În Italia au revenit casele care costă doar un euro. Orașul sicilian Troina se alătură celor de la Mussomeli și Zungoli, punând pe piață zeci de case abandonate la prețuri mai mici decât costul unei cafele, scrie CNN.

Dacă în trecut ați fost tentat să achiziționați o casă abandonată din Italia la prețuri mici, însă ați ezitat din cauza condițiilor impuse de autorități, acum orașul sicilian Troina vine cu o serie de anunțuri menite să atragă locuitori.

Troina se află în Provincia Enna, Sicilia, din sudul Italiei, iar autoritățile încearcă să atragă noi rezidenți în cartierul antic în scădere al orașului, încât se oferă să ajute la costurile de renovare ale cumpărătorilor care sunt de acord să își stabilească rezidența, scrie CNN.

Primarul Sebastiano Fabio Venezia spune că speră că schema, lansată la sfârșitul lunii noiembrie, va aduce o nouă viață în centrul istoric al orașului.  „Vreau să salvăm vechiul nostru cartier și să-i recuperez măreția pierdută, când era capitala normandă a Siciliei”,  a declarat acesta.

Pentru a accelera procedurile de vânzare, Venezia a înființat un grup operativ multilingv de experți în domeniul locuințelor și juridic pentru a ajuta noii cumpărători pe tot parcursul procesului, precum și o agenție online, HouseTroina.

Deși casele de un euro nu sunt disponibile momentan pentru vizualizare pe site, acestea urmează să fie adăugate la sfârșitul lunii ianuarie. „Nu vrem ca potențialii cumpărători să se piardă în birocrație sau să-i sperie cu hârtii plictisitoare”, explică Venezia.

În timp ce călătoriile internaționale sunt în prezent limitate din cauza pandemiei în curs de desfășurare, cumpărătorii interesați pot vizualiza proprietățile disponibile pe site și pot trimite prin e-mail un proiect de restilizare către casea1euro@comune.troina.en.it.

Încă din luna iunie, de când guvernul italian a ridicat restricțiile anti-Covid orașele au reînceput să scoată la vânzare case la un euro. Mai multe case au fost scoase la vânzare în această vară în Cinquefrondi.

Singura condiție impusă de autorități pentru cei care doresc să cumpere case cu un euro este achitarea unei asigurări anuale în valoare de 250 de euro, până la finalizarea lucrărilor de restaurare a locuințelor. Dacă noii proprietari nu reușesc să termine lucrările în trei ani vor fi amendați cu până la 20.000 de euro.