Cu genunchii sprijiniți pe pământul antic, o restauratoare îndepărtează cu grijă, milimetru cu milimetru, ultimul strat de cenușă de la baza unei fresce de un roșu intens. Scena se petrece în Vila Sabinei Poppaea, la marginea orașului antic Pompeii, unde istoria nu mai este doar contemplată, ci trăită. Din această iarnă, cele mai recente săpături arheologice pot fi vizitate de public în diminețile de joi, transformând șantierul într-o veritabilă experiență de turism cultural.
Vizitatorii, organizați în grupuri restrânse de maximum zece persoane, pătrund dincolo de traseele clasice și asistă direct la munca arheologilor. Sub schele metalice și un acoperiș provizoriu, un coridor îngust conduce spre inima șantierului, unde târnăcoapele, racletele și roabele rescriu, zi de zi, povestea unei reședințe imperiale.
„Fiecare săpătură este o surpriză”, mărturisește Arianna Spinosa, arhitecta care coordonează lucrările. Deși echipa se aștepta să regăsească fragmente de frescă similare celor deja cunoscute, descoperirile au depășit orice așteptare. Redeschiderea vilei și accesul publicului la acest proces viu de cercetare devin, astfel, o invitație rară de a vedea ceea ce, până nu demult, rămânea ascuns privirilor.
Cunoscută și sub numele de Oplontis, după vechea suburbie romană în care se afla, luxoasa vilă a fost îngropată de erupția devastatoare a Vezuviu din anul 79 d.Hr. Reședință de vacanță a Sabinei Poppaea, a doua soție a împăratului Nero, vila domina odinioară țărmul mării. În momentul catastrofei, clădirea se afla în plin proces de restaurare, însă cele mai recente descoperiri provin din zona sa cea mai veche, datată la jumătatea secolului I î.Hr.
Printre noile revelații se numără o friză galben-aurie, pe care se disting picioarele delicate ale unei păsări – o păuniță care, deși încă incompletă, pare să-și fi regăsit locul. În salonul principal, aceasta „dialoghează” acum cu un păun descoperit anterior, alături de o mască teatrală, într-un spațiu considerat emblematic pentru vilă.
Păunul, animal sacru al zeiței Iunona, apare frecvent în decorurile reședinței. Arheologii l-au identificat chiar ca element central într-o scenă ce înfățișează intrarea într-un sanctuar dedicat zeului Apollo, un indiciu al rafinamentului simbolic și religios al elitei romane.
Dincolo de subiectele pictate cu o finețe remarcabilă – păsări, pești, fructe – impresionează intensitatea culorilor, păstrate în unele zone aproape intacte. Suprafețele „virgine”, cu pigmenți originali de roșu cinabru și albastru egiptean, extrem de prețioși în Antichitate, oferă cercetătorilor informații esențiale despre rutele comerciale, bogăția proprietarilor și măiestria artizanilor.
Pentru vizitatori, experiența este profund emoționantă. Unii revin aici de ani de zile și redescoperă spații care, odată restaurate, par să-și fi recăpătat suflul inițial. Culorile sunt mai lizibile, decorurile mai expresive, iar vila se dezvăluie, treptat, la adevăratul său potențial.
Deși doar aproximativ 50–60% din suprafața totală a vilei a fost excavată până acum, arheologii sunt convinși că povestea nu s-a încheiat. Limitele exacte ale reședinței nu sunt încă pe deplin cunoscute, iar sub straturile de cenușă s-ar putea ascunde noi surprize, gata să completeze tabloul uneia dintre cele mai spectaculoase vile romane de pe litoralul antic al Italiei.
