Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei – expozitie

Muzeul Etnografic al Transilvaniei vă invită să luaţi parte Miercuri, 8 August, orele 16, la sediul central al instituţiei (str. Memorandumului nr. 21) la vernisajul expoziţiei FECIOARELE ÎNLĂCRIMATE ALE TRANSILVANIEI. Realizată în colaborare cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia (instituţia iniţiatoare a acestui proiect), Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Protopopiatul Romano-Catolic Cluj-Napoca, Protopopiatul Romano-Catolic Târgu-Mureş şi Parohia Romano-Catolică Sighişoara, expoziţia este dedicată icoanelor transilvănene ale Maicii Domnului care au lăcrimat. Expoziţia va fi deschisă în perioada 8 August – 9 Septembrie 2012, la sediul central al instituţiei (str. Memorandumului nr. 21), între orele 9-17, de marţi pană duminică.

În perioada 8 august – 9 septembrie 2012, la sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, va fi deschisă publicului expoziţia Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei, iniţiată de Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi organizată în colaborare cu numeroase alte instituţii deţinătoare de patrimoniu religios, o contribuţie importantă revenind, de această dată, Muzeului care o găzduieşte şi Mitropoliei Clujului. Dedicată icoanelor Maicii Domnului care au lăcrimat, cu deosebire icoanei de la Mănăstirea Nicula, expoziţia face cunoscută varietatea extraordinară a replicilor sale realizate în decursul timpului şi evlavia deosebită cu care au onorat-o locuitorii întregii Transilvanii, indiferent de etnie şi confesiune.

Veneraţia şi dragostea pe care le-a stârnit icoana de la Nicula în zilele în care a lăcrimat, în iarna anului 1699, precum şi dorinţa nestăvilită de a o găzdui, manifestată de sătenii din Nicula, de principalul nobil din zonă, contele Sigismund Kornis, şi de misionarii iezuiţi de la Cluj, au determinat dedublarea icoanei încă în timpul în care se aştepta de la Viena verdictul solicitat cardinalului Kollonits. În vara aceluiaşi an, când iezuiţii, câştigătorii competiţiei, au putut să aducă icoana la Cluj, o a doua imagine a intrat în scenă, manifestând pretenţia de a fi considerată adevărata icoană care a plâns şi lăsând până astăzi sub semnul întrebării răspunsul la întrebarea care este adevărata icoană pictată de Luca din Iclod pentru Mănăstirea Nicula.

Privind din perspectiva celor trei secole care s-au scurs de atunci, răspunsul nu mai este important, căci amândouă icoanele, şi cea care a rămas la Nicula şi cea care a fost adusă la Cluj, s-au dovedit făcătoare de minuni, devenind, prin pelerinajele care s-au născut în jurul lor, adevărate simboluri ale creştinismului transilvănean. Chiar şi concurenţa dintre ele a fost de bun augur, căci eforturile cu care a fost promovată Fecioara clujeană, prin aproape toate formele de exprimare artistică (gravură, pictură, sculptură, muzică), s-au dovedit stimulatoare şi pentru mediul artistic românesc. Repertoriul pictorilor români din veacul al XVIII-lea şi din prima jumătate a veacului următor a cuprins, aproape obligatoriu, imaginea icoanei miraculoase de la Nicula, pe care – întâmplător sau nu – au reprodus-o folosind gravurile cu chipul Fecioarei clujene, răspândite de iezuiţi. Nu mai putem şti dacă această opţiune a lor a fost consecinţa convingerii personale că Fecioara clujeană era adevărata icoană care a lăcrimat sau pur şi simplu au urmat un desen de o excepţională calitate artistică, realizat de gravori celebri ai timpului. Sigur este doar faptul că, procedând astfel, ei au reunit în replicile lor cele două imagini, Maica Domnului redevenind una singură, miluitoare şi grabnică ajutătoare celor aflaţi în suferinţă. Înţelese astfel şi de către credincioşi, multe dintre replici au devenit, la rândul lor, făcătoare de minuni şi au fost venerate, chiar dacă într-un cadru mai restrâns, cu aceeaşi evlavie ca şi originalul, indiferent care era considerat acesta.

Şi pentru că expoziţia poposeşte acum la Cluj, se cuvine menţionat şi numele pictorului clujean Mathias Veress, unul dintre reprezentanţii importanţi ai barocului transilvănean şi poate cel mai harnic dintre pictorii maghiari care au realizat replici ale Fecioarei clujene, răspândite în întreaga Transilvanie. Se cuvine de asemenea amintită veneraţia specială pe care episcopul greco-catolic Ioan Bob a avut-o faţă de această icoană, câte o copie a ei fiind aşezată, ca icoană împărătească, în toate bisericile pe care le-a ctitorit, începând cu cea pe care a înălţat-o în Cluj. De asemenea, înaltul ierarh nu se poate să fi fost străin de activitatea unui atelier de pictură pe sticlă care, începând cu anul 1796, a împânzit întreaga Transilvanie cu replici ale icoanei, ale celei de la Nicula de data aceasta, recognoscibilă prin cei doi arhangheli care străjuiesc în colţurile superioare ale imaginii. Repetiţia aproape obsedantă a modelului şi regăsirea caracteristicilor stilistice ale acestui atelier în arta celor mai vechi icoane pe sticlă de la Nicula sunt argumente importante pentru stabilirea începuturilor fenomenului artistic niculean în contextul împlinirii a o sută de ani de la miracolul lacrimilor.

Sub semnul acestui miracol stă şi expoziţia care îşi aşteaptă vizitatorii într-un timp nu întâmplător delimitat de cele două mari sărbători dedicate Maicii Domnului. Icoanele prezentate publicului nu mai constituie, de multă vreme, obiect al veneraţiei. Uitate şi înlocuite cu icoane noi, adevărata lor identitate – ca replici ale icoanei care a lăcrimat în 1699 – mai este astăzi doar un adevăr de interes pentru istorici. Dar ele nu şi-au pierdut harul şi pot răspunde, oriunde şi oricând, rugăciunilor adresate cu credinţă. În preajma pelerinajului de la Nicula, care s-a hrănit din lacrimile originalului, reproducerile sale expuse la Muzeul Etnografic al Transilvaniei pot oferi cel mai potrivit cadru pentru pregătirea spirituală a pelerinilor, dar şi a celor care vor călători spre Nicula doar cu gândul şi cu speranţa mântuirii.
Dr. Ana Dumitran,
Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia

În expoziţia FECIOARELE ÎNLĂCRIMATE ALE TRANSILVANIEI vor putea fi admirate, printre altele:

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din Mălâncrav. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, pictorul Mathias Veress din Cluj a realizat o copie a icoanei făcătoare de minuni de la Cluj pentru comunitatea romano-catolică din Mălâncrav (jud. Sibiu), în contextul amenajării bisericii catolice din localitate, prin grija puternicei familii nobiliare Haller, renumită pentru evlavia pe care o avea faţă de icoana clujeană. Copia s-a bucurat de o veneraţie deosebită printre locuitorii din zonă, indiferent de etnie şi confesiune, fiind în scurtă vreme adorată şi ea ca o icoană făcătoare de minuni, fapt dovedit de numeroasele ex-voto-uri cu care este împodobită. A avut propriul pelerinaj, care s-a desfăşurat anual în ziua de 15 august până când parohia romano-catolică şi-a încetat existenţa.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Apahida. Şi ea o copie a icoanei făcătoare de minuni de la Cluj, icoana de la Apahida este unică în arta religioasă românească prin faptul că Fecioara este reprezentată plângând. Celelalte copii reproduc doar trăsăturile fizionomice, dar în acest caz pictorul s-a dovedit foarte fidel modelului pe care l-a folosit şi care poate fi identificat printre gravurile oferite în prima jumătate a secolului al XVIII-lea pelerinilor care s-au închinat icoanei de la Cluj, toate prezentând-o pe Fecioară cu chipul în lacrimi. Şi mai interesant este faptul că icoana a fost destinată bisericii ortodoxe din Apahida, pentru ai cărei credincioşi imaginea reprezentată era icoana făcătoare de minuni de la Nicula.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Corneşti-Pietroasa. Pictată în jurul anului 1800, cel mai probabil la Nicula, icoana pe sticlă de la Corneşti-Pietroasa este una dintre primele reproduceri executate de autorul său folosind ca model o gravură cu imaginea icoanei făcătoare de minuni de la Cluj. Dovada este păstrarea grupului de litere latine SIS, poziţionate în locul unde ar fi trebuit să se afle iniţialele chirilice pentru numele Iisus. Acest grup de litere a apărut ca urmare a necunoaşterii de către gravori a formei slovelor chirilice şi, deci, a neputinţei de a le extrage din bogăţia decorului floral care împodobea fundalul icoanei. Ulterior, artistul român şi-a corectat greşeala, dar cei străini au preluat acest detaliu unul de la altul, el devenind un fel de semn distinctiv al icoanei miraculoase de la Cluj.

Icoană a Maicii Domnului cu Pruncul din colecţia Muzeului Etnografic al Transilvaniei (1805). Aparţinând unei serii pictate între 1796-1817, icoana Maicii Domnului cu Pruncul datată 1805 din colecţia Muzeului Etnografic al Transilvaniei a fost realizată de cel mai harnic dintre pictorii care au activat, începând cu 1796, într-un atelier din nordul Transilvaniei, localizabil cel mai probabil la Nicula. De fapt, această imagine a fost însăşi raţiunea de a fi a acestui atelier, iar ea reproduce tocmai icoana de la Nicula, chiar dacă foloseşte ca model o gravură dintre cele răspândite de misionarii iezuiţi pentru promovarea cultului icoanei miraculoase de la Cluj. Autorul român, deocamdată anonim, a cunoscut însă principala diferenţă dintre cele două icoane care îşi revendicau lacrimile Maicii Domnului vărsate în 1699, de acee în versiunea sa apar şi Arhanghelii purtători de făclii, care există în icoana de la Nicula, dar nu şi în cea de la Cluj. Vestimentaţia Pruncului, cu brâul înnodat în fundiţă, urmează însă gravura, nu originalul de la Nicula. Localizarea aici a atelierului se bazează pe considerentul că misiunea sa a fost să promoveze cultul icoanei niculene şi pe asemănările indiscutabile pe care le prezintă cele mai vechi icoane de Nicula cu creaţia acestui artist şi a colaboratorilor săi.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul pictată de Popa Sandu din Iernuţeni. O copie foarte frumoasă a icoanei de la Cluj este icoana pictată pe sticlă de Popa Sandu de la Iernuţeni, comandată în 1833 de o văduvă bogată din Reghin şi destinată bisericii recent refăcute din satul învecinat Petelea. Ea urmează o gravură din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, încă neidentificată, dar folosită şi de alţi pictori români, după cum dovedeşte regăsirea caracteristicilor sale într-o icoană din muzeul Mitropoliei Clujului pictată la Nicula în primele decenii ale secolului al XIX-lea. Adeseori confundată cu creaţia unui atelier care a funcţionat, începând din 1796, cel mai probabil la Nicula, opera Popii Sandu de la Iernuţeni îşi dezvăluie în sfârşit adevărata identitate.

Coordonatoarea expoziţiei, dr. Ana Dumitran, a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, promoţia 1993. Şi-a susţinut teza de doctorat în anul 2003, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti, sub coordonarea regretatului profesor Paul Cernovodeanu, membru de onoare al Academiei Române, cu o teză referitoare la relaţiile interconfesionale din Transilvania secolelor XVI-XVII. Din anul 1994 activează în cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, fiind autoarea mai multor lucrări dedicate picturii româneşti din Transilvania secolului al XVIII-lea. În anul 2011 a fost beneficiara unei burse postdoctorale care a avut ca finalitate alcătuirea unui repertoriu al picturii româneşti din centrul Transilvaniei, lucrare realizată sub coordonarea academicianului Marius Porumb.