La doar câțiva kilometri de Timișoara, între satele Cornești, Orțișoara, Seceani și Murani, câmpia ascunde un colos din Epoca Bronzului. Patru inele uriașe de pământ, abia vizibile la nivelul solului, dar impunătoare din aer, alcătuiesc cea mai vastă fortificație preistorică de pe continent. Este vorba despre iarcurile de la Cornești, o structură ce se întinde pe peste 17 hectare și care ridică, încă, mai multe întrebări decât răspunsuri.

Primele menționări ale sitului datează din 1725, pe hărțile guvernatorului habsburg Florimund Mercy, la scurt timp după eliberarea Banatului de sub dominația otomană. Însă ceea ce părea doar o curiozitate cartografică s-a transformat, în ultimele decenii, într-unul dintre cele mai importante șantiere arheologice din Europa Centrală.

Între fortăreață și sanctuar

Cercetările arheologilor Muzeului Național al Banatului, începute sistematic în 2007, au confirmat că locul a fost locuit și utilizat în mai multe etape istorice: de la epoca timpurie a cuprului, la bronzul mijlociu și prima epocă a fierului. Fragmente ceramice, urme de locuințe și dovezi de activități ritualice conturează imaginea unei comunități complexe.

Însă funcția exactă a uriașei construcții rămâne un mister. „Nu este doar o fortificație. Corneștiul are dimensiuni colosale, dar urmele de așezare ocupă doar 5% din suprafață. Ipoteza mea este că vorbim despre un centru de cult, un observator astronomic, poate chiar un loc al inițierilor mistice”, afirmă arheologul Leonard Dorogostaisky.

Solstițiul de iarnă, eclipsa, răsăritul peste Vârful Țarcu – toate par să fi fost urmărite și calculate de oamenii care au ridicat acest sanctuar de pământ în urmă cu trei milenii.

O descoperire relansată de satelit

Dacă în perioada interbelică situl fusese comparat cu Troia, redescoperirea lui modernă a venit prin tehnologie. În 2007, imaginile satelitare au scos la iveală forma precisă a celor patru cercuri concentrice. Arheologii Alexandru Szentmiklosi și Bernhard Heeb au confirmat ulterior, prin cercetări de teren, amploarea construcției. „Are mai bine de o treime din suprafața Timișoarei. Este cea mai mare structură de Epoca Bronzului din lume”, subliniază specialiștii.

Între știință și patrimoniu

Deși ar putea candida la un loc în patrimoniul UNESCO, iarcurile de la Cornești se confruntă cu obstacole administrative și financiare. Doar despăgubirile pentru exproprierea terenurilor s-ar ridica la 30 de milioane de euro, sumă pe care statul nu o poate aloca în prezent. În lipsa acestora, planurile pentru un muzeu dedicat sitului și pentru protejarea zonei rămân în stand-by.

Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, susține însă că monumentul arheologic are un potențial uriaș pentru turism și pentru identitatea culturală a regiunii: „Clasarea sitului în Lista Monumentelor Istorice este primul pas necesar. Ar putea deveni un pol de dezvoltare pentru întreg Banatul.”

Moștenirea unei lumi dispărute

Cine au fost cei care au ridicat iarcurile? Ce rol aveau aceste uriașe cercuri de pământ? Și de ce lipsesc necropolele, element indispensabil în aproape orice așezare preistorică? Întrebările rămân deschise.

Dincolo de enigmele lor, fortificațiile de la Cornești vorbesc despre ingeniozitatea și ambiția unei comunități de acum trei mii de ani. O comunitate care, fără a lăsa urme scrise, a reușit să imprime în câmpia bănățeană semnul său cosmic și monumental – un mesaj peste milenii, pe care încă încercăm să-l descifrăm.