O casă boierească din centrul oraşului Galaţi, în care a locuit familia scriitorului Mihail Sadoveanu, este în stare avansată de degradare. De peste trei decenii clădirea a fost abandonată, iar urmările nepăsării se văd tot mai mult.

Pe strada Mihai Bravu, la numărul 30, în zona veche a  oraşului Galaţi se află o impunătoare casă boierească, aflată în suferinţă de mulţi ani. Clădirea a fost construită în perioada interbelică, în anul 1920. 

Potrivit istoricilor, proprietarul conacului a fost Clemansa Drăgănescu, sora mai mică a scriitorului Mihail Sadoveanu, căsătorită cu Iancu Drăgănescu, un negustor bogat din acea vreme.

„Conacul a aparţinut lui Iancu Drăgănescu, un om reputat şi înstărit din oraşul Galaţi de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Avea o cultură deosebită şi era fascinat de frumos. Acesta s-a căsătorit cu sora celebrului scriitor şi romancier, Mihail Sadoveanu. Este vorba despre Clemansa Sadoveanu”, povesteşte Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

 Mihail Sadoveanu era un  mare iubitor de pescuit şi vânătoare. Scriitorul venea deseori la conacul surorii sale din Galaţi. În saloanele de lux, membrii familiei cântau la pian şi organizau adevărate serate demne de lumea bună a Galaţiului din acea perioadă. 

„Pădurile de pe malul Siretului ar fi fost o sursă de inspiraţie pentru romanul <<Venea o moară pe Siret>>. Mihail Sadoveanu a venit de nenumărate ori în Galaţi, la sora sa. Nu numai ca să o viziteze, ci ca să facă şi incursiuni de vânătoare şi pescuit pe malul Brateşului, al Dunării şi în zona Siretului, unde obţinea capturi bogate de vânat şi peşte”, spune Marius Mitrof.

sursa: C.MÎn perioada comunistă, în casa boierească au funcţionat mai multe instituţii. Ultima a fost Administraţia Taberelor Şcolare, care a abandonat clădirea în anul 2000. 

De altfel, la scurt timp după Revoluţie, conacul a fost retrocedat moştenitorilor, însă clădirea a fost abandonată şi lăsată să se deterioreze tot mai mult. Deşi valoros din punct de vedere arhitectural, conacul familiei lui Sadoveanu nu este înscris în lista monumentelor istorice din Galaţi. Imobilul se află, în prezent, în stare avansată de degradare. Acoperişul este deteriorat, bucăţi de tencuială s-au desprins de clădire, iar pereţii sunt plini de infiltraţii. În ruină se află şi anexele imobilului, acolo unde locuiau cel mai probabil servitorii familiei.