. 

În interiorul castelului, exista la un moment dat şi Muzeul Familiei, care găzduia rarităţi precum vase din civilizaţia Cucuteni, de acum peste 3.000 de ani. 

Faptul că biserica din curtea castelului este înfrumuseţată acum cu preţioasele obiecte liturgice şi cărţi de cult dăruite de sturzeşti se datorează în exclusivitate Ecaterinei, care la plecarea în refugiu a luat cu ea cele mai valoroase obiecte, pe care le-a donat apoi Mănăstirii înfiinţate.