După 260 de ani, timp în care a fost, rând pe rând, martorul tăcut al răscoalei lui Horea, revoluției de la 1848 și celor două Războaie Mondiale, Hanul Piski din Simeria Veche părea să aibă soarta mai multor ansambluri istorice din județul Hunedoara. Criză economică, ce bântuie România, era cât pe ce să-i vină de hac. Cunoscut drept cea mai veche cârciumă din România, hanul din Simeria Veche se macină sub fiecare picătură de ploaie. Fațada clădirii poartă încă semnele măreției de odinioară, dar nici un lacăt nu străjuiește porțile jefuite. Revine la viață.

Un vestigiu mai puțin cunoscut se afla în satul Simeria Veche, care aparține administrativ de orașul Simeria, la numai 50 de metri de șoseaua națională care face legătura între Arad și București, precum și la aproximativ aceeași distanta de râul Strei. Este vorba de vechiul han de la Podul Simeriei, cunoscut că Piski Csarda. Clădirea, ce se află pe Lista Monumentelor Istorice cod HD-II-m-B-03450, a adăpostit una dintre cele mai vechi cârciumi din Transilvania, care a funcționat neîntrerupt două secole și jumătate.

Hanul este pomenit de Mór Jókai în romanul „Sărmanii bogați” despre haiducul „Față neagră”. Se știe că a fost vizitat și de poetul Sándor Petőfi în anii de după Revoluția din 1848.

Imobilul este acum dărăpănat, dar, mai păstrează frumusețea sobră a clădirilor vechiului Imperiu Habsburgic, având un stil arhitectonic apropiat de cel al caselor săsești din Ardeal.

Zidurile din piatră mai stau și acum în picioare, așteptând parcă să primească căruțele și șaretele de odinioară pentru a le putea feri de hoții care bântuiau prin zonă. Intrarea se făcea din stradă, printr-o poartă mare, care despărțea incinta hanului în două aripi. Ca și la vechile case săsești, clădirea are sură în curtea interioară. În podul acesteia era depozitat, pentru iernă, fânul pentru caii drumeților care poposeau la han. În timpul verii o parte din drumeții mai nevoiași erau lăsați să doarmă pentru o sumă modică în podul cu fân. În interiorul curții se afla și un grajd, unde animalele drumeților erau adăpostite pe timp de noapte sau pe vreme rea.

Localnicii glumesc și spun că fostul han este atât de încărcat de istorie încât și acum mai miroase a praf de pușcă. Hanul de la Piski era renumit nu doar prin vestitul gulaș unguresc preparat la ceaun și servit alături de vinurile ardelenești, care potoleau foamea și setea drumeților, dar și prin evenimentele istorice cărora le-a fost martor.

Incendiat de moții lui Horea

Prima atestare istorică a acestui han datează din timpul răscoalei lui Horea. Se cunoaște astăzi faptul că răsculații au incendiat cârciumile aflate lângă podul de la Strei în anul 1784.

De altfel, picătură care a umplut paharul și a provocat răscoală moților a fost tocmai concesionarea dreptului de cârciumărit, acordat negustorilor armeni, în detrimentul localnicilor. După înăbușirea răscoalei, Hanul Piski și-a redeschis porțile.

Cartier general al armatei revoluționare

În timpul Revoluției de la 1848, în hanul din Simeria și-a stabilit pentru o vreme baza de operațiuni generalul polonez Jozsef Bem, comandantul armatei de honvezi a revoluționarilor maghiari. Pe 8-9 februarie 1849, în fata acestei cârciumi din Simeria Veche s-a aflat teatrul luptelor dintre armata revoluționară maghiară și armata habsburgică condusă de generalul Anton Freiherr von Puchner.

În acest timp, liderul revoluționarilor români din Transilvania, Avram Iancu, aflat în Munții Apuseni înconjurat de legiunile sale de moții, și-a anunțat independenta față de aliați săi tradiționali, austriecii. Prin acest gest, el practic și-a declarat pentru puțină vreme neutralitatea atât față de maghiari cât și față de austrieci. În timpul staționarii trupelor revoluționare maghiare în Simeria, s-a născut și o cântare despre acest han, care s-a păstrat până în prezent: „În crâșma de la Simeria/, la lumina lămpilor cu ulei/, zece husari s-au îmbătat/, de acasă n-au mai plecat”, spune cântecul unguresc.

Bombardate repetat

Podul unde s-a dat bătălia de la 1849 și, ulterior, cel de cale ferată, construit în 1866, au fost aruncate în aer în timpul primului război mondial. Clădirile din zona au mai suferit alte daune alături de nodul de cale ferată Simeria și Simeria Triaj în timpul bombardamentelor aviației anglo-americane din cel de-al doilea război mondial. În prezent, numai zgomotul produs de Raul Strei și vârfurile câtorva piloni din lemn care se mai văd în albia cu ape învolburate a râului amintesc de faptul că, demult, aici, în fața hanului în ruină, s-au aflat podul și vechiul drum care făcea legătura între Orăștie și Deva.

Cârciuma a funcționat până în 1950

Până și comuniștii i-au găsit un rost, însă democrația haotică de după 1989 a expus-o kitsch-ului, jafului și nepăsării.

Hanul a funcționat și în 1920 când un țăran mai înstărit din sat, Todor Partenie, l-a cumpărat și l-a folosit drept loc pentru gospodăria lui. Cârciuma fiind funcțională până în 1950, la colectivizare, an în care proprietarii au fost scoși gospodărie, iar pământul a fost „cedat” de cei mai înstăriți țărani din sat în conformitate cu decretul 308 din acele vremuri, hanul trecând în administrarea Atelierelor CFR Simeria care l-au folosit drept sediu pentru gospodăria anexă a atelierelor.

În 1956, când s-a înființat Gospodăria Agricolă Colectivă, în vechea casă a lui Partenie Todor a fost stabilit sediul unității și până prin anul 1964 aici a funcționat CAP-ul din Simeria Veche, adăpostind recoltele de grâu și porumb.

Anii „democrației”, de la declin la revenire

După retrocedare, clădirea a ajuns la urmașa vechilor proprietari, o femeie în vârstă din Arad, și pentru câțiva ani, locul a fost închiriat devenind astfel un bar ieftin. Localul și-a oprit activitatea în urmă cumulați ani și de atunci locul se degradează văzând cu ochii.

Acum, clădirea cândva impunătoare a hanului, cu un teren de 20 de mii de metri pătrați a fost scoasă la vânzare. Cu un proprietar bătrân care nu își permite costurile renovării, la mila localnicilor care l-au distrus, hanul Piski Csarda părea că devine încet istorie.

Parc memorial în cinstea eroilor

Însă, de curând, clădirea istorică a fost cumpărată de Fundația „Sfântul Francisc”, fondator fiind părintele Csaba Böjte. „Anii au trecut, temperamentele au fost înlocuite de respect reciproc, nu mai există câștigători și învinși, deoarece cei care au căzut și se odihnesc în morminte comune sunt toți victime ale războiului”, a subliniat părintele Csaba Böjte, care intenționează să facă aici un Parc memorial. De asemenea, a fost întocmit un plan concret, clădirea hanului va fi renovată, găzduind o expoziție istorică ce va fi amenajată în trei dintre sălile ale fostului han și un restaurant va fi proiectat în celelalte două în conformitate cu scopul inițial al clădirea.

În grădină vor fi plantați copacii iar spatele hanului va exista un terenul de paradă, în mijlocul căruia va fi adus obeliscul original al Bătăliei de la Piski, care se află în prezent în curtea bisericii romano-catolice a așezării vecine Piski. Asociația își dorește un parc memorial în care vizitatorul să potă combina istoria cu recreerea.

Sursă: cotidianul.ro