Ne aflăm în toiul sezonului estival. Mulţi turişti merg pe litoral pentru a se răcori la malul mării, însă tot atât de mulţi se vaită că nu au ce face după ce se plictisesc de plajă. Într-adevar hotelierii noştri nu pregătesc mare lucru pentru a distra turiştii, iar autorităţile locale în afara unor telegondole sau a unor distracţii „exotice” care sunt pe placul unora dintre politicienii din zonă nu vin cu prea multe idei.

După ce v-am prezentat cam ce aţi putea face prin Mangalia (Click aici pentru a vedea!) dacă vreţi să vă îmbogăţiţi cunoştinţele, ne-am gândit să ne mutăm mai la nord în cel mai mare oraş din Dobrogea, precum şi cel mai important port al României: Constanţa.

Un oraş încărcat de istorie

Denumit de vechii greci Tomis, oraşul este unul dintre cele mai vechi atestate pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.Hr. când pe locul actualei peninsule (şi chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format colonia greacă mai sus amintită. Localitatea a fost cucerită de romani în 71 î.Hr. Publius Ovidius Naso, poetul roman, şi-a găsit exilul între anii 8-17. Şi-a petrecut aici ultimii opt ani din viață. Localiatea a fost redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare.

În cursul secolului al XIII-lea Marea Neagră era dominată de negustorii italieni din Genova, care au favorizat la dezvoltarea urbe. Până în zilele noastre a rămas din acele timpuri o temelie pe care a fost clădit farul zis genovez.

Citeşte şi despre:

Istoricul staţiunii Mamaia – Concediul la Mamaia, aşa cum nu îl cunoaşteţi

Atracţiile din Mangalia – Mangalia, o destinaţie estivală cu iz istoric

Intrarea portului sub conducerea otomană a dus la declinul oraşului, care a devenit un simplu sat locuit de pescari greci şi de crescători tătari de cai şi oi. Localitatea a redevenit oraş după construirea căii ferate Cernavodă-Constanţa şi a portului, în 1865, pentru exportul grânelor româneşti. După Războiul de Independenţă (1877-1878), când Dobrogea a devenit parte a Regatului României, Constanţa, principal port al statului, a crescut continuu, deţinând acest rol până astăzi.

După ce Dobrogea a devenit o parte a României, a început o perioadă de dezvoltare urbanistică a Constanţei, legată de românizarea a regiunii (unde până atunci, Românii, „Dicieni” dobrogeni, „Măcineni” moldoveni sau „Mocani” ardeleni, fuseseră minoritari faţă de turci şi tătari). Toate acestea pentru că regele Carol I considera Constanţa „plămânul României”. Astfel urbea a devenit portul principal al ţării, iar construcţia lui Anghel Saligny, Podul de la Cernavodă (1895), nu a făcut decât să întărească acest lucru. Navele româneşti aveau de acum deschise rute nu doar către Istanbul, ci şi către Alexandria, Marsilia,  Rotterdam, Pireu şi Salonic.

Oraşul a suferit mult în cursul Primului Război Mondial (1914-1918). Multe clădiri de valoare istorică mare au fost distruse de către forţele germane şi bulgare. Aceste evenimente au pus capăt celei mai rapide perioade de dezvoltare din întreaga istorie a Constanţei. Totuşi, după război, oraşul şi-a păstrat rolul. În perioada interbelică 70% din traficul maritim românesc s-a concentrat în portul constănţean. Atunci s-a construit şantierul naval care a fost până la cel de-Al Doilea Război Mondial cea mai puternică întreprindere a regiunii.

Nici Al Doilea Război Mondial nu a fost prea blând cu oraşul. Din cauza importanţei strategice portul constănţean a fost  bombardat de sovietici. La 23 august 1944, România a trecut de partea Aliaţilor, dar asta nu a împiedicat Armata Roşie să prădeze oraşul şi să confisce flota românească aproape în întregime.

La pas prin oraşul de azi

În Constanţa se pot găsi exemple de stiluri arhitectonice diverse. Multe imobile decorate, ridicate în perioada 1878-1930, au căzut în paragină sau au fost demolate, spre ruşinea autorităţilor, dar Cazinoul, unicul exemplu al arhitecturii art nouveau din România, a fost renovat şi astăzi este considerat ca simbolul municipiului.

Geamia veche și sinagoga veche se mai pot încă vedea (a doua nu mai are acoperiş), iar Moscheea nouă construită în 1910 în stilul maur se poate vizita. Construcţia, acesteai din urmă, a fost începută în anul 1910, din iniţiativa regelui Carol I, în semn de omagiu pentru comunitatea musulmană din oraşul Constanţa. Lucrările s-au încheiat în 1912. Inaugurarea a avut loc în prezenţa regelui. Iniţial s-a numit Moscheea Carol I, ulterior a fost redenumită Moscheea Mahmud al II-lea.  Totuşi, în prezent, credincioşii musulmani o numesc „Kral camisi” sau „Geamia Regelui”.

Edificiul roman din secolul II sau Farul zis Genovez (construit în 1860 de inginerul francez Michel Pașa, pe soclul genovez din Evul Mediu) sunt, împreună cu biserica grecească de pe Bd. Mircea cel Bătrân, cele mai vechi clădiri din oraş. Există şi diverse monumente, spre exemplu statuia lui Ovidiu și bustul lui Mihai Eminescu situat pe faleză. Fosta primărie, astăzi Muzeu de Istorie Naţională și Arheologie, a fost deasemenea păstrată, iar clădirea Muzeului Marinei a fost recent renovată.

Toate aceste urme ale trecutului sunt vii si prezente la tot pasul prin Constanţa. Păcat că autorităţile nu le promovează suficient. Am putea sugera celor de acolo să ia exemplu Vienei, care îşi prezintă valorile cu atât de mult sârg încât dacă eşti un turist care nu ştie nimic despre acest oraş, la capătul a câteva zile ai impresia că ai asistat la un curs intensiv despre istoria si cultura vieneză şi nu numai.

Totuşi încercaţi să vedeţi măcar câteva din următoarele obiective şi vă veţi da seama că aveţi ce vizita şi vedea.  Aşadar nu rataţi: Complexul Muzeal de Știinţe ale Naturii (compus din şase secţiuni: delfinariu, planetariu, observator astronomic, microrezervaţie şi expoziţie de păsări exotice şi decor), Acvariul, Muzeul Marinei, Muzeul de Artă Populară, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul Mării, Muzeul Portului Constanţa și Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”.

Un important păstrător al istoriei acestor locuri este Muzeul de Istorie şi Arheologie

Din 1977, muzeul este găzduit de fosta clădire a Primăriei constănţene, ea însăşi monument de arhitectură, situată în Piaţa Ovidiu. Expoziţia este dispusă pe trei nivele: la parter, sălile de tezaur, la etaje fiind ilustrate, cronologic, arheologia şi istoria Dobrogei. Lângă clădirea muzeului se află un alt obiectiv foarte important: Edificiul roman cu mozaic, unde se conservă unul dintre cele mai mari pavimente antice, mozaicate.

Dezvoltarea cercetărilor la o serie de cetăţi a determinat şi amenajarea unor muzee de sit, secţii ale muzeului constănţean: complexul muzeal Histria, complexul Tropaeum Traiani, muzeele Carsium-Hârşova, Axiopolis-Cernavodă şi cetatea Capidava. În perioada 1 octombrie-30 aprilie, toate muzeele sunt deschise de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00, iar în timpul sezonului estival (1 mai-30 septembrie), cei interesaţi pot să meargă în fiecare zi, între orele 9.00 – 20.00.

La muzeul de arheologie nu rataţi

Cea mai importantă piesă din colecţia Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa este şarpele Glykon, statuie unică în lume, descoperită absolut întâmplător la 1 aprilie 1962.

Anii ’60 au constituit pentru Constanţa o perioadă de intense construcţii, determinate, între altele, şi de mutarea gării oraşului din centru spre marginea vestică. Pe locul traseului liniilor de cale ferată, de la gara veche până la gara nouă, s-a ridicat un şir de blocuri; săpăturile pentru fundaţiile acestora au condus la descoperiri importante privind anticul Tomis: basilici, locuinţe, cuptoare, morminte etc.

În anul 1962, mai precis în ziua de 1 aprilie, cu ocazia lucrărilor pentru fundaţia unui bloc din vecinătatea Basilicii mari, din cartierul de vest al anticului Tomis, s-au descoperit, depozitate într-un singur loc, 24 de statui, statuete şi reliefuri de marmură, cunoscute ca „Tezaurul de sculpturi de la Tomis“.

Toate piesele înfăţişează divinităţi şi au fost îngropate cu grijă spre păstrare. Cauzele ascunderii în pământ nu se pot decât bănui. Fie în urma atacu­rilor gotice, fie în lupta dintre creştini şi adoratorii cultelor păgâne, sau din alte motive care ne scapă astăzi, sculpturile şi-au aflat această soartă şi au fost adăpostite spre a fi ferite de alte pângăriri.

Monumentele reprezintă divinităţi clasice principale şi secundare din pantheonul greco-roman, precum şi zeităţi orientale şi locale. Fortuna cu Pontos, Dionysos, Asclepios, Hermes, Diana, Selene, Hecate, Nemesis în dublă ipostază, Dioscurii, Graţiile, Isis, Cybela, Mithras, Şarpele Glykon şi Cavalerul Trac sunt atestate în tezaur printr-una sau mai multe reprezentări.

Câteva dintre acestea au o semnificaţie deosebită pentru Tomis. Ne referim în primul rând la Şarpele Glykon, divinitate asiatică, inventată de falsul profet Alexandros din Abonoteicos, adorată de pe timpul lui Antoninus Pius (138-161) ca un nou Asclepios.  Statuia, care constituie piesa de rezistenţă a muzeului constănţean, înfăţişează un şarpe încolăcit, cu cap de ovină, urechi şi plete de om, iar coada e terminată printr-un smoc de păr, cum este coada leilor.

Statuia este cioplită dintr-un singur bloc de marmură, împreună cu postamentul circular pe care a fost realizată, artistul acordând multă atenţie atât în redarea cât mai clară a tuturor amănuntelor – părul, lipit de cap şi despărţit în şuviţe, solzii descrescând treptat spre cap şi spre coadă, proporţional cu grosimea trupului, inelele de la interior – cât şi în respectarea unor canoane artistice bine determinate, statuia înscriindu-se perfect într-un con.

Piesa mai oferă un amănunt tehnico-artistic interesant: capul este susţinut la ceafă printr-o mică bară lucrată în spirală, lungă de 8,5 cm, tăiată din acelaşi bloc şi care face legătura cu masa inelelor. Dimensiunile piesei sunt: înălţimea 66 cm; lungimea desfăşurată, de la bot la vârful cozii, 4,760 m; diametrul postamentului, cu marginea profilată, este de 50 cm.

Este o reprezentare unică în lume, atât ca manieră artistică, cât, mai ales, iconografică, fapt ce atestă existenţa la Tomis, mai mult decât în altă parte, a cultului acestei divinităţi. De altfel, pe monedele emise la Tomis în prima jumătate a secolului al II-lea apare o reprezentare întrucâtva asemănătoare, aceasta fiind singura analogie pentru tipul iconografic aflat la Constanţa.

Dar cultul lui Glykon nu este străin de ţinuturile noastre; din Dacia,  de la Apulum (Alba Iulia), provin două inscripţii închinate lui. Şarpele din depozitul de sculpturi de la Constanţa, cu privirea lui severă şi măreţia lui, ne fac să-l considerăm ca făcând parte din categoria divinităţilor binefăcătoare, paznic al locurilor sfinte, legat de zeii htonici, fiind un agathodaimon sau un genius loci. Lucrarea datează de la sfârşitul sec. II – începutul sec. III d. Hr.